LOADING

Type to search

Betleem – leagănul lui Dumnezeu

Betleem – leagănul lui Dumnezeu

Share

În părţile Betleemului (locuit astăzi de mulţi arabi creştinaţi), păstorii îşi mai pasc turmele ca pe vremea lui Iisus. Oraşul nou pare o glumă a timpului, străină şi de duhul pă­­mântului, şi de sufletele oamenilor. E mai multă umanitate pe câmpurile golaşe, pe unde ţipă mieii, sau în pieţele pestriţe, pe unde
negustorii şi meşteşugarii îşi laudă marfa într-o pitorească devălmăşie, decât în clădirile de beton şi sticlă, mereu mai semeţe şi mereu mai egale. Pe Câmpul Păstorilor, la ceas de seară, se mai aude parcă zvon îngeresc, iar soarele pare să-şi smerească apusul dinaintea Răsăritului de Sus.

 

Taina Betleemului
Pentru că este aşezat în Galileea, provincie socotită mărginaşă şi cu sân­ge cam amestecat, iu­deii se îndoiau că din Na­zaret ar putea să iasă vreodată ceva bun. Iar Bet­leemul, deşi aflat în Iu­deea, nu departe de Ie­ru­salim, părea şi el un loc umil şi uitat de lume, lo­cuit de păstori săraci şi cu duhul, şi cu punga. Dar iată că, urmând nu soco­telii oamenilor, ci înţelepciunii Du­hu­lui Care a grăit prin proo­roci, Mesia, Hris­tosul lui Dum­nezeu, avea să-Şi tragă obârşia din Nazaret şi să Se nască în Betleem, arătând o dată mai mult că Dum­ne­zeu alege adeseori pe cele de jos spre a le da de ruşine pe cele de sus, şi pe cele care se socot de puţin preţ, ca să le certe pe cele care se fălesc.
Despre Betleem (numit mai dintâi Efrata) nu zi­sese oare Miheia proo­rocul: „Şi tu, Betleeme Efrata, deşi eşti mic între miile lui Iuda, din tine va ieşi Stăpânitor peste Is­rael, iar obârşia Lui este dintru început, din zilele veşniciei“ (5, 1)?

Când Dumnezeu Se face om
Aflându-se pe drum şi venindu-i sorocul, aici, în Betleemul Iudeei, a găsit adăpost Sf. Fecioară într-o peşteră folosită ca iesle; aici, pe paie curate şi sub suflarea caldă a vitelor, s-a născut Dumnezeu cu scâncet de prunc omenesc; aici, miraţi în buna lor simplitate, au fost vestiţi ciobanii prin înger că s-a născut Mân­tui­torul lumii şi mare a fost bucuria lor; aici, călăuziţi de stea, au venit şi s-au închinat Magii de la Răsărit, aducându-şi darurile lor de aur, smirnă şi tămâie, ca pe un prinos al înţelepciunii păgâne adus Adevărului întrupat; şi de aici a pornit, la porunca nebu­nească a lui Irod, masacrul celor 14000 de prunci de par­te bărbătescă, de la 2 ani în jos, pe care Biserica îi po­me­neşte la 29 decembrie. De toate acestea ne dau mărturie Evan­gheliile, făcând din umilul Betleem lea­gănul pământesc al lui Dumnezeu.

Minunata dăinuire
Pe toate aceste locuri încărcate de sfinţenie, evlavia creştină a ridicat de-a lungul vea­curilor lăcaşuri de pomenire, pe care peleri­nul le calcă astăzi înfiorat. La Beit Sihur, la răsărit de Betleem, pe Câmpul Păstorilor, se înalţă bi­se­rica ce adăposteşte Grota Păsto­ri­lor. Mult mai impozantă este Bazilica Naşterii, ce adăposteşte Grota Naşterii. Prima biserică a fost construită aici de către Sfinţii Împăraţi Con­stan­tin şi Elena (sec. 4), dar ea a fost distrusă în parte de o răscoală a samaritenilor din sec. 6. Biserica actuală a fost ridi­cată de împăratul Iustinian, către anul 530. Alături de Biserica Naşterii, romano-catolicii au zidit în 1881 o biserică închinată Sfintei Eca­te­rina (sărbă­torită chiar în Ajunul Cră­ciu­nului).
În sec. 7, majoritatea bise­ri­cilor din Ţara Sfântă au fost dis­truse sau profanate de că­tre persani. Se spune că Bise­rica Naşterii a scăpat neatinsă deoarece pe mo­zai­cul aflat atunci pe faţada ei erau înfăţişaţi cei trei Regi-magi, prosternaţi în faţa Prun­cului şi îmbrăcaţi chiar în straie persane, încă lesne de recunoscut… Oricum, supra­vie­ţui­rea vieţii creştine în aceste locuri bântuite de necreştini timp de două milenii reprezintă în sine un miracol dumnezeiesc, iar de n-ar fi oa­menii, pietrele ar striga Adevărul şi Slava Dum­nezeului celui Viu, Care S-a făcut om pentru ca şi omul să se facă Dumnezeu, şi toţi să fim una în Hristos, Cuvântul cel fără de moarte.