Tãranii români de la munte au crescut dintotdeauna oi, cãci acestea sunt curate ºi harnice, blânde ºi supuse, binecuvântate de Dumnezeu, aducând astfel, prin prezenþa ºi prin rodul lor, multã bucurie ºi folos oamenilor.

Dupã ce a fãcut Dumnezeu toate vietãþile, oaia s-a arãtat de la început blân­dã ºi cuminte. Vãzând însã Bunul ºi Milostivul cã celelalte vite o loveau, iar câinii o muºcau ºi lu­pii îi furau mieii, a chemat-o într-o dimineaþã la El sã-i mai uºu­re­ze soarta, cãci vãzuse Domnul cã pe ea n-a înzestrat-o cu ni­mic ca sã se poatã apãra:
– Vrei sã-þi dau colþi puternici ºi gheare ascuþite, sã poþi muºca ºi sfâºia pe oricine îþi cautã pri­cinã – a întrebat-o Dumnezeu pe oiþã?
– N-aº prea vrea!
– Atunci îþi pun otravã în gurã, asemeni ºerpilor ºi altor lighioa­ne de care se tem toþi!
– Nici asta n-ar fi pe placul meu – grãi cu blândeþe mioara!
– Dar ce-ai zice, oiþo, de coar­ne puternice ºi copite tari ca pia­tra? Nimeni nu va mai cuteza sã-þi facã vreun rãu!
– Bunule Stãpâne, sã-mi fie iertat, dar nici asta nu mi-aº dori mie ºi mieluþilor mei!
Vãzând chipul nedumerit al Creatorului, oaia s-a grãbit sã-i explice:
– N-aº vrea sã semãn nici cu fiarele pãdurii, nici cu alte dihãnii fioroase. Mã tem, Doamne, cã puternicã fiind, sã nu devin ºi rea, nedreptãþind astfel pe vreunul mai slab decât mine. Eu ºtiu cum e sã fii nedreptãþit ºi nu vreau sã pãþeascã ºi alþii asemenea, mai ales din pricina mea. Nu vreau sã fac rãu nimãnui! Aºa cã, Doamne, dacã stau un pic ºi mã gândesc, Te-aº ruga sã mã laºi aºa cum sunt. E adevãrat cã am uneori zile grele, dar în rest, Doamne, viaþa mea e frumoasã. Stau cu ciobanii prin munþi, pe pajiºti înverzite, iar ei mã preþu­iesc ºi mã îngrijesc.
Vãzând Domnul câtã dreptate are smeritul animal, a zâmbit cu înþelegere ºi a binecuvântat-o.
De aceea oaia este animal sfânt, mai ales prin bunãtatea ºi blândeþea sa. Apoi îi este de folos omului, cãci se spune cã oaia se dezbracã ea, ca sã se îmbrace stãpânul, cãci din lânã se fac veºmintele pãstorului.