O ipoteză tulburătoare: Apostolul Andrei chemat în Scythia Minor
Share

De la Herodot până la Iulian Apostatul, antichitatea este unanimă în a le recunoaşte daco-geţilor o adâncă religiozitate. Clasa preoţească a acestora constituia un adevărat ordin călugăresc: trăiau fără femei şi se abţineau de la orice hrană vie, mâncând numai miere, lapte şi brânză. „Poporul îi numea preacuvioşi şi călători prin nori, îi ţineau în mare cinste pentru viaţa lor sfântă şi nimeni nu se atingea de dânşii. Numele lor era, la geţii din dreapta Dunării, acela de ktistai, iar la cei din stânga Dunării, ca şi la daci, acela de polistai, ambele expresiuni corespunzând aceleiaşi idei: ktistai = fondator, polis-tis = fondator de oraş (Poseidonios, la Strabo)”. Flavius Josephus îi asemăna şi el cu secta esenienilor din Palestina. „Faptul că oameni ca Poseidonios şi Flavius Josephus îi citau pe călugării geţi ca pilde general cunoscute, spre a putea explica alte organizaţiuni mai puţin cunoscute, ne dovedeşte vechimea şi seriozitatea acestei instituţii social-religioase getice”, sublinia Vasile Pârvan în Getica sa. Caracterul profund religios al populaţiei de la Istru credem că a fost cunoscut şi de Sf. Ap. Andrei, încă de pe vremea când se afla la Ierusalim, chiar de la locuitori din Pont ajunşi acolo. Iar dovada ne-o oferă Biblia însăşi.
„Cei ce locuiesc în Pont”
La momentul Cincizecimii (v. Fapte, cap. 2), printre cei prezenţi sunt enumeraţi şi „cei ce locuiesc…în Pont” (2, 9). Probabil pelerini sau negustori sosiţi cu treburi la Ierusalim, tocmai din îndepărtata Scythie, provincia Imperiului roman de la Pontul Euxin. Coroborând această informaţie cu cea pe care o găsim în Evanghelia după Ioan (12, 20-23) – „Erau nişte elini din cei ce se suiseră să se închine la sărbătoare [Paştele evreilor – n. n.]. Deci aceştia au venit la Filip, cel ce era din Betsaida Galileei, şi l-au rugat zicând: Doamne, voim să vedem pe Iisus. Filip a venit şi i-a spus lui Andrei, şi Andrei şi Filip au venit şi I-au spus lui Iisus. Iar Iisus le-a răspuns zicând: A venit ceasul să fie preaslăvit Fiul Omului” – am putea presupune că şi „locuitorii din Pont” evocaţi în Fapte fuseseră printre cei ce solicitaseră sprijin pentru acea „audienţă” la Iisus. Martori – direcţi sau din umbră – ai evenimentelor petrecute de la Înviere până la Înălţare, şi apoi încă 10 zile, până la Cinzecime, pare credibil ca aceşti negustori elini, sau pelerini din Pont, veniţi la Ierusalim cu treburi, ori special pentru a-L întâlni pe Iisus, despre care auziseră în ţinuturile lor, să fi îndrăznit să-i abordeze pe apostoli. Şi la care dintre aceştia puteau apela mai lesne? Evident, la cei întâlniţi cu prilejul relatat în Evanghelia după Ioan.
În atmosfera tulburătoare a clipelor Cinzecimii, Petru rosteşte o primă cuvântare misionară. Dintr-o versiune occidentală a Faptelor, aflăm că nu numai Petru a vorbit în ziua Cinzecimii, ci şi ceilalţi apostoli ai Domnului, în diverse puncte ale Cetăţii Sfinte. Fapt absolut plauzibil, de altfel.
