Omul de zãpadã
Share
Oare existã vrea un copil care, jucându-se iarna afarã printre nãmetii de nea, sã nu fi ridicat un om de zãpadã, sã nu fi cãutat o mãturã veche sau mãcar o creangã uscatã si câtiva cãrbuni sau pietre cu care sã-l împodobeascã pe prietenul de omãt? Un zâmbet strâmb, un nas rosu improvizat dintr-un morcov împrumutat de mama sau de bunica, poate si un fular ponosit si gata un nou prieten de joacã, pe care ai asteptat un an întreg sã-l faci cu propriile tale mâini. Chiar si întors în casã, îl mai pândesti din când în când de la geam, nu cumva vreo razã de soare mai poznasã sã-l topeascã. Omul de zãpadã este un prilej de bucurie, simbolizând inocenta copilãriei, culoarea sa albã aratã puritate, iar în ochii copiilor se citeste multumirea jocului lor plin de veselie. Chiar si dupã ce ei au plecat, omul de zãpadã rãmâne cuminte, asteptându-si cu rãbdare micii prieteni sã iasã iar afarã, la joacã.