Îndreptându-se spre casã, un þãran a gãsit la marginea drumului, pe câmp, un sac plin cu porumb. Uitându-se el de jur-împrejur, s-a hotãrât sã-l ia acasã, fiindcã i-ar fi prins tare bine ºi oricum nu-l vedea nimeni. S-a mai uitat o datã înainte, înapoi, în dreapta ºi în stânga, ºi s-a aplecat sã ia sacul.
Dar, deodatã, s-a oprit, amintindu-ºi cã într-o singu­rã direcþie nu s-a uitat: în sus. Pri­vind ce­­rul, lãsã jos sa­cul ºi, zâmbind, îºi conti­nuã li­niºtit drumul spre casã,  spunându-ºi:
– Mulþumesc, Doamne, cã mi-ai dat gândul cel bun! E drept cã aº avea mare ne­voie de un sac cu porumb, dar mai mult am nevo­ie de un cuget curat ºi liniºtit. Cu siguranþã cã vreun vecin din sat nu a putut duce prea mult deodatã ºi se va întoarce dupã sac. Dacã l-aº fi luat, nu m-ar fi vãzut nici un om, dar m-ar fi vãzut Dumnezeu.