LOADING

Type to search

O ipoteză tulburătoare: Apostolul Andrei chemat în Scythia Minor

O ipoteză tulburătoare: Apostolul Andrei chemat în Scythia Minor

Share

De la Herodot până la Iulian Apostatul, antichitatea este unanimă în a le recunoaşte daco-geţilor o adâncă religiozitate. Clasa preoţească a acestora constituia un adevărat ordin călugăresc: trăiau fără femei şi se abţineau de la orice hrană vie, mâncând numai miere, lapte şi brânză. „Poporul îi numea preacuvioşi şi călători prin nori, îi ţineau în mare cinste pentru viaţa lor sfântă şi nimeni nu se atingea de dânşii. Numele lor era, la geţii din dreapta Dunării, acela de ktistai, iar la cei din stânga Dunării, ca şi la daci, acela de polistai, ambele expresiuni corespunzând aceleiaşi idei: ktistai = fondator, polis-tis = fondator de oraş (Poseidonios, la Stra­bo)”. Flavius Josephus îi asemăna şi el cu secta esenienilor din Palestina. „Faptul că oameni ca Poseidonios şi Flavius Jose­phus îi citau pe călugării geţi ca pilde general cunoscute, spre a putea explica alte organizaţiuni mai puţin cunoscute, ne dovedeşte vechimea şi seriozitatea acestei instituţii social-religioase getice”, subli­nia Vasile Pârvan în Getica sa. Ca­racterul profund religios al populaţiei de la Istru credem că a fost cunoscut şi de Sf. Ap. Andrei, încă de pe vremea când se afla la Ierusalim, chiar de la locuitori din Pont ajunşi acolo. Iar dovada ne-o oferă Bi­blia însăşi.

„Cei ce locuiesc în Pont”
La momentul Cincizecimii (v. Fapte, cap. 2), printre cei prezenţi sunt enumeraţi şi „cei ce locuiesc…în Pont” (2, 9). Probabil pelerini sau negustori sosiţi cu treburi la Ierusalim, tocmai din îndepărtata Scythie, provincia Impe­riu­lui roman de la Pontul Euxin. Coroborând aceas­tă informaţie cu cea pe care o găsim în Evanghelia după Ioan (12, 20-23) – „Erau nişte elini din cei ce se suiseră să se închine la sărbă­toare [Paştele evreilor – n. n.]. Deci aceştia au ve­nit la Filip, cel ce era din Betsaida Galileei, şi l-au rugat zicând: Doamne, voim să vedem pe Iisus. Filip a venit şi i-a spus lui Andrei, şi Andrei şi Filip au venit şi I-au spus lui Iisus. Iar Iisus le-a răspuns zicând: A venit ceasul să fie prea­slăvit Fiul Omului” – am putea presupune că şi „locuitorii din Pont” evocaţi în Fapte fuse­seră printre cei ce solicitaseră sprijin pentru acea „audienţă” la Iisus. Martori – direcţi sau din umbră – ai evenimentelor petrecute de la În­viere până la Înălţare, şi apoi încă 10 zile, pâ­nă la Cinzecime, pare credibil ca aceşti ne­gus­tori elini, sau pelerini din Pont, veniţi la Ieru­sa­lim cu treburi, ori special pentru a-L întâlni pe Iisus, despre care auziseră în ţinuturile lor, să fi îndrăznit să-i abordeze pe apostoli. Şi la care dintre aceştia puteau apela mai lesne? Evident, la cei întâlniţi cu pri­lejul relatat în Evanghelia după Ioan.
În atmosfera tulburătoa­re a cli­pelor Cinzecimii, Pe­tru rosteşte o primă cuvân­tare misionară. Dintr-o versiune occidentală a Faptelor, aflăm că nu numai Petru a vor­bit în ziua Cinzecimii, ci şi ceilalţi apostoli ai Dom­nu­lui, în diverse puncte ale Cetăţii Sfin­te. Fapt absolut plauzibil, de altfel.

