Cerul din adâncuri: Lavra Pecerska

Rusia kieveană s-a creştinat sub principele Vladimir (980 – 1015). „Mai întâi“ – ne spune cronicarul Nestor – „solii principelui au mers la cei de credinţă musulmană, dar nu s-au oprit aici, ci au mers la „nemţii“ de la Roma, – însă nici aici nu le-a plăcut. Au văzut şi pe khazarii evrei, dar i-au trecut cu vederea“. Ajungând în Bizanţ, în măreaţa catedrală Sfânta Sofia, aceştia asistă la o dumnezeiască liturghie şi se întorc la principe extaziaţi: „Şi nu mai ştiam dacă ne aflam în cer ori pe pământ… şi ne-am convins că acolo locuieşte Dumnezeu în mijlocul oamenilor şi slujba lor este mai minunată decât a oricărei alte ţări“. Creştinarea începe cu botezul în masă în cetatea Kievului, în Nipru sau în afluenţii acestuia. Se aduc moaşte, icoane făcătoare de minuni, vin pictori renumiţi de biserici, iar zeul Perun este dat jos de pe cel mai înalt deal al Kievului.
„Evanghelia răsuna în toate cetăţile. Văzduhul era înmiresmat de tămâia ce se înălţa la Dumnezeu, iar pe locurile înalte se ridicau mănăstiri“ – descrie plastic această intrare în plămada mântuirii a Rusiei kievene un istoric din veacul al XIX-lea. Ţăranii, ascultând de principe, devin kristiani (creştini) – oamenii lui Hristos.

Întemeierea Lavrei Pecerska
În jurul anului 1000, un tânăr din ţinutul nou creştinat, pe nume Antipa, născut în loca­li­tatea Liubeci, auzind chemarea Evangheliei împărăţiei, se hotărăşte să meargă la Muntele Athos. După ce trece prin Constantinopol, ajunge la Sf. Munte şi cere să fie călugărit. Auzind de minu­nile care se făceau în Rusia (icoane ce-şi luau zborul din Constantinopol şi se arătau în văzduh cu multă strălucire, deasupra multor sate şi oraşe, unde coborau şi se întemeiau mănăs­tiri), egumenul, după ce l-a primit în viaţa mo­na­hală, vede în tâ­nă­rul Antipa un vii­tor An­to­nie al ţinutului slavi­lor şi aşa îl şi nu­meş­te. An­tonie cău­ta să fie bine plăcut lui Dum­­ne­zeu în post, as­cul­­ta­re şi smerenie. Du­pă mai mulţi ani de şe­dere în Sfântul Mun­te, egumenul îl trimite pe Antonie în ţara sa, la des­co­pe­ri­rea făcută lui de Dum­ne­zeu. Ajuns în localita­tea Be­res­­to­vo, acesta află o peş­te­ră a va­re­gi­lor, în care se să­lăş­lu­ieş­te, du­când aceeaşi via­ţă aspră ca şi în Sf. Munte.
Datorită unor tulburări din Rusia Mică, Antonie se reîntoarce la Athos şi, după ce mai stă o perioadă aici, este trimis din nou în patria sa de către egumen. În 1028, ajun­gând la Kiev, a aflat o peşteră pe Nipru, să­pată de către preotul Ilarion, în care se aşa­ză, trăind numai cu pâine şi apă. I s-au ală­turat îndată alţi 12 fraţi râvni­tori pentru Hris­tos, printre care: Ni­kon, Le­on­tie şi Teo­do­sie. Mărindu-se numărul fraţilor ca la o sută şi nemaiavând loc în peşteri, la slujbele ce se ţineau în bisericuţele subtera­ne, s-a construit o primă biserică din lemn, la suprafaţă, cu hramul Adormirii Maicii Dom­nu­lui. Părinţii se ne­voiau însă tot în peşteri, cu rugăciune şi post.

