Ce bine e când vine Crăciunul! Ma­ga­­zi­nele se gătesc frumos, apar ofertele de iarnă şi rafturile se îndoaie sub greutatea mărfurilor colorate. Mi­roase a mirodenii şi a vin, a cârnaţi us­tu­roiaţi şi a slănină fiartă în boia, moa­le ca untul; râde cozonacul din cup­tor, cu dinţii pătaţi de cacao şi sta­fi­de, iar chif­telele se înghesuie une­le în altele în farfurii lustruite de gospodine grijulii. Te gândeşti ce mai ai de cum­părat, cui mai ai de cumpărat…

Alergi prin magazine şi îţi bucuri ochii cu abundenţa de măr­furi, alegi ce te lasă buzunarul şi împarţi banii aşa încât să simţi că e sărbătoare şi să faci câte un cadou mic celor la care ţii şi celor cu care trebuie să fii atent. Ai chiar un sen­timent de împlinire atunc­i când casiera îţi ia banii şi vezi că ai coşul plin cu de toate, mă­car acum. Eşti în rândul lu­mii, ieşi mulţumit din ma­ga­zin şi te gândeşti că ar fi bine să pui pe tine şi un parfum plăcut mirosi­tor, care să arate că trăieşti modern, în 2003, cu un an mai aproape de Uniunea Europeană şi cu un picior în NATO.
Dar parcă tot nu e bine şi nu ştii de ce. De ce? DE CE? Aaa, daa… Ai făcut cumpărături la acelaşi mic magazin de cartier de la care cumperi şi peste an, în timp ce lumea cu adevărat mo­der­nă se plimbă acum prin cash and carry, super-hipermarketuri, împin­gând că­ru­cioare silenţioase prin­tre rafturi ele­gante şi bine gar­nisite. Ce e rău în asta? Nu e rău. E chiar bine că în Ro­mâ­nia există asemenea magazine elegan­te şi practice, şi că lumea dă semne că progresează. Încet, dar sigur. Cântă în ele Stille nacht-uri şi Jingle bells-uri, sau chiar colinde româneşti, dar acestea nu sunt recomanda­bile, fiindcă n-au ritm şi nu îndeamnă subconştient lumea să se mişte mai repede către casa de marcaj. Oricum, plu­teşte în aer sărbătoarea.
Cum, „care sărbătoare“? Cea din 25 decembrie. N-o ştiţi? E anuală şi are de-a face cu Moş Gerilă sau cu Moş Crăciun. Şi cu încă cineva, parcă… Nu ştiu sigur, fiindcă în super­mar­ke­­turi n-am văzut decât Moşi Crăciuni vii sau îm­păiaţi, sau mai degrabă împăpuşiţi. Nici măcar prin brazii scoşi la vânzare n-am văzut altceva decât moşi şi globuri. Eventual cutii de ca­douri… Dar, parcă mai era ceva, totuşi, în 25 de­­cem­brie. Poate că străinii ştiu mai multe de­cât mine despre asta? Aiurea! Americanii nici măcar nu-i mai zic Christmas. Acum e X-mas.
Ce bine că am întrebat-o pe bunica… Am aflat că, de fapt, e sărbătoarea Naşterii lui Iisus Hristos, Dumnezeul întrupat, adus pe lume de Fecioara Maria, într-o iesle care nu se găseşte la nici unul din supermarketuri. Am au­zit că ea s-ar găsi în biserici, unde miroase a tămâie şi a rugăciu­ne şi unde oamenii grăbiţi ca mine învaţă să iubească şi să fie mai buni. Am mai auzit că m-aş putea spovedi şi că păcatele mele ar putea fi iertate de acest Dum­nezeu născut în iesle. Am auzit chiar că sufletul meu ar putea fi mântuit. Cred că am să încerc să petrec acest Crăciun în biserică, bucu­rându-mă de Naşterea Domnului.