LOADING

Type to search

TIMKET FESTIVAL: BOBOTEAZA ETIOPIANĂ

TIMKET FESTIVAL: BOBOTEAZA ETIOPIANĂ

Share

Etiopia e una dintre cele mai interesante destinaţii creştine, pe care însă foarte puţini o vizitează. Munţi înalţi – Addis Abeba e a cincea capitală din lume ca altitudine (2408 m), ape foarte albastre şi savane… Se spune că acesta e locul originii omenirii. În orice caz, e o ţară cu un trecut străvechi, a cărei istorie, scrisă în limba Ge’ez, datează de acum 2000 de ani. Regina din Saba şi Regele Solomon nu‑s doar personaje legendare…

 

Între istorie şi legendă


Regina din Saba, amintită nu doar în Vechiul Testament (III Regi, cap. 10, şi II Paralipomena, cap. 9), dar şi în Coran şi în legendele etiopiene, este numită Makeda în tradiţia etiopiană. Ajunsă pe tron în sec. 10 î. Hr. şi simţindu‑se nepregătită pentru demnitatea sa, regina a călătorit la Ierusalim, pentru a observa şi a învăţa regulile statului evreu şi pentru a‑I pune înţeleptului Rege Solomon multe întrebări, pe care el le‑a dezlegat pe rând. Impresionată de înţelepciunea acestuia, regina din Saba i‑a dăruit 4,5 tone de aur, pietre preţioase şi aromate, iar el i‑a promis că îi va da orice lucru pe care ea îl doreşte. Tradiţia spune ca din relaţia celor doi s‑a născut un fiu, regele Menelik I, care s‑a întors la Ierusalim de două ori: prima dată când a împlinit 22 de ani şi a aflat cine‑i este tată, iar a doua oară pentru a fi uns rege al Etiopiei chiar de către tatăl său. Se pare că la întoarcere Menelik I a adus în Etiopia nu doar pe fiul marelui preot evreu, cu o escortă extrem de numeroasă de nobili evrei, dar a adus şi Chivotul Legământului (în care se aflau Tablele Legii date de Dumnezeu lui Moise), pe care etiopienii pretind că îl deţin, în original, până astăzi.
În sec. 4 d. Hr., în timpul Imperiului Axum, a luat naştere Biserica Ortodoxă (Tewahedo) Etiopiană, astăzi 51% din populaţie aparţinând acestei biserici. “Insulă” de ortodoxie intr‑o Africă musulmană sau păgână, Etiopia e acum, cu cei 35 milioane de credincioşi, cea mai mare dintre Bisericile orientale ortodoxe, fiind întrecută, în întreaga arie a Ortodoxiei, doar de Biserica Rusă. Doar că 16 secole de izolare totală, în care singura legătură cu creştinătatea a Bisericii Ortodoxe Etiopiene a fost Biserica Coptă (care‑i şi numea patriarhul), explică evoluţia oarecum singulară a creştinismului etiopian.

 

