Mânăstirea Bacikovo: perla gruzină a Munţilor Rodopi
Share

Balcanii…
Cândva, un teolog mărturisea că starea lui duhovnicească lasă de dorit la Paris, însă, în Balcani, se simte în largul său. Balcanii – atât de huliţii Balcani! Balcanii – ce rezistă încă prin zeci de mii de biserici ortodoxe, asemenea unor făclii străfulgerate de harul dumnezeiesc la Sfânta Liturghie. Balcanii – gravitând în jurul Sfântului Munte, Ţara Maicii Domnului, locul în care monahii priveghează, închinându-se Dumnezeului Celui Adevărat, de Care se leapădă astăzi o Europă tot mai păgână! Balcanii – copilul orfan al Bizanţului, a cărui istorie zbuciumată ne mai dă fiori şi astăzi. Priveşti în jur: la Mănăstirea Rila, vechiul turn poartă ca o pecete stema Moldovei; catapeteasma bisericii aceleiaşi mănăstiri are încrustate două steme îngemănate – ale Valahiei şi Moldovei. De la Sofia, în drum spre Vraţa, la Mănăstirea Kremikovski, se află portretul votiv al domnitorului valah Radu cel Mare, alături de cele ale soţiei şi copiilor săi. Aici, doi dintre fiii săi se odihnesc întru Domnul. Voievodul valah avea să mai construiască pe Valea Timocului, în scurta lui domnie (1495-1508), încă 10 mănăstiri, aflate astăzi aproape în ruină. Despre faimosul târg al Dii-ului (Vidin) şi despre „statul independent“ timocean, recunoscut de însuşi împăratul Napoleon din interese politice, s-a vorbit în Oltenia multă vreme. Lucrurile cumpărate de la „Dii“ s-au păstrat în casele românilor până când, generaţiile mai recente au început să le scoată afară, spunând că sunt „de pe vremea lui Pazvante Chioru“. Legendarul personaj, pomenit adesea, era, de fapt, fiul unor români timoceni trecuţi la credinţa musulmană din motive „de afaceri“. Osman Pazvantoglu (Pazvante Chioru) ajunge paşă al Vidinului după ce îşi dovedeşte mai întâi loialitatea faţă de imperiul turcesc în câteva bătălii, în care îşi pierde un ochi. În anul 1801, Paşa Pazvantoglu jefuieşte, împreună cu mercenarii săi, oraşul Craiova, ajungând chiar până în părţile sudice ale Moldovei, după care se va întoarce cu prăzi bogate în statul său „independent“, nu înainte însă de a solicita domnitorului fanariot Constantin Ipsilanti, tot în acel an, un episcop ortodox român pentru „statul“ său…
Un episcop bulgar îl hirotoneşte ierodiacon pe Sfântul Calinic de la Cernica
Mănăstirea Kapinovo, de lângă orăşelul Sf. Elena, din Bulgaria, îl are trecut în pomelnicul egumenilor săi pe Stoica Vladislavov, cel ce avea să ajungă episcop al Vraţei. Cum Vraţa deranja „preznestrovia“ lui Pazvante Chioru, aflată în plină expansiune, episcopul este nevoit să se refugieze în nordul Dunării, stabilindu-se în cele din urmă la Bucureşti. Osman Pazvantoglu, „trădat“ de francezi (care aveau nevoie de Turcia, din pricina războiului cu Rusia), moare pe data de 31 ianuarie 1807, se pare otrăvit de medicul evreu al oraşului, „agent secret“, în slujba sultanului. Episcopul Sofronie de Vraţa (Stoica Vladislavov – fostul egumen al Mănăstirii Kapinovo) desfăşoară o activitate culturală deosebită la Bucureşti, fiind socotit creatorul limbii bulgare moderne, limbă în care scrie şi traduce din limbile greacă şi slavonă. Primul roman autobiografic al literaturii bulgare este Viaţa şi pătimirile păcătosului Sofronie. Se mută la Hristos după ce petrece mai mulţi ani în Mănăstirea Mărcuţa, în anul 1813. Acesta este anul în care Sfântul Calinic de la Cernica este hirotonit preot, după ce în anul 1808 episcopul din sudul Dunării îl hirotonise ierodiacon. Aşa se face că mulţi bulgari, cinstind pe Sfântul Sofronie de Vraţa, arată o evlavie deosebită şi către Sfântul Calinic.
Mănăstirea Bacikovo – o ctitorie gruzină
Mănăstirea cea mai îndrăgită, în egală măsură, de ortodocşii gruzini, bulgari şi greci este Mănăstirea Bacikovo din sudul Bulgariei. Mănăstirea ar trebui să prezinte interes mai mare şi în ortodoxia românească, înaintaşii noştri numărându-se, se pare, printre ctitori.
