LOADING

Type to search

Sfânta Muceniţă Filofteia de la Argeş

Sfânta Muceniţă Filofteia de la Argeş

Share

În calendarul sfinţeniei creştine, la 7 decembrie este pomenită Sfânta Muceniţă Filofteia, ale cărei moaşte se găsesc de şapte veacuri la Curtea de Argeş. Sfânta Filofteia a devenit o adevărată ocrotitoare a Ţării Româneşti. Moaştele ei sunt vene­rate atât de credincioşii din partea locului, cât şi de creştini din alte zone ale ţării, care pornesc în pelerinaj spre prima capitală a Ţării Româneşti. Mii şi mii de argeşeni, în superbe costume naţionale, vin să-şi plece genunchii la racