Lumea Credintei, anul I, nr. 4 Noiembrie 2003
Share
EDITORIAL – POSTUL “VESEL”?
Zicătorile pridvorului de biserică anunţă în şoaptă, printre dreptmăritorii creştini, că Postul Naşterii Domnului ar fi, de fapt, un post vesel. Adică un interval liturgic care trăieşte sub o rigoare a înfrânării ceva mai blândă. Într-adevăr, este ştiut faptul că în acest post creştinii se „mângâie“ cu mai multe dezlegări (la peşte şi vin), se bucură de numeroasele tradiţii şi obiceiuri, iar familiile se adună mai des sub acelaşi acoperiş. În plus, exceptând costurile ridicate ale întreţinerii de la bloc, iarna face atât deliciul celor mari, cât şi al celor mici. Colindele răsună pretutindeni, totul este feeric, vitrinele sunt luminate, casele împodobite, hambarele pline, iar zăpada căzută din abundenţă mai şterge ceva din imperfecţiunile vieţuirii în comun. Pe scurt, nenumărate motive de bucurie, de sărbătoare. Poate că de aceea, cum spuneam, unii numesc „vesel“ acest post.
Este drept, faţă de doliul şi seriozitatea care însoţesc Postul Paştilor – în dureroasă contradicţie cu natura care stă să pleznească în muguri – Postul Crăciunului are strălucire exterioară, ţinută de praznic festiv. Sufletul omului – culmea! – parcă se împrimăvărează, se destinde. Explicaţia cred că trebuie căutată tot în istoria mântuirii noastre. Acum, de Crăciun, omul nu-şi face procese de conştiinţă. Este împăcat cu Dumnezeul lui, Căruia, de data aceasta, nu i-a făcut nici un rău. Ba mai mult, prin Sfânta Fecioară L-a primit în pântece şi l-a născut cu grijă mare. Aşadar, ce motiv de tristeţe ar putea fi? Totul este în ordine, iar îngerii se bucură şi ei.
Un motiv de tristeţe, de îngrijorare, tot s-ar mai găsi. Hristos stă să se nască, dar încă nu s-a dat jos de pe Cruce. Este tot acolo, ţintuit, şi aşa va sta până la Judecata de Apoi. Oamenii îi bat în fiecare zi noi piroane, prin faptele lor nesăbuite. Nu mi se cade mie să cert pe nimeni, dar întreb: TU, câte cuie ai mai bătut astăzi în carnea Lui cea fără de păcat, născută de Crăciun, acum 2000 de ani?
