Sfântul Proroc IlieTesviteanul

Odinioarã, pe când strãbunicii voºtri erau la fel de mici ca voi, puþini oameni reuºeau sã-ºi trimitã copiii la ºcoalã. Studiile costau mult ºi, deºi le era dragã învãþãtura, erau puþini cei care ºtiau sã scrie ºi sã citeascã. Dorinþa lor de cunoaºtere se potolea mai ales prin învãþãturile Bisericii, prin cãrþile sfinte ºi prin ceea ce le povesteau pãrinþii lor ºi preotul. Pentru cã sfinþii erau modelele lor de viaþã, oamenii de la sat spuneau deseori poveºti despre Dumnezeu, Maica Domnului ºi sfinþi. Sfântul Ilie revenea în vorbele lor mai ales vara, pe timp de furtunã. Poveºtile despre Sfântul Ilie sunt tare multe.
Se spune cã la naº­­terea lui Ilie, tatãl sãu l-a vãzut hrãnit cu foc de doi îngeri. A fost primul semn cã pruncul va avea darul profeþiei ºi, într-adevãr, dupã ce a crescut, a legat plo­i­le pentru trei ani prin cuvântul sãu, pen­tru pãcatele isra­e­liþilor, care se înde­pãr­taserã de adevã­ra­ta credin­þã. A trãit apoi în pus­tie, hrãnit mai întâi de pãsãrile de pradã, apoi de o vãduva sãrmanã, cã­reia, prin mi­la Dom­nu­lui, nu i s-au terminat nici fãi­na, nici uleiul, cât a durat seceta.
Tot Sfânta Scrip­tu­ra ne povesteºte cã, dupã încheierea mi­si­unii sale pe pã­mânt, Sfân­tul Ilie a fost ridicat cu trup cu tot la cer, într-un car de foc, toate aces­­tea ca dovadã a sfinþeniei sale. Cojocul sãu, cu care despãrþise apa Iorda­nului, i-a rãmas ucenicului sãu, Eli­sei. Acest episod apare ºi în icoana de alãturi. În centru, Sfântul Ilie este rãpit la cer, într-un car condus de patru cai înaripaþi. În colþul din dreapta jos, profetul Elisei ridicã mâinile spre cer, dând slavã lui Dumne­zeu. Cojocul Sfântului Ilie cade peste el. În fundal, se vede râul Iordan, despãrþit în douã. În colþul din stânga jos este alt episod, în care apare tot Profetul Ilie, ascuns în peºtera muntelui, vorbind tainic cu Domnul.
Oamenii de altãdatã au reþinut din povestirea bi­blicã douã lucruri: faptul cã a “încuiat” ploile ºi carul de foc. Pentru ei, Sfântul Ilie a devenit stãpânul furtunilor, grindinii ºi trãsnetelor. Dumnezeu l-a luat cu car cu tot la cer ºi i-a dat pute­­rea de a-i pedepsi pe oameni pentru pãcatele lor. Se spune cã Ilie a fost odatã înºelat de diavoli ºi de aceea sfântul a prins mare ciudã pe ei. Dumnezeu i-a dat voie sã-i stârpeascã ºi sfântul îi urmãreºte cu tunetul ºi cu trãsnetul ºi îi loveºte fãrã cruþare pe unde îi gãseºte. Dracii se ascund în case, în animale, pe sub copaci… Pe timpul furtunii, oamenii aprind lumânarea de la Înviere, îºi fac cruce ºi se feresc sã stea sub pomi, ca sã nu fie trãzniþi ºi ei. Când e necãjit de purtarea oamenilor, sfântul trãzneºte de se cutre­murã lumea din temelii…
ªi, pentru a fi feriþi de grindinã, furtuni ºi trãsnete, þãranii nu lucreazã la câmp de ziua Sfântului Ilie, respectându-i sãrbãtoarea, pe 20 iulie. La sat, Sfântul Ilie este ºi iubit, ºi temut: iubit pentru cre­dinþã ºi har, temut pentru mânia lui dreaptã.