LOADING

Type to search

Cum a ajuns Cuviosul Dimitrie cel Nou patronul Bucureştilor

Cum a ajuns Cuviosul Dimitrie cel Nou patronul Bucureştilor

Share

La fiecare 27 octombrie, creştinii ortodocşi îl sărbătoresc pe Sf. Dimitrie cel Nou Basarabov, ale cărui moaşte întregi se păs­trează în Catedrala Patriarhală. Cuviosul este, de peste două secole, ocrotitorul Bucu­reş­tilor. În zi de sărbătoare, conform tra­diţiei locului, racla cu sfintele moaş­te ale Cuv. Di­mitrie cel Nou este scoasă din Catedrală, în apro­pi­erea acesteia, şi aşezată într-un baldachin de zid special construit. Sfin­tele moaşte ră­mân acolo mai multe zi­le, pentru a fi cinstite de credincioşi. El este denumit «Cel Nou» pentru a fi diferenţiat de Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâ­to­rul de Mir, patronul Te­saloni­cului (†304), prăznuit la 26 octombrie.

 

Un om simplu şi cu sufletul curat

Sfântul Dimitrie Cel Nou-Basarabov, devenit ocrotitorul Bucureştiu­lui, s-a născut şi a trăit în secolul 13, pe malul râului Lom din Bulgaria, în satul Ba­sa­rabov, la 3 km de Rusciuk, pe vremea Im­pe­riului româ­no-bulgar, al Asăneştilor. Di­mitrie era un om simplu, cu sufletul curat ca o lacrimă de înger, păzind în toate poruncile Mântui­to­­rului. Pro­venea dintr-o familie sărmană, unde copiii nu se puteau bucura de roadele învăţăturii, fiind nevoiţi să muncească de mici. Aşa a făcut şi el. Păzea vitele satului, iubind animalele şi natura, iar duminicile şi în zilele de sărbătoare se ducea să se roage la bisericuţa din satul natal.
Într-o zi, pe când mâna vitele pe izlaz, Di­mitrie a călcat, fără să vrea, într-un cuib de pa­să­re aflat în iarba înaltă şi pe care nu-l văzuse. Toţi puişorii zăceau morţi, striviţi şi plini de sân­ge. Când a văzut grozăvia, tare s-a îndure­rat. A început să plângă, luând puişorii în palmă şi să­rutându-i. Nu se mai putea face nimic. Atât de mult a suferit din această pricină, încât, timp de trei ani, vară sau iarnă, Dimitrie a umblat des­culţ, pedepsindu-şi astfel piciorul vinovat de moar­­tea puilor de pasăre. Aşa apare şi în unele icoa­ne: cu un picior desculţ.
Trecând ceva vreme de la acestă întâmplare şi năzuind spre o viaţă complet închinată lui Dumnezeu, cucernicul păstor lasă lumea şi se re­trage într-o peşteră din apro­pierea satului natal.

Oşteanul Domnului

Acolo a petrecut mulţi ani, în post şi rugă­ciu­ne, fiind învrednicit de Cel Atotputernic cu darul facerii de minuni, încă din timpul vieţii pământeşti. O cântare, orânduită de Sfânta Biserică în cinstea Sf. Dimitrie Basarabov, spune: „Ca un înger pe pământ viaţa ţi-ai săvârşit, în post şi rugăciune, ziua şi noaptea rugându-te, ca să înfrângi pornirea ispitelor cu care te-ai luptat, ca un oştean adevărat al lui Dumnezeu, a cărui voie ai îndeplinit-o din tinereţe… Pentru aceasta şi noi cu credinţă te lăudăm. Smerit, fără răutate, blând fără vicleşug, lăcaş vrednic al lui Dumne­zeu te-ai făcut, luând de la Domnul daruri de tămăduire şi nouă izvorându-le”. După ce s-a nevoit mulţi ani în peştera lui, sim­ţin­du-şi sfârşitul aproape, Di­mi­trie s-a retras pe malul râului Lom şi s-a aşezat între două lespezi de piatră, ca într-un sicriu, încredinţându-şi sufletul curat lui Dumnezeu. Există, însă, tot felul de legende care circulă în jurul morţii lui. Una spune că Sfântul Dimitrie Basa­rabov a suferit o moarte nă­praz­nică, fiind atacat de tâlhari la locul său de nevoinţă din peş­teră, apoi aruncat în apă.

