LOADING

Type to search

Ultimul drum al lui „Dracula“. Unde a fost înmormântat Vlad Ţepeş

Share

Mitul lui Vlad Ţepeş a devenit de notorietate mondială  când  irlandezul Bram Stoker a lansat cartea Dracula. De atunci, numele domnitorului român a ajuns asimilat cu cel al unui  vampir, iar Cop­pola şi alţi regizori s-au îngră­mădit să-l por­­tre­ti­zeze pe voie­vod, deşi n-au călcat niciodată pe pla­iurile noastre. Majo­ri­tatea oamenilor asociază numele lui Ţepeş cu Tran­sil­vania şi Sighişoara. În re­alitate, trupul sân­ge­ro­su­lui voievod se află lângă Bucureşti, la  Mă­năs­ti­rea Sna­gov. Aici, in biserica aflată pe un pe­tic de pământ din mijlocul lacului cu acelaşi nume, se găseşte lespedea funerară a lui Vlad Ţepeş, înmormântat în 1476. Lăcaşul de la Snagov a devenit unul dintre locurile preferate ale domnitorului, după ce el a mutat capitala Ţării Româneşti de la Târ­go­vişte la Bucureşti. Mă­năs­tirea mai prezenta avantajul că se află pe o insulă, iar domnitorul a construit tu­neluri subterane, ocrotind aici, în ne­numărate rânduri, ave­rea domnească. Ală­turi, tot din porunca celui po­reclit Dracula, au fost con­struite case cu camere spe­ciale de tortură, în care mii de duşmani ai săi şi-au găsit sfârşitul. De atunci, locul este privit cu o anume teamă, fiind considerat ­ma­le­fic.

Călugăriţi cu forţa sau sugrumaţi în trapeză
Mănăstirea Snagov a fost ctitorită la înce­putul secolului 15 de Neagoe Basarab, dar locul apare pentru prima oară menţionat în docu­men­te sub domnia voievodului Dan I (1383-1386).  În acest lăcaş a fost aşezată, în 1643, pri­ma tiparniţă pentru imprimarea cărţilor bise­ri­ceşti. Mult mai important este însă faptul că unul dintre ctitorii mănăstirii este Vlad Ţepeş, care a refăcut-o şi a înzestrat-o cu ziduri de incintă şi căi de acces subterane. Mănăstirea a fost folosită şi ca loc de detenţie pentru adversarii politici ai domnului român. În anul 1476, Vlad Ţepeş a fost asasinat  în urma unei conspi­raţii boiereşti. Capul i-a fost trimis la Constan­ti­nopol, iar trupul a fost înmormântat în biseri­ca Mănăstirii Snagov. Tradiţia, dar şi mărturiile arheologice descoperite de-a lungul timpului, atestă că în vremea lui Vlad Ţepeş în une­le clădiri ale mă­năstirii fuseseră construite un fel de ca­me­re de tortură, din care osânditul, du­pă ce era supus la chi­nuri groaz­ni­ce, era aruncat în a­dân­cul la­cu­lui. Cu toa­te că prin dărâ­ma­rea ve­chi­lor case, camera de tortură şi scripetele au dispărut, mănăstirea a rămas pentru secole întregi un loc de supliciu. Biserica Mănăstirii Snagov a adăpostit de-a lungul anilor trupurile unor boieri executaţi din poruncă domnească, „fiind socotită un loc de îngropăciune al decapi­taţilor politici“, după cum scrie şi Nicolae Iorga. Printre cei „tăiaţi“ se numără patru fii ai lui Dragomir Postelnicul: Udrea, din porunca lui Mircea Ciobanul, în 1552, şi Bărbuşa, Crăcea şi Radu Stolnic, din cea a lui Alexandru II Mir­cea, în 1569. Mama lor, jupâniţa Marga, s-a călugărit în această mănăstire, devenind maica Eufro­sina. Acestora li se adaugă stolnicul Dima, executat şi el din dispoziţia lui Mihai Viteazul, în 1594, şi căruia, înainte de decapitare, i s-a amputat şi mâna dreaptă. Tot aici a fost executat postelnicul Constantin Cantacuzino, din porunca lui Grigore Ghica, la 30 decembrie 1663. Cel condamnat a fost adus dimineaţa la Sna­gov, lăsat să asiste la liturghie şi să se roage în biserică, după care, la cină, a fost strangulat în trapeza mănăstirii.

Taina mormântului
O tradiţie călugărească susţine că sub mi­tro­politul Filaret (1792-1793) s-au şters lite­re­­le de pe mormântul domnitorului şi s-ar fi aşe­zat piatra „pentru veşnica pedeapsă ori pentru izbăvirea nenorocitului său suflet, sub picioarele preotului, când iese cu sfintele da­ruri“. Mormântul este şi astăzi în faţa sfântului altar, dar nu cu capul spre răsărit, cum ar fi normal, ci aşezat mai degrabă cruciş. Mo­tivul l-ar repre­zenta credinţa populară că pre­otul trebuie să se foiască mereu pe acel loc, ca să fie iertate păcatele celui îngropat sub lespede.

Două morminte goale
Misterul mormântului persistă, pentru că mulţi istorici cred că temutul Dracula a fost îngropat la intrarea în lăcaş, pentru ca toată lumea să calce pe mormântul său. Cu ocazia unor săpături din 1935, a fost descoperit un alt mormânt în faţa intrării, în care s-au găsit fragmente dintr-un giul­giu purpuriu de mătase şi părţi din îmbrăcă­min­tea persoanei decedate: resturi de catifea galben-brună, nasturi din argint şi din fir de aur. De o sto­fă era prins un inel din aur, iar pe un fragment de fir din aur  se aflau în­şiraţi trei nasturi din faianţă împodobiţi cu peta­le din foi din granat, pe o placă din aur, dând impresia unor floricele.
Ciudat este că mormântul din faţa altarului a fost profanat. În acest mormânt, pe care stă o lespede funerară fără nici o inscripţie, a fost descoperit un inel din aur cu stemă, înfăţi­şând un corb. Este po­sibil ca profanarea să fi fost făcută, în 1815, de călugări greci, când a fost pusă şi o altă pi­sanie a bisericii. Sub lespedea lui Ţepes din faţa altarului, istoricul Dinu V. Rosetti a găsit fălci de cal şi măgar, puse acolo de călu­gării greci, ca bătaie de joc la adresa acestui crud domnitor. O posibilă explicaţie o reprezintă faptul că voievodul trecuse la catolicism în ultima parte a vieţii. Ca răzbunare, dar şi ca să-l ferească de profanări, călugării au mutat în secret mormântul. De altfel, dimensiunile lespezii din faţa altarului corespund cu urmele pietrei dispărute de pe cripta boltită, chiar lângă uşa lăcaşului. Tradiţia spune că, după profanare, călugării români l-au îngropat pe voievod în­tr-un loc secret.

Bijuteriile lui Dracula au dispărut de la muzeu
Vlad Ţepeş a rămas o enigmă şi la mulţi ani după moartea sa. Frag­mentele cu fir de aur şi năsturaşi, precum şi ine­lul, depuse la Muzeul Mu­ni­cipiului Bucureşti, au dispărut în împrejurări obscure. Astăzi, lumea poa­te admira doar fotocopii ale acestora, sân­gerosul voievod dorind parcă să nu lase în urma sa nici o mărturie.