Lumea Credintei, anul I, nr. 5 Decembrie 2003

EDITORIAL   – VREMEA DE A (TE) DĂRUI

Tot anul dai. Dai bani întruna la bugetul de Stat; dai din timpul vieţii tale (pe care nu ar trebui să fie nimeni stăpân) pe la cozi şi ghişee; dai din sănătatea ta, zilnic, în poluarea marilor oraşe; sau ţi-o laşi în supermarketurile pline de mâncare contrafăcută; în fine, îi mai dai şi „prinţului acestei lumi“ ce ţi-a mai rămas: stresul de zi, angoasele de noapte, restul păcatelor tale.
Vine însă o vreme a „armistiţiului“, o vre­me a păcii, în care nu mai trebuie să dai, ci să dăruieşti. Adică gestul tău trebuie să plece din inimă, dezinteresat, neobligat de nimeni. Această vreme este cea a Crăciunului. De­pinde numai de tine, de adâncul inimii tale ca să poţi să dărui. Adică să te dărui, adică să te abanbonezi în plină stare de copilărie, de fericire. O fi chiar atât de greu?