Vindecătorul de boli

Descoperirea sfintelor sale moaşte s-a făcut în chip minu­nat, mai târziu, când ploi to­ren­ţiale au purtat trupul sfântului la vale. Sfântul Dimitrie s-a arătat în vis unei copile bolnave de epilepsie, spunându-i că se va vindeca, dacă trupul său va fi scos din albia râului. Bolnava a mărturisit visul preoţilor şi astfel a fost descope­rit, prin voinţa divină, trupul întreg al Sfântului Di­mitrie Ba­sa­ra­bov, bine mirositor, îngropat în vadul apei ca o comoară dumnezeiască. Cu mare bucurie şi alai a fost dus în biserica din satul Basa­ra­bov, unde a şi început să facă mi­nuni. Prima a fost fe­ti­ţa care s-a vindecat complet. Apoi, au început să vi­nă bolnavi din toate col­ţu­rile lumii. Vestea despre afla­rea minu­nată a moaş­telor nou­lui sfânt s-a răspândit ca fulge­rul, tre­când Du­nărea, la credincioşii din nord. Mulţi or­to­docşi din Ţara Româ­nească au ve­nit să se închine la sfin­te­le sale moaş­te. Între minunile să­vâr­şite la racla sa se numă­ră şi vin­de­carea miracu­loa­să a episco­pu­lui Ioa­nichie al Pre­sla­vului. În tim­pul războiului ru­so-turc, dintre anii 1769-1774, moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou au fost luate de generalul rus Pe­ter Salnikov, spre a fi duse în Rusia. La trecerea cortegiului cu sfintele moaşte prin Ţara Ro­mânească, Mitropolitul Grigorie al Ungro­vla­hiei şi un negustor bogat, pe numele lui Hagi Dimitrie, s-au rugat cu multă stăruin­ţă de generalul rus să le lase lor moaştele sfântului. În cele din urmă, l-au convins să doneze ro­mâ­nilor ortodocşi preţioasa raclă, drept mân­gâ­iere pentru pagubele pricinuite de război. Totuşi, mâna dreaptă a sfântului a fost luată de ruşi şi păstrată în Lavra Pecerska din Kiev.

Aducătorul ploii

Aşadar, din iunie 1774, moaştele Sfântul­ui Dimitrie cel Nou se află în catedrala patriarhală, iar Sfântul Dimitrie devine ocrotitorul cetăţii Bucureştilor şi al Ţării Româ­nesti. S-a văzut imediat efectul, căci au înce­tat, atât războiul ruso-turc, cât şi ciuma ce bântuia de mai multă vreme prin ţară.
Fostul văcar din Basarabi a ajuns astfel ocrotitorul ceresc al oraşului Bucureşti şi tot el este aducătorul de ploaie în tot sudul României. Începând cu anul 1955, prin grija Sfântului Sinod, s-a generalizat cultul Sfântului Dimitrie, data de prâznuire fiind 27 octombrie. Despre el se mai spune că l-a împiedicat, cu puterea-i nevăzută, pe Nicolae Ceauşescu să dărâme Catedrala din Dealul Patriarhiei. Acum, ca şi în fiecare an, de ziua prăznuirii Sfântului Dimitrie Basarabov, mii şi mii de bucureşteni, dar şi alţi credincioşi din toate colţurile ţării, vin să se roage la sfintele moaşte scoase în faţa Catedralei Pa­triarhale din Bucureşti. Oamenii aşteaptă cuminţi, într-un şir interminabil, să le vină rândul în faţa raclei, unde îşi pleacă fruntea şi sărută mâna frumos mirositoare a Patronului Bucureştilor, chiar dacă aşteptarea poate dura ore întregi, indiferent de vreme. Unii stau la rând şi 20 de ore şi niciodată nu se plâng de obo­seală sau durere. Acesta este şi va rămâne, de-a pururi, cel mai frumos omagiu pe care credincioşii noştri îl aduc Sfântului Dimitrie cel Nou Basarabov!