”Inima cea mai milos­t­i­vã este aceea care arde pentru toate fãpturile: pentru oameni, pentru pãsãri, pentru animale ºi pentru toatã creaþia.”

Sfântul Isaac Sirul

Toate animalele au fost fãcute de Dumnezeu din dragoste, pentru ele ºi pentru om. La început, în paradis, înainte ca oamenii sã cadã în pãcat, toate animalele erau bune ºi se înþele­geau unele cu altele. Dupã ce omul a pãcãtuit ºi a fost alungat din Rai, durerea, rãutatea ºi moar­tea au pãtruns în lume, ºi astfel au apãrut printre animale ºi vietãþi sãlbatice ºi crude, unele chiar periculoase: ºerpi veninoºi ºi scorpioni, sau fia­re sãlbatice.
Oamenii buni, însã, îi sunt recu­nos­cãtori lui Dumnezeu pentru cã a creat animalele, ce sunt atât de folositoare. Ele sunt de mare ajutor în gospodãrie, pe lângã casa omului. Sã ne amintim doar de lâna oilor, de mierea .albinelor sau de laptele de vacã. Dar vietãþile de tot .felul nu sunt doar folositoare, ci îþi ºi încântã ochiul ºi inima – nici nu ºtii ce e mai frumos: coada mi­nu­nat coloratã a unui pãun sau cântecul unei cio­cârlii în zorii zilei!? ªi câte lucruri avem de învãþat de la ani­male: de­vota­men­­tul unui câi­ne pentru stã­pân, rãb­darea ­unui ani­mal de povarã, curajul ­unei cãþele ce-ºi a­pã­rã puii, iar exemplele pot continua la ne­sfâr­ºit. Priviþi o rândunicã ce le aduce pu­i­lor câte o fãrâmiþã de mâncare, în cuibul încropit pe-o creangã. Ea face acest drum de sute de ori într-o zi. Câtã dragoste ºi cât devo­tament! Din pãcate, sunt ºi copii rãi, care cu o piatrã aruncatã dãrâ­mã un asemenea cuib, bucurându-se pen­tru fapta inutilã ºi crudã, ­curmând viaþa bietelor pãsãri. Mare pãcat! Oamenii buni ocrotesc natura ºi animalele, în­þelegând cã acestea au fost fãcute de Dumnezeu pentru a-l ajuta pe om ºi nu pentru ca acesta sã le exploateze fãrã milã, cu indiferenþã ºi rãutate. Ani­ma­lele, mai ales cele domestice, sunt bu­ne ºi re­cu­nos­cã­toare, fiind omului de mare ajutor. Doar un om fãrã ini­mã poate fi crud cu aceste suflete sincere ºi devotate.