Ascultând predica Sfântului Andrei
Pornind de aici, ne exprimăm părerea că elinii din Pont au ascultat predica apostolului Andrei, numă­rân­du-se şi ei, probabil, prin­tre cele trei mii de suflete care au primit Botezul în a­cea zi, ba cerându-i apostolului să vină şi în ţinuturile lor, spre a predica E­van­ghe­lia Mân­tu­i­to­rului. Ne bazăm a­ceastă idee şi pe con­vingerea exprimată de pr. prof. dr. M. Pă­cu­ra­riu în Is­to­ria Bi­se­ricii Or­to­do­xe Române (ed. 1992): „geo­gra­ful grec Strabo (c. 58 î. Hr. – c. 21 d. Hr.), în lucrarea sa Geo­gra­fia, înţele­gea prin Scythia tot Do­­­bro­gea. Nu tre­­buie trecut cu vederea fap­tul  că în acest timp ţărmul Mă­rii Ne­­gre (Pontul Eu­xin) era împân­zit de o se­rie de vechi co­lonii gre­­ceşti, ceea ce ne fa­ce să credem că aces­tea au solicitat lucrarea misionară a unuia dintre primii pro­po­văduitori ai noii învăţături creştine”.
Nu cu­noaş­tem scopul e­xact pentru care elinii din Pont au sosit la Ierusalim, dar ceea ce văzuseră în acele câteva săptămâni i-a convins că Cel răstignit şi înviat este Dumnezeul cel adevărat. Şi tot atunci ar fi putut face legătura cu Zalmoxis, zeul suprem din nordul Istrului, despre care Mnaseas din Patrae spunea că e unul şi acelaşi cu Saturn, iar Strabon, referindu-se la Saturn, arăta că acest zeu apare în antichitatea greco-romană şi ca de­us Dake. După ce au ascultat predica lui An­drei, se vor fi întâlnit cu el, poate peste câteva zile, cerându-i să vină în Scythia, în Pont, să pre­di­ce învăţătura Dum­ne­ze­ului descoperit de ei la Ierusalim. Aceasta ar explica de ce Pavel, Apos­to­lul neamurilor, a­flat înaintea lui An­drei în zonă, a fost oprit să mear­gă în… Bitinia, Pont şi Ca­pa­do­cia: aici fusese che­mat Andrei, ce tocmai urma să sosească.
Deşi con­sem­na­rea prezenţei elini­lor din Pont la Ie­ru­salim în scri­erile No­ului Testament pare a nu lăsa loc la alte interpretări cu privire la originea lor etnică (unii cer­ce­tători sunt de pă­­rere că termenul de „elini” era atribuit şi evreilor din diaspo­ră), nu este exclus ca în stra­iele „eli­ni­lor” să se fi aflat, de fapt, (şi) sacerdoţi daci, care doreau să-L afle pe „noul Zal­­mo­xis“. E numai o ipoteză, dar nu lip­sită de temei.

 

Cum a ajuns Sf. Apostol Andrei  Ocrotitorul României ?
Până s-a ajuns ca Sf. Ap. Andrei să de­vină Ocrotito­rul României, iar ziua de 30 noiembrie să fie sărbătoare bisericească naţională, a trecut ceva timp. Până în 1995, ziua de 30 noiembrie – Sf. Andrei – era consemnată în calendare cu cruce neagră. În luna mai a acelui an, Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca Sf. Ap. Andrei să fie înscris în calendarul bisericesc cu cruce roşie. Evenimentul are un precedent: în 1992, Galaţiul era primul oraş din România care primea „un ocrotitor ceresc” (cum spunea P.S. Casian), în persoana Apostolului Andrei. În 1997, la un an după ce capul său, sosit de la Patras la Iaşi, întregea trupul de ţărână al ţării pe care o creştinase, Sf. Ap. Andrei era proclamat şi înscris în calendarul bisericesc drept Ocrotitorul României. „Văzând această evlavie a poporului dreptcredincios faţă de Sf. Ap. Andrei, Sf. Sinod, în şedinţa din 14 noiembrie 2001, a hotărât ca ziua de 30 noiembrie, în care a mucenicit pentru Hristos şi în care se face amintirea celui întâi chemat – Ocrotitorul României – să fie proclamată şi cinstită ca sărbătoare bisericească naţională”, motiva hotărârea luată la vremea respectivă P.F. Patriarh Teoctist. Astfel, avem astăzi, exact înainte cu o zi de 1 Decembrie, ziua naţională politică a României, o zi naţională creş­tină, în care e sărbătorit cel căruia îi datorăm afirmarea noastră ca popor creştin în istorie.