Mântuitorul nostru, Dom­nul Iisus Hristos, ne po­ves­teºte în paginile Sfin­tei Scrip­turi, printre multe alte pilde ºi poveþe pline de har, ºi despre un împãrat care l-a che­mat într-o zi la el pe unul dintre supuºii sãi, o slugã cãreia îi împrumutase o sumã mare de bani: sã zicem o sutã de galbeni.
Dar omul ºi-a cerut iertare pentru întârziere, spunând cã nu are deocamdatã bani suficienþi pentru a plãti datoria ºi ru­gându-l pe împã­rat sã-l mai pãsuiascã o vreme, ­cãci îi va aduce negreºit banii.
Împãratul însã, bun ºi mãrini­mos, vãzând cã omul îl roagã ºi în­þelegându-i situaþia, i-a iertat da­toria cu totul, nemaitrebuind sã-i aducã astfel nici un ban.
Nu vã pot spune cât de feri­cit a plecat omul, nici nu visase el un astfel de ajutor ºi o asemenea binecuvântare…
Dar, în faþa palatului, sluga aceasta s-a întâlnit cu un om sãrmat ºi necãjit, cãruia îi împrumutase, la rândul sãu, cu ceva vre­me în urmã, o sumã micã de bani, doar 10 galbeni. Vâzându-l, sluga împãratului a început sã þipe la el ºi sã-l ocã­reas­cã pentru datoria neplãtitã.
Sãrmanul om a încercat sã-i explice cã nu are de unde plãti acum, dar cã îi va aduce banii cât va putea de curând. Sã-l mai amâne o vreme!
Furios din cale afarã, slujba­ºul împãratului nici n-a vrut sã audã, ba mai mult, a mai chemat ºi gãrzile sã-l înhaþe pe datornic ºi sã-l vâre în temniþã, pânã când familia lui va plãti datoria. De­gea­ba se ruga bietul om cu lacrimi în ochi…
Nu ºtiu cum ºi de la cine, însã aflã de întâmplarea de la porþile palatului chiar împãratul. ªi chemând nemaidecât la el pe sluga necredincioasã, îi spuse:
– Bine, om rãu ºi fãrã inimã, cum poþi fi atât de nechibzuit?! Adicã eu îþi iert þie o datorie de o sutã de galbeni, iar tu nu ai în­þe­legere pentru cel mai sãrman de­cât tine, care nu þi-a cerut de­cât sã-l mai pãsuieºti câteva zile cu datoria sa, de doar 10 galbeni! Pentru asta meriþi sã fii judecat! De aceea tu vei fi aruncat în temniþã, pânã ce îmi vei plãti datoria cea mare pe care o ai cãtre mine.
Tot astfel, dragi copii, este ºi în Împãrãþia Cerului: va fi iertat cel ce ºtie sã ierte. De aceea spu­nem în rugã­ciu­nile noastre cãtre Dum­ne­zeu: „ºi ne iartã nouã greºelile noastre, precum ºi noi iertãm greºiþilor noºtri!”