Cristian TABĂRĂ: Despre făţărnicie şi falsa erudiţie
Share

Teologia este unul din acele domenii care se bazează pe acumulare: de învăţături, de citate, de dogme, de trăire, de practică, de experienţă… Fie că vrei să slujeşti, fie că vrei să propovăduieşti, fie că vrei să te dedici ascezei, fie că vrei să predai, trebuie să studiezi mult. Iar în teologie ai, slavă Domnului, ce studia! De la Sfânta Scriptură şi scrierile patristice şi până la Lossky, Evdokimov, Meyendorff sau Hausherr e cale lungă şi 2000 de ani de scriitură creştină, pe care cel ce caută adevărul şi erudiţia trebuie să le parcurgă cu multă trudă. Astfel, cum să nu cazi în admiraţia celui care are pe raftul bibliotecii Filocaliile sau colecţia Migne, alături de colecţia PSB (Părinţi şi scriitori bisericeşti) şi de Patericuri? Cum să nu te înclini în faţa celui care citează din Biblie şi face trimiteri grele la autori mari precum Berdiaev sau Stăniloae?
De altfel, cine, oare, în teologia românească, ar îndrăzni să recunoască faptul că l-a omis pe Părintele Stăniloae? Cine, oare, ar îndrăzni să admită că nu a citit Filocaliile sau că nu a parcurs integral textul Sfintei Scripturi? În teologia românească TOATă LUMEA l-a citit pe Stăniloae, TOŢI cunosc Biblia şi Filocaliile şi nu e unul care să nu fie convins de valoarea Părintelui Profesor Stăniloae pentru Ortodoxie. Dar, dacă cineva ar avea curiozitatea unui sondaj aprofundat, ar constata că nu e chiar aşa. O parte importantă a absolvenţilor, a clerului sau a studenţimii nu a văzut deloc interiorul vreunei lucrări a lui Stăniloae, nu a citit integral Scriptura şi nu ştie ce conţin Filocaliile. Ştiu cât de gravă este această afirmaţie. Îi rog, însă, pe profesorii din şcolile teologice să nu se supere şi să cerceteze cu sinceritate şi răspundere situaţia şi să vadă câţi studenţi ştiu ce e cu Dogmatica, Ascetica sau Mistica la nivel universitar. Îi rog şi pe monahi să nu se scandalizeze şi să vadă câţi dintre ei au citit Filocaliile sau câţi ştiu măcar în câte volume au fost editate. Îi rog şi pe credincioşii cârcotaşi să nu se grabească să râdă în barbă, pentru că nici ei n-au citit integral Biblia.
Desigur, mulţi vor spune că teologia nu începe şi nu se termină cu Părintele Stăniloae. Şi au dreptate! Dar Dumitru Stăniloae este un reper al teologiei ortodoxe, iar omiterea lui este impardonabilă. Lucrul acesta este ştiut, însă, de toată lumea şi tocmai de aceea marele profesor a devenit pentru teologie ceea ce Eminescu a devenit pentru literatură: un stindard fluturat cu legitimă mândrie în toate ocaziile, pe care, însă, puţini mai au răbdare să îl citească. Acelaşi lucru este pe cale să se întâmple şi cu Părintele Galeriu, numele celor doi teologi fiind tot mai des invocate cu diferite prilejuri şi riscând să fie uzate şi golite de semnificaţii, precum hiturile radio. Din păcate, goana după falsa erudiţie şi făţărnicia unora încurajează o atitudine „oficială“ Stăniloae, un fel de „political corectness“ american, conform căreia toată lumea teologică trebuie să şi-l pună la butonieră pe bietul Părinte Stăniloae, fie că îi cunoaşte opera, fie că nu. Iar mai simplu este să nu.
Părintele Profesor Dumitru Stăniloae nu merită, însă, aşa ceva. Este un savant şi un gânditor mult prea mare şi prea profund pentru ca faima lui să slujească la completarea falsei erudiţii a unora, iar opera lui teologică este mult prea valoroasă pentru a nu fi citită şi însuşită cum se cuvine.
Cerându-mi iertare pentru maniera directă de înfăţişare a opiniilor mele, îi rog pe toţi cei care s-au simţit ofensaţi de aceste rânduri să se cerceteze cu sinceritate în inimi şi să fie încredinţaţi că nu mi-am dorit decât să contribui la normalizarea unei situaţii incorecte. România lui 2004 are nevoie de teologi cu adevărat erudiţi şi nefăţarnici. Ne ajung nenumăraţii politicieni semidocţi şi farisei.