Macul
Share

Demult, trãia într-o cãsuþã micã, de la marginea unui sat, o femeie vãduvã, care avea un bãiat cuminte ºi bun. Însã erau sãraci, trãind în lipsuri ºi greutãþi.
Aºa se face cã într-o zi biata mamã nu a mai avut ce pune pe masã. Cu inima strânsã, l-a trimis pe bãiat la un vãr din satul vecin, cu rugãmintea sã le dea câte ceva de-ale gurii. ªi chiar dacã nu aveau de nici unele, tot nu l-a trimis cu mâna goalã. Femeia i-a dat bãiatului un ºtergar frumos þesut ºi brodat, pe care sã i-l ducã în dar vãrului din satul vecin.
Zis ºi fãcut! S-a grãbit bãiatul sã-ºi asculte mama ºi a pornit la drum. Nu avea prea mult de mers: trebuia sã treacã prin pãdure, apoi peste un câmp ºi, dincolo de drumul de la marginea câmpului, era satul vecin.
Mama ºi-a sãrutat feciorul ºi l-a trimis cu “Doamne-ajutã!” S-a apucat apoi sã mai trebãluiascã prin casã ºi prin curte.
Timpul s-a scurs repede ºi, dupã câteva ceasuri, vãzând cã nu se întoarce, femeia a început sã-ºi facã griji ºi sã se frãmânte. Când a început sã se însereze ºi copilul tot nu apãruse, biata femeia a plecat sã-ºi caute bãiatul.
A trecut prin pãdure strigându-l , dar nici un rãspuns. A ajuns la marginea câmpului ºi tot nu ºi-a zãrit bãiatul. Acum inima îi bãtea cu putere, iar lacrimi fierbinþi îi curgeau pe obraji. A început sã alerge pe câmp, strigându-l ºi cãutându-l cu ochii în toate pãrþile. De atâta grabã, opincile – ºi aºa vechi ºi roase de vreme – se rupserã de tot, dar femeia nu mai simþea ghimpii ºi mãrãcinii câmpului, ce-i înþepau picioarele la fiecare pas. Se gândea doar la copil ºi se ruga necontenit Maicii Domnului sã nu fi pãþit bãiatul ceva.
ªi fiecare strop de sânge, unde cãdea, se preschimba într-o floare mare ºi roºie, de culoarea sângelui. ªi aºa s-a umplut câmpul de maci.
Într-un târziu, l-a gãsit. Zãcea, sãrãcuþul, întins, cãci slãbit ºi nemâncat cum era, nu avusese putere sã ajungã pânã în celãlalt sat. Bucuroasã cã în sfârºit l-a aflat, femeia ºi-a luat copilul în braþe ºi l-a adus înapoi acasã, mulþumind cerului cã ºi-a gãsit bãiatul.
ªi de atunci au rãmas macii pe câmpuri! Ei amintesc de dragostea oricãrei mame ºi de efortul ºi sacrificiile pe care aceasta le face pentru copiii ei.
Se zice cã nimeni n-a putut sã numere vreodatã toþi macii de pe un câmp, aºa cum nimeni nu poate numãra sacrificiile ºi eforturile pe care le face o mamã pentru copiii ei.