Aşezată la sud de Plovdiv (30 de km), la mănăstire se ajunge trecând prin orăşelul Asenovgrad, considerat „polul Ortodoxiei“ într-o Bulgarie vitregită de vremuri. Asenovgradul are peste 40 de biserici şi paraclise, iar în 10 dintre acestea se slujeşte zilnic Sfânta Liturghie. Cu cei 40 000 de locuitori ai săi, oraşul se află cu mult înaintea Sofiei şi Plovdivului în ceea ce priveşte viaţa duhovnicească. Mulţi pun aceasta pe seama icoanei făcătoarei de minuni a Maicii Domnului de la Bacikovo, cu care se fac de câteva ori pe an procesiuni de la mănăstire până la bisericile din oraş. Icoana este o donaţie gruzină din sec. 13. Pisania de pe icoană datează din 1311, iar începutul ei, scris în limba gruzină, pe ferecătură, glăsuieşte astfel: „Ferecatu-s-a această sfântă icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, în Petrikon, de către doi fraţi din provincia Tao (Gruzia), fiii lui Ignatie…“ Cum unei mănăstiri gruzine (vezi Ivironul) nu-i stă bine cu o icoană a Maicii Domnului făcătoare de minuni decât la poartă – icoana Maicii Domnului de la Bacikovo, oriunde a fost aşezată, nu a vrut să rămână decât la intrarea în biserică, în pronaos. Coada pelerinilor în faţa sfintei icoane se întinde dincolo de pridvor, chiar şi în zilele obişnuite.
Mănăstirea Bacikovo, a doua ca importanţă din Bulgaria, datează din anul 1083 şi este ctitoria generalului bizantin de origine georgiană Grigorie Bakuriani. Fiind vorba de mănăstirea comandantului oştirii imperiale, aceasta primeşte moşii întinse, până în apropierea Salonicului. O dată cu extinderea ţaratului bulgar în Rodopi (1344), Mănăstirea Bacikovo adaugă alături de cei 50 de monahi georgieni şi monahi de neam bulgar. În nartexul paraclisului funerar, lângă portretele ctitorilor georgieni (gen. Grigorie Bakuriani şi fratele său Apasie), este pictat acum şi ţarul bulgar Ivan Alexandru. Aici s-a retras marele patriarh Eftimie, din capitala ţaratului româno-bulgar Veliko Tîrnovo, după căderea acesteia în mâinile turcilor. Mănăstirea este distrusă de către turci în sec. 16, împreună cu alte 218 de biserici şi 33 de mănăstiri din zonă. Din vechea ctitorie s-a mai păstrat doar paraclisul amintit mai sus. În anul 1601 se reconstruieşte trapeza mănăstirii, iar în 1604 biserica mare, a Adormirii Maicii Domnului. În anul 1643 biserica şi trapeza sunt pictate de meşteri iscusiţi. Portretele votive ale noilor ctitori dezvăluie două personaje enigmatice, identificate de unii cercetători ca fiind Banul Gheorghe Craiovescu şi fiul său Constantin. „Expulzat“ din Valahia, acesta pribegeşte la sud de Dunăre, unde deţinea mari proprietăţi. Chiar şi picturile filosofilor antici din trapeză, realizate în manierea celor din mănăstirile moldovene, tot în aceiaşi perioadă, par a conduce la concluzia că este vorba de doi ctitori nord-dunăreni, care au tocmit pictori cunoscuţi mai dinainte. Biserica Sfântul Nicolae este ridicată în perioada renaşterii bulgare, în anul 1837, şi este pictată de către renumitul Zaharia Zografu.
„Moldova“ din Rodopi
În apropierea mănăstirii se află un sat cu un nume surprinzător: Moldova. Numele satului a fost împrumutat de la Mănăstirea „Sfânta Parascheva de la Moldova“, aflată în apropiere, distrusă în mai multe rânduri de către turci. Mai sus de „Moldova“ se află satul Gornoslav, unde slujeşte părintele Ivalin Slavov, născut în România. Părintele mai liturghiseşte şi în satul Dolnoslav, ce are doar 40 de suflete. Liturghia se ţine mai des în satul Gornoslav, aici vieţuind 70 de suflete. Părintele ar dori să mijlocească venirea unor monahi din România în mănăstirile părăsite din Bulgaria. „Ar fi o mână de ajutor, iar plata ar fi de la Dumnezeu“.