Grâul

se povesteste, dragii mei, cã la începutul lumii Bunul Dum­nezeu le-a dat oamenilor si seminte de grâu. Dar aces­tia nu stiau ce sã facã cu ele. Vã­zând Domnul una ca asta, S-a prefãcut în om, a coborât pe pã­mânt, la marginea unui sat si S-a apucat sã are pãmântul, apoi l-a semãnat singur. ªi ce minune de holdã a crescut!
Pe urmã a cules roadele si a mãcinat din boabele de grâu fãina albã. A fãcut apoi o pâine frumoasã si gustoasã pe care a dã­ruit-o oamenilor.
Vãzând acestia ce si cum trebuie sã facã mult s-au mai folosit, cãci au început singuri sã are pã­mântul si sã-l se­me­ne cu grâu si porumb si câte si mai câte.
Apoi fe­me­­ile au pre­­parat bu­cate felurite si alese. Dar, pentru tãranii ro­mâni, grâul este „fruntea buca­telor”, hranã sfântã datã de Dum­nezeu, cãci din el se fac bucate atât pentru vii, cât si pentru morti. Pe de o parte se fac pâinea si cozonacul, iar pe de altã parte colacii si coliva, fo­losite la pomeni si la slujbe pentru pomenirea mortilor.
Apoi, sã nu uitãm cum se roa­gã crestinul în sfânta rugãciu­ne „Tatãl nostru”: „… pâinea noastrã cea de toate zilele dã-ne nouã as­tãzi!”
În acest fel ne rugãm lui Dum­ne­zeu sã ne ocrotescã roadele mun­cii noastre, sã avem parte de belsug si sã nu ajungem în lipsuri si nevoi, cãci pâinea este alimentul folosit la fiecare masã. Ro­mâ­nii, înainte sã taie sau sã rupã pâi­nea, îi fac cruce, în semn de mul­tumire, si abia apoi o mã­nâncã.
Tocmai de aceea nu aruncãm niciodatã si nu ne batem joc de nici o bucãticã de pâine, cât de mi­cã ar fi, cãci acesta este mare pãcat. Nici mãcar firimiturile de la masã nu se aruncã. Se strâng cu grijã în palmã si se aruncã la pãsãri.
În Sfânta Scripturã Domnul Iisus Hristos ne spune cã omul nu se hrãneste doar cu pâine. Adicã nu trebuie sã avem grijã doar de trup, ci si de suflet. Sã ne îngrijim si de hrana sufle­teas­cã, adicã sã avem credintã si spe­rantã în suflet, sã facem fapte bu­ne si sã ne rugãm pentru noi si pentru ceilalti.
Pãrintii, bunicii, preotii si profe­sorii au grijã de sufletele copiilor la fel ca de o holdã: exemplele si grija acestora sunt ca niste semin­te ale dragostei si credintei pentru cei mici. Acestea pãtrund adânc în sufletele lor si, cu timpul, dau roadã îmbel­su­ga­tã, dacã educatia copilului se face cu rãbdare si cu atentie, iesind dintr-însul un bun crestin, un om ­adevãrat.
Dacã, însã, copilul este lãsat la voia întâmplãrii, ca o holdã pãrã­si­tã si nemuncitã, atunci în sufletul sãu vor creste laolaltã si buruienile, adicã pãcatele si rãutatea, necredinta si neferici­rea.
Sã-i mul­tumim asadar Dom­­nu­lui pentru „pâinea noastrã cea de toate zilele”, pentru grija si dra­gos­tea Sa!