Ascultând predica Sfântului Andrei
Pornind de aici, ne exprimăm părerea că elinii din Pont au ascultat predica apostolului Andrei, numărându-se şi ei, probabil, printre cele trei mii de suflete care au primit Botezul în acea zi, ba cerându-i apostolului să vină şi în ţinuturile lor, spre a predica Evanghelia Mântuitorului. Ne bazăm această idee şi pe convingerea exprimată de pr. prof. dr. M. Păcurariu în Istoria Bisericii Ortodoxe Române (ed. 1992): „geograful grec Strabo (c. 58 î. Hr. – c. 21 d. Hr.), în lucrarea sa Geografia, înţelegea prin Scythia tot Dobrogea. Nu trebuie trecut cu vederea faptul că în acest timp ţărmul Mării Negre (Pontul Euxin) era împânzit de o serie de vechi colonii greceşti, ceea ce ne face să credem că acestea au solicitat lucrarea misionară a unuia dintre primii propovăduitori ai noii învăţături creştine”.
Nu cunoaştem scopul exact pentru care elinii din Pont au sosit la Ierusalim, dar ceea ce văzuseră în acele câteva săptămâni i-a convins că Cel răstignit şi înviat este Dumnezeul cel adevărat. Şi tot atunci ar fi putut face legătura cu Zalmoxis, zeul suprem din nordul Istrului, despre care Mnaseas din Patrae spunea că e unul şi acelaşi cu Saturn, iar Strabon, referindu-se la Saturn, arăta că acest zeu apare în antichitatea greco-romană şi ca deus Dake. După ce au ascultat predica lui Andrei, se vor fi întâlnit cu el, poate peste câteva zile, cerându-i să vină în Scythia, în Pont, să predice învăţătura Dumnezeului descoperit de ei la Ierusalim. Aceasta ar explica de ce Pavel, Apostolul neamurilor, aflat înaintea lui Andrei în zonă, a fost oprit să meargă în… Bitinia, Pont şi Capadocia: aici fusese chemat Andrei, ce tocmai urma să sosească.
Deşi consemnarea prezenţei elinilor din Pont la Ierusalim în scrierile Noului Testament pare a nu lăsa loc la alte interpretări cu privire la originea lor etnică (unii cercetători sunt de părere că termenul de „elini” era atribuit şi evreilor din diasporă), nu este exclus ca în straiele „elinilor” să se fi aflat, de fapt, (şi) sacerdoţi daci, care doreau să-L afle pe „noul Zalmoxis“. E numai o ipoteză, dar nu lipsită de temei.
Cum a ajuns Sf. Apostol Andrei Ocrotitorul României ?
Până s-a ajuns ca Sf. Ap. Andrei să devină Ocrotitorul României, iar ziua de 30 noiembrie să fie sărbătoare bisericească naţională, a trecut ceva timp. Până în 1995, ziua de 30 noiembrie – Sf. Andrei – era consemnată în calendare cu cruce neagră. În luna mai a acelui an, Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca Sf. Ap. Andrei să fie înscris în calendarul bisericesc cu cruce roşie. Evenimentul are un precedent: în 1992, Galaţiul era primul oraş din România care primea „un ocrotitor ceresc” (cum spunea P.S. Casian), în persoana Apostolului Andrei. În 1997, la un an după ce capul său, sosit de la Patras la Iaşi, întregea trupul de ţărână al ţării pe care o creştinase, Sf. Ap. Andrei era proclamat şi înscris în calendarul bisericesc drept Ocrotitorul României. „Văzând această evlavie a poporului dreptcredincios faţă de Sf. Ap. Andrei, Sf. Sinod, în şedinţa din 14 noiembrie 2001, a hotărât ca ziua de 30 noiembrie, în care a mucenicit pentru Hristos şi în care se face amintirea celui întâi chemat – Ocrotitorul României – să fie proclamată şi cinstită ca sărbătoare bisericească naţională”, motiva hotărârea luată la vremea respectivă P.F. Patriarh Teoctist. Astfel, avem astăzi, exact înainte cu o zi de 1 Decembrie, ziua naţională politică a României, o zi naţională creştină, în care e sărbătorit cel căruia îi datorăm afirmarea noastră ca popor creştin în istorie.