EDITORIAL   – POSTUL “VESEL”?

Zicătorile pridvorului de biserică anunţă în şoaptă, printre dreptmăritorii creştini, că Postul Naşterii Domnului ar fi, de fapt, un post vesel. Adică un interval liturgic care trăieşte sub o rigoare a înfrânării ceva mai blândă. Într-adevăr, este ştiut faptul că în acest post creştinii se „mângâie“ cu mai multe dezlegări (la peşte şi vin), se bucură de numeroasele tradiţii şi obiceiuri, iar familii­le se adună mai des sub acelaşi acoperiş. În plus, exceptând costurile ridicate ale întreţinerii de la bloc, iarna face atât deliciul celor mari, cât şi al celor mici. Colindele răsună pre­tutindeni, totul este feeric, vitrinele sunt luminate, casele împodobite, hambarele pline, iar zăpada că­zută din abun­denţă mai şterge ceva din imperfecţiunile vie­ţuirii în co­mun. Pe scurt, nenumărate motive de bucu­rie, de sărbă­toa­re. Poate că de aceea, cum spuneam, unii numesc „vesel“ acest post.
Este drept, faţă de doliul şi seriozitatea care însoţesc Pos­tul Paştilor – în dureroasă contradicţie cu natura care stă să pleznească în muguri – Postul Crăciunului are străluci­re exterioară, ţinută de praznic festiv. Sufletul omului – culmea! – parcă se împrimăvărează, se destinde. Explicaţia cred că trebuie căutată tot în istoria mântuirii noastre. Acum, de Crăciun, omul nu-şi face procese de conştiinţă. Este împăcat cu Dumnezeul lui, Căruia, de data aceasta, nu i-a făcut nici un rău. Ba mai mult, prin Sfânta Fecioară L-a primit în pântece şi l-a născut cu grijă mare. Aşadar, ce motiv de tristeţe ar putea fi? Totul este în ordine, iar îngerii se bucură şi ei.
Un motiv de tristeţe, de îngrijorare, tot s-ar mai găsi. Hristos stă să se nască, dar încă nu s-a dat jos de pe Cruce. Este tot acolo, ţintuit, şi aşa va sta până la Judecata de Apoi. Oa­menii îi bat în fiecare zi noi piroane, prin faptele lor ne­să­buite. Nu mi se cade mie să cert pe nimeni, dar întreb: TU, câte cuie ai mai bătut astăzi în carnea Lui cea fără de păcat, născută de Crăciun, acum 2000 de ani?