Marele Ajun

Iată‑ne la Addis Abeba aterizând în 19 ianuarie 2012, pentru a ne începe programul cu Timket Festival, cea mai importantă sărbătoare creştină etiopiană: Boboteaza! Ştiam doar ca Timket Festival e spectaculos, un regal al tradiţiilor etiopiene, dar amploarea procesiunilor la care am fost martori timp de trei zile a întrecut cu mult orice aşteptări!
19 ianuarie 2012: ajunul Bobotezei. Dimineaţa vizităm obiectivele incluse în program, dar constatam că străzile nu sunt foarte populate; nici oameni, nici prea multe maşini (am aflat ulterior că foarte puţini posedă autoturisme personale, preţul combustibilului fiind probabil unul dintre impedimente: un litru de benzină costă un dolar, iar salariul lunar al unui bugetar este cam de o sută de dolari). După masa de prânz ne îndreptăm spre centrul capitalei etiopiene şi vedem cum, încet‑încet, în grupuri compacte, oamenii încep să se îndrepte spre locul unde în curând va începe procesiunea religioasă de ajunul Bobotezei (calendarul etiopian e cel iulian). Femeile sunt îmbrăcate în haine de sărbătoare, toate identice, dintr‑un material foarte alb, natural (probabil bumbac), contrastând cu culoarea pielii lor şi făcând foarte speciale aceste apariţii (pentru ochiul unui european, cel puţin!). Noi, cei 9 români din grup, avem pielea mult mai albă, iar hainele colorate, aşa încât organizatorii ne disting uşor din mulţime, cu atât mai mult cu cât nici nu am văzut alţi străini participanţi la spectaculoasa sărbătoare. Ajungem direct în centrul festivităţilor din ajunul Bobotezei, acolo de unde un sobor mare de preoţi începe procesiunea de‑a lungul arterei principale (circulaţia în Addis Abeba, începând cu ora 4 după‑amiază, este întreruptă de către oficialităţi, tocmai pentru această procesiune). În mijlocul preoţilor, maiestuoşi, doi protopopi poartă două Chivoturi ale Legii, cutii mari, împodobite cu heruvimi brodaţi. Mulţimea de preoţi începe dansuri rituale pe o muzică lentă, dar ritmată, folosindu‑se fiecare de bastoane care au numai o asemenea funcţiune. Aveam să aflăm ulterior că întreaga muzică a Bisericii Ortodoxe Etiopiene a fost scrisă de către Sfântul Iared imnograful (sec. 6), care a fost răpit la cer pentru o zi, iar când s‑a reîntors pe pământ, la Axum, a redat cântecele pe care le‑a auzit de la îngeri. Cete de tineri şi tinere în costume specifice bisericilor din care provin deschid calea slujitorilor altarului  şi, cu muzică şi dansuri, pun procesiunea în mişcare. Se vede că totul este perfect regizat, cunoscându‑se fiecare amănunt al desfăşurării, tradiţia fiind păstrată neştirbită de secole. E o sărbătoare a bucuriei tuturor, cu mic, cu mare, şi cei din procesiune, şi privitorii, extrem de numeroşi, cântând, dansând, bătând din palme, participând cu tot sufletul. Uneori, spontan, femeile scot nişte sunete ciudate, ca nişte chiuituri care se înalţă către cer (şoferul nostru ne spune ca astfel femeile îşi exprimă emoţia, bucuria şi că acest lucru place Domnului!). Procesiunea se mişcă lent, cu opriri în locuri importante (hoteluri, clădiri oficiale), în care, la microfon, preotul care o conduce spune probabil cuvinte de învăţătură; după care se continuă mişcarea ritmică, de balans, a preoţilor şi a participanţilor. Simţim ritmul şi ni se pare excepţională această mare de oameni care Îl sărbătoreşte pe Iisus Hristos la momentul Botezului Său cu apă, dorindu‑şi cu ardoare să fie părtaşi la eveniment şi venerându‑şi preoţii ca pe Sfântul Ioan Botezătorul! Ne impresionează cei de pe margine, care‑şi pun fruntea la pământ, în praful drumurilor fără trotuare din Addis Abeba, atunci când procesiunea ajunge în dreptul lor! Covorul roşu pus pe mijlocul străzii, pe care înaintează preoţii cu Chivoturile Legii şi întreaga procesiune, nu‑i voie să fie călcat de nimeni altcineva; pe măsură ce slujitorii Bisericii trec, covorul din spate e rulat şi dus repede, prin lateral, în faţă, de către câţiva tineri; o dată aşezat în faţa procesiunii, câteva fete îl matură cu zel! Respectul şi evlavia cu care se raportează cu toţii la ceea ce se întâmplă acum pe bulevardul capitalei etiopiene este evident şi absolut mişcător! Iar cu noi, străinii care se bucură alături de ei, fotografiind şi filmând totul cu mare înfrigurare, sunt extrem de atenţi şi de binevoitori. Deşi fusesem repetat atenţionaţi să avem grijă de buzunare şi genţi, constatăm, dimpotrivă, că suntem ghidaţi către cele mai bune locuri de observaţie şi, dacă ne rătăcim unii de alţii, mereu se găsesc oameni care ne ajută, amabili, să ne regăsim în mulţime – mai ales că foarte multi dintre ei vorbesc engleza (o adevărată surpriză pentru noi!).
Până la urmă, am înţeles ce sens are această procesiune: pe bulevardul central, dintr‑un capăt şi din celălalt, două biserici au organizat festivităţi similare (din faţa noastră preoţii au venit cu trei Chivoturi ale Legii şi cu tinerii îmbrăcaţi în uniforme mov cu alb – cei pe care îi însoţisem noi erau în alb şi portocaliu). S‑au întâlnit intr‑un punct central, a urmat o scurtă festivitate comună, pe o scenă gătită cu iarbă şi flori, apoi au pornit împreună pe un drum scurt, către stadionul central, pe care doar o singură dată pe an, la Bobotează, se organizează o manifestare creştină de asemenea proporţii. Toată această mişcare simbolizează trecerea Domnului Iisus din Galileea către Lacul Tiberiadei şi Râul Iordan, stadionul reprezentând la acest moment un duplicat al Iordanului, la locul Botezului Domnului. Chivoturile Legii (acum în număr de cinci) sunt amplasate intr‑un cort cu funcţie de sanctuar. Lângă acest cort se află un altul, în care diaconii/cântăreţii îşi vor cânta cântările pe durata întregii nopţi. Urmează oficierea Sfintei Liturghii, până la 3 noaptea. Creştinii etiopieni cu care am vorbit noi până să plecăm spre hotel (deja se făcuse frig!) ne‑au spus că se vor duce acasă să‑şi ia haine mai groase şi vor reveni, pentru a sta acolo până dimineaţa. Dimineaţa se face slujba de sfinţire a apei, apoi pasaje care fac referire la această sfântă sărbătoare se vor citi din cele patru Evanghelii, către cele patru puncte cardinale. Trei lumânări vor fi puse să plutească pe apă – simbolizând Sfânta Treime, dar şi faptul că Iisus este Lumina Lumii, sfinţind apa aceasta. După rugăciuni, oamenii se vor stropi cu multă aghiazmă, unii pe alţii!

