Grâul
Share

se povesteste, dragii mei, cã la începutul lumii Bunul Dumnezeu le-a dat oamenilor si seminte de grâu. Dar acestia nu stiau ce sã facã cu ele. Vãzând Domnul una ca asta, S-a prefãcut în om, a coborât pe pãmânt, la marginea unui sat si S-a apucat sã are pãmântul, apoi l-a semãnat singur. ªi ce minune de holdã a crescut!
Pe urmã a cules roadele si a mãcinat din boabele de grâu fãina albã. A fãcut apoi o pâine frumoasã si gustoasã pe care a dãruit-o oamenilor.
Vãzând acestia ce si cum trebuie sã facã mult s-au mai folosit, cãci au început singuri sã are pãmântul si sã-l semene cu grâu si porumb si câte si mai câte.
Apoi femeile au preparat bucate felurite si alese. Dar, pentru tãranii români, grâul este „fruntea bucatelor”, hranã sfântã datã de Dumnezeu, cãci din el se fac bucate atât pentru vii, cât si pentru morti. Pe de o parte se fac pâinea si cozonacul, iar pe de altã parte colacii si coliva, folosite la pomeni si la slujbe pentru pomenirea mortilor.
Apoi, sã nu uitãm cum se roagã crestinul în sfânta rugãciune „Tatãl nostru”: „… pâinea noastrã cea de toate zilele dã-ne nouã astãzi!”
În acest fel ne rugãm lui Dumnezeu sã ne ocrotescã roadele muncii noastre, sã avem parte de belsug si sã nu ajungem în lipsuri si nevoi, cãci pâinea este alimentul folosit la fiecare masã. Românii, înainte sã taie sau sã rupã pâinea, îi fac cruce, în semn de multumire, si abia apoi o mãnâncã.
Tocmai de aceea nu aruncãm niciodatã si nu ne batem joc de nici o bucãticã de pâine, cât de micã ar fi, cãci acesta este mare pãcat. Nici mãcar firimiturile de la masã nu se aruncã. Se strâng cu grijã în palmã si se aruncã la pãsãri.
În Sfânta Scripturã Domnul Iisus Hristos ne spune cã omul nu se hrãneste doar cu pâine. Adicã nu trebuie sã avem grijã doar de trup, ci si de suflet. Sã ne îngrijim si de hrana sufleteascã, adicã sã avem credintã si sperantã în suflet, sã facem fapte bune si sã ne rugãm pentru noi si pentru ceilalti.
Pãrintii, bunicii, preotii si profesorii au grijã de sufletele copiilor la fel ca de o holdã: exemplele si grija acestora sunt ca niste seminte ale dragostei si credintei pentru cei mici. Acestea pãtrund adânc în sufletele lor si, cu timpul, dau roadã îmbelsugatã, dacã educatia copilului se face cu rãbdare si cu atentie, iesind dintr-însul un bun crestin, un om adevãrat.
Dacã, însã, copilul este lãsat la voia întâmplãrii, ca o holdã pãrãsitã si nemuncitã, atunci în sufletul sãu vor creste laolaltã si buruienile, adicã pãcatele si rãutatea, necredinta si nefericirea.
Sã-i multumim asadar Domnului pentru „pâinea noastrã cea de toate zilele”, pentru grija si dragostea Sa!