Maica Domnului zideşte în chip minunat biserica cea mare a Lavrei
Biserica din lemn construită deasupra peşterilor a devenit la fel de neîncăpătoare pentru toţi care veneau la slujbele de la Lavră. Atunci Maica Domnului a lucrat în chip minu­nat construirea bisericii celei mari a Pecerskăi, ară­tându-se în vremea Sfinţilor Antonie şi Teo­do­sie unor zidari, pe care i-a chemat Preacurata la bi­se­rica din Vla­her­ne, în Con­stan­tinopol, zicându-le: „Vo­iesc să-mi zi­desc o biseri­că în oraşul Kiev din Rusia. Lua­ţi-vă aur pentru trei ani şi mer­geţi să lucraţi în acel loc“. Le-a spus apoi că vor fi în­­tâm­pi­­naţi de către An­to­nie şi Teo­do­sie şi că vor fi răs­plătiţi cum se cuvine. Tot atunci au pri­mit părticele din moaştele Sfin­ţilor Mucenici Ar­temie, Areta, Aca­chie, Iacov, Leon­tie, Policnet şi Teodor, pen­tru a fi aşezate la temelia bise­ricii. Le-a mai dat de asemenea o icoană cu Adormirea Maicii Domnului, pentru hram.
Meşterii au pornit după porunca Maicii Domnului şi, după zece zile, au ajuns la Kiev şi au aflat pe prea­cuvioşii Antonie şi Teo­­do­sie de la Pecerska. Aces­to­ra le-a cerut să le arate lo­cul construirii bisericii, însă ei nu pri­cepeau nimic. Şi adu­nân­du-se toţi fraţii, meş­terii au po­vestit în faţa tuturor cele întâmplate. Ru­gân­du-se trei zile, Sf. Antonie i-a ce­rut lui Dum­ne­zeu să fie pes­te tot locul rouă, iar pe locul unde trebuia con­struită biserica să nu fie ume­zea­lă. Şi Dum­ne­zeu i-a ascultat rugăciu­nea. A doua oară s-a rugat să fie rouă pe locul unde se va construi bi­serica, iar în jur să fie pă­mân­­tul uscat. A treia oară, ca să se înţeleagă de către toţi că acel loc este bine plăcut lui Dum­­nezeu, la rugăciunea Sf. Antonie s-a po­go­rât foc din cer cât măsu­ra bisericii, săpându-se în jurul locului şanţuri adânci. Biserica aceasta minunată a fost sfinţită în anul 1089, de către Mitropolitul Ioan, la mult timp după plecarea la cer a Sf. Antonie şi Teodosie.

Despre mănăstire
În decursul istoriei, Lavra Pe­cerska a trecut prin multe în­cercări. Ea este socotită mai­ca mănăstirilor ruseşti. Pă­rinţii care se nevoiau în peşteri erau îngropaţi tot în acele locuri. Cu vremea, mulţi dintre cei bi­ne plăcuţi lui Dum­ne­zeu au rămas cu moaşte întregi şi pli­ne de bună mi­reas­mă. Ne­cău­tând slavă pă­mân­tească şi ne­voindu-se în smerenie, ei s-au în­vredni­cit de slava cerească, iar Dum­ne­zeu le-a ţinut tru­purile ne­atinse de putreziciune. Astfel, în galeriile sub­terane, afla­te la o adâncime ce variază între 5 şi 20 de me­tri, sunt peste 150 de moaşte întregi ale sfinţilor care s-au nevoit aici ori în altă parte. Tot aici se află şi moaş­tele Sf. Teodora de la Sihla. Cele două galerii au o lun­gime de 676 de metri. Din loc în loc, la răspântie de coridoare, se află mici paraclise în care se roagă mulţi pe­lerini. Mi­tro­po­liţii Kievului pro­veneau dintre întâi-stă­tătorii La­vrei. Petru Mo­vilă, Arhimandrit al Pe­cerskăi, ajun­­ge astfel, în anul 1632, Mitropolit al Kie­vu­­lui. Un alt ro­mân care a cunoscut îndea­proa­pe Lavra a fost şi Pa­­triarhul României, Nicodim, pe când studiile Aca­de­miei Teologice din Kiev (1890-1895). În 1918, pe 25 iunie, Sf. Ierarh Vladimir, întâi-stătător al Lavrei, fost exarh al Georgiei, Mitropo­lit al Moscovei, Mi­tro­po­lit al Sankt Peters­bur­gu­­lui, iar mai apoi Mitropolit al Kie­vului, este exe­cutat împreună cu mai mulţi că­lugări din obşte. Moaş­tele lui întregi şi bine mi­rositoare, des­co­perite nu demult, se află aşe­zate în peşterile Pe­cers­kăi.
Pe marea întindere a La­vrei se află mai multe bise­rici construite în diferite perioade şi purtând hramuri precum: Biserica Tuturor Sfinţilor, Bise­rica Sfintei Treimi, Biserica Naş­terii Maicii Domnului etc. Din clopotniţa imensă, ce do­mină Lavra, se aud, în funcţie de perioada liturgică a anului, sunete de jale ori de bucurie, la in­tervale foarte dese. Porţile mănăstirii sunt în număr de patru, fiind situate în diferite părţi ale Lavrei. Lavra este înconjurată de un gard cu înălţimea de 3 metri. În mănăstire se mai află Seminarul şi Academia Teo­lo­gică. Miile de pelerini ce se revarsă zilnic aici din toa­te colţurile Rusiei, şi nu numai, arată pe de o parte ma­­rea faimă de care s-a bucurat şi se bucură Lavra Pe­cerska, iar pe de altă parte că idealul sfinţeniei rămâne viu şi astăzi, în ciuda impunerii unei ideologii antihristice, cum a fost comunismul.