LOADING

Type to search

Lumea Monahilor: 3 ANI. Convorbire cu d-l Cristian Curte, redactorul şef al publicaţiei

Lumea Monahilor: 3 ANI. Convorbire cu d-l Cristian Curte, redactorul şef al publicaţiei

Share

După trei ani de apariţie neîntreruptă, care este cea mai mare împlinire pentru tine, ca redactor şef, şi pentru revistă?
Foarte simplu spus: revista în sine! Desigur, nu tot timpul am sentimentul că am făcut tot ceea ce am fi putut face. Din punct de vedere editorial, axarea într-o proporţie covâşitoare pe genul interviului a fost o soluţie suficient de atractivă pentru cititori, deoarece interviul este genul cel mai gustat de marele public şi, în plus, oferă răspunsuri la multe dintre întrebările pe care le are fiecare, la “purtător”. În plus, revista fiind legată de viaţa monahală, este normal să îi întrebăm pe călugării şi călugăriţele din România despre felul şi calitatea vieţuirii lor duhovniceşti. Şi atunci primul gen jurnalistic care se impune, cel mai direct şi mai autentic, este interviul.
O critică pe care aş putea să mi-o asum – că tot suntem la capitolul satisfacţii… – este legată de faptul că nu am reuşit întotdeauna să reflectăm diferitele viziuni care, uneori, şi-au pus amprenta asupra vieţii monahale recente. Am încercat să păstrăm un echilibru, să găzduim toate vocile într-un dialog editorial sincer, dar nu cred că am reuşit întotdeauna, din pricina extremelor. Între cele două atitudini (zelotismul şi conspiraţionismul apocaliptic) este foarte greu de găsit şi de păstrat calea de mijloc…
Cum s-a impus Lumea Monahilor în conştiinta publicului ortodox din România?
Cred că prin evlavia pe care o are românul faţă de mediul monahal. Călugărul (etimologic: “bătrânul frumos”) este privit încă, din fericire, ca o icoană a desăvârşirii, un model de trăire al Ortodoxiei şi, de aceea, o alinare duhovnicească pentru cei care îl întâlnesc. Voturile monahale, care contrastează cu preocupările omului contemporan, axat pe o viaţă închinată consumului, plăcerilor de tot felul, pot conferi celui care le lucrează o linişte nepământeană, o bucurie care nu e de aici şi o dragoste dezinteresată. Indirect, prin cei pe care îi intervievează, Lumea Monahilor s-a conectat la aceste realităţi duhovniceşti.
Timpul a dovedit că era nevoie de Lumea Monahilor. Cum au fost începuturile? Emoţii, îndoieli…?
Am avut o mare îndoială: anume că românii nu se vor mai apleca asupra interviurilor cu monahi pentru că prin mass-media li s-a inoculat un alt comportament şi alte nevoi de “consum de presă”. Acum la modă este să stai în faţa televizorului, nicidecum în mână cu o revistă de spiritualitate ortodoxă – care, culmea, vorbeşte 90% despre călugări! S-a dovedit că mă înşelam profund şi sunt convins că, dacă revista a fost bine primită, acest lucru s-a datorat lui Dumnezeu şi celor intervievaţi de noi, mari personalităţi duhovniceşti, sau simpli monahi ­plini de râvnă, şi nu priceperii noastre jurnalistice. Oamenii încă mai caută lucrurile sănătoase.
Care este cea mai mare dificultate acum?
Să supravieţuim crizelor, care nu sunt, din păcate, numai de natură economică… Nu ne-ar fi fost deloc greu dacă nu am fi fost scoşi din pangarele bucureştene de un ordin administrativ destul de ciudat, care ne-a socotit, probabil, prea “independenţi”. Or, noi nu asta am intenţionat: să ne afişăm independenţa cu orice preţ – deşi libertatea de conştiinţă este un atribut al credinţei ortodoxe şi un element-cheie al reuşitei profesionale. Noi am vrut doar descoperirea, cu sfiala şi cuviinţa potrivită, a vieţii miilor de monahi şi monahii din sutele de mânăstiri şi schituri româneşti. Poate fi ceva rău în asta…?!
Unde credeţi că excelează Lumea Monahilor?
Cred că “excelează” e un cuvânt care poate caracteriza fapte de sfinţenie, nicidecum umile eforturi editoriale ale unor oameni care pur şi simplu încearcă să îşi facă meseria. Evident, ca orice pământeni, uneori reuşesc, alteori nu…
Dar cred că revista noastră tot se individualizează prin ceva. Prin efortul de a merge şi a-i întâlni pe atleţii lui Hristos chiar în arena în care ei îşi desfăşoară lupta! De a căuta îndelung, cu frenezie şi emoţie, prin schituri şi mânăstiri, pe acei oameni care au lăsat lumea pentru a urma Lui şi sunt dispuşi să caute înapoi, spre a-i ajuta pe cei din cetate. Publicăm foarte puţine opinii, dezbateri şi polemici, pentru că încercăm, în primul rând, să aflăm cum se poate omul “lumina şi desăvârşi”, vorba Filocaliei.
Lumea Monahilor este concurent pentru Lumea Credinţei? Nu se produce confuzie/suprapunere?
Concurent în nici un caz, pentru că Lumea Credinţei acoperă un public mult mai larg. Lumea Monahilor este o publicaţie pentru un public mai restrâns, cu un entuziasm mai mare de trăire în sens duhovnicesc. De suprapus se suprapune peste subiectele monahale pe care Lumea Credinţei le abordează, dar am încercat să ne diferenţiem din punctul de vedere al genului jurnalistic. Lumea Credinţei este axată preponderent pe reportaj, noi suntem centraţi pe interviu, cu accent pe trăirea ascetică şi mistică.
Care sunt cei mai dragi şi constanţi colaboratori?
Toţi! Fiecare în parte a adus ceva nou şi este, din acest punct de vedere, indispensabil revistei.
Planuri de viitor?
În ordine, apariţia la mijlocul revistei a câte unui portet – în format apropiat de cel A4 – al marilor duhovnici români. Uneori, mai ales la oamenii duhovniceşti, chipul rodeşte mai mult decât o mie de cuvinte… Apoi editarea unor cărţi care să cuprindă cele mai valoroase interviuri şi fotografii din cei trei ani de apariţie. Şi, nu în ultimul rând, o nouă haină grafică pentru revista noastră.