Cristian TABĂRĂ: Micul extraterestru român
Share

Una din marile dileme care stau în faţa tinerilor părinţi şi a naşilor de botez este aceea a aflării unui nume potrivit pentru copil. Şi nu e mică deloc răspunderea, câtă vreme o viaţă întreagă faptură va fi strigată aşa şi ar trebui să se simtă bine cu numele pe care îl poartă. Altfel, omul va fi traumatizat şi îşi va suferi ori de câte ori cineva va surâde amuzat sau îi va stâlci numele din cine ştie ce motiv. Poate îşi va inventa chiar un alt nume, fără a şi-l pune în buletin, fiindcă birocraţia e prea mare, dar pe care îl va prefera, negându-şi oarecum o parte din identitatea conferită de părinţi şi de naşi.
De aceea, o întreagă maşinărie este pusă în mişcare atunci când urmează un botez. Toată lumea caută nume, este consultată literatura de specialitate (pentru că s-au tipărit până şi ghiduri cu nume de copii, pentru cei aflaţi în pană de inspiraţie), sunt luate la rând revistele mondene şi copiii VIP-urilor şi sunt parcurse toate cunoştinţele şi rubedeniile, în speranţa unei idei bune. Cel mai adesea, este luat în calcule numele vreunei rude sau persoane iubite de părinţii copilului, apoi numele la modă, numele vedetelor, nume din literatură, istorie sau alte domenii, şi eventual numele biblice. Până la urmă, însă, alegerea se poticneşte deseori în zone cel puţin exotice, ca să nu le numim ciudate.
Bunăoară, este cunoscută tendinţa rromilor de a-şi boteza copiii în funcţie de serialele tv preferate: Mannix, Colombo, Isaura, Pardalian sau Sandokan au fost numele anilor ’70. Ele au stârnit reacţia majorităţii româneşti, care considera de prost-gust acest obicei ţigănesc, pe care îl batjocorea cu orice prilej. Românii preferau încă numele autohtone sau pe cele cu rezonanţă latinească (mai ales în Ardeal), ceea ce făcea ca Dumitru, Ioan, Alexandru, Tiberiu, Corneliu sau Maria, Florica şi Alina să fie frecvente şi agreate. Ceva s-a schimbat, însă, şi în gustul majorităţii româneşti, mai ales după 1990. Şi s-a schimbat în ceva ciudat, ca să nu zicem în rău.
Acum copiii sunt nu doar europenizaţi, ci chiar mondializaţi, dacă nu cumva sunt direct extraterestrizaţi. Azi băieţeii şi fetiţele au depăşit franceza elementară, iar Robert sau Alice sunt deja obişnuite şi acceptate. Noua fază postrevoluţionară este de-a dreptul exuberantă şi explozivă în materie de onomastică: Arisse, Arianne, Aliana, Mariella, Camelius, Ersilia, Dacius, Ascanio, Serenela… şi lista ar putea continua cu sprijinul celor de la Evidenţa Informatizată a Persoanei. Intenţia mea nu este, însă, aceea de a-i persifla pe cei care poartă sau dau aceste nume, ci îmi permit să le citez doar pentru a le folosi ca argument pentru un anumit punct de vedere, de factură creştină.
Mulţi ar putea spune că atitudinea mea este retrogradă; şi poate că este, în măsura în care pledez, de fapt, pentru alegerea unor nume de sfinţi, preluate din calendar. Iar luna în care ne aflăm, de exemplu, oferă destule posibilităţi. Andrei sau Andreea sunt două bune exemple, mai ales că purtătorii lor s-ar afla direct sub protecţia duhovnicească a marelui apostol prăznuit la 30 noiembrie. De fapt, despre asta e vorba: decât un nume de extraterestru, mai bine unul de sfânt. Decât un exotism care devine curând desuet, mai bine o purtare de grijă veşnică. Acum, nu e mai puţin adevărat că ar fi dificil să-ţi numeşti copilul Pafnutie sau Ermolae, după cum ar putea obiecta unii, însă calendarul creştin oferă cam 1500 de nume dintre care puteţi alege. Şi mie mi-ar fi plăcut să nu mă cheme Sorel, dar mă consolez cu faptul că Cristian înseamnă creştin, chiar dacă nu există un sfânt cu acest nume. Unii ar avea tendinţa să îi sărbătorească pe Cristieni şi pe Cristine de Crăciun, la Naşterea lui Hristos, dar alţii spun că nimeni nu e vrednic să fie sărbătorit deodată cu Mântuitorul. Tind să îi cred pe cei din urmă. Iar dumneavoastră vă cer iertare dacă v-am supărat cu ceva. Apropo, ştiţi cumva ce sfânt e astăzi în calendar?