 

Albul Bobotezei

20 ianuarie 2012: Boboteaza. După micul dejun, noi ne urmăm programul, plecând către nord, spre Lacul Tana. Aşa cum ne şi spusese ghidul nostru etiopian, în absolut toate localităţile am văzut procesiunile organizate în ziua de Bobotează, considerată cea mai mare sărbătoare creştină în Etiopia. Prima întâlnire de acest fel a fost la o margine de drum, pe un câmp unde corturile erau ridicate în apropierea unei ape curgătoare. Am oprit maşina să vedem ce se întâmplă. Lumea de abia începea să vină către acest loc, toţi îmbrăcaţi în alb. Pentru că cei din grupul nostru au împărţit iconiţe de la Ierusalim, am fost întâmpinaţi cu mare bucurie şi au început să cânte şi să danseze în faţa cortului cu Chivotul Legii, intr‑un mod care din nou ne‑a impresionat şi ne‑a făcut să ne gândim că Domnul a făcut muzica şi dansul pentru a‑L venera în primul rând pe El, Creatorul şi Dătătorul tuturor bunătăţilor. Noi, cei care ne considerăm civilizaţi, am pierdut capacitatea sufletească, ingenuitatea care ne poate face a‑L slăvi şi a ne exprima iubirea către El şi astfel!
În ziua de Bobotează Chivotul Legii e purtat în procesiune din cort către biserica satului, dând nou prilej de binecuvântare a credincioşilor sosiţi, cu mic, cu mare, în alb, la biserică. Şi a treia zi de Bobotează e sărbătoare – festivalul durează trei zile –, acum pomenindu‑se Nunta din Caana Galileii, ca prim miracol înfăptuit de Iisus Hristos.
Etiopia este, fără îndoială, una dintre ţările în care ortodoxia, în varianta ei necalcedoniană (monofizită), este trăită la intensităţi remarcabile; şi asta poate şi pentru că, şi în ziua de azi, majoritatea şcolilor sunt înfiinţate pe lângă biserici şi mânăstiri, unde se învaţă a citi, a scrie şi a cânta psalmi. Creştinismul pare mai acasă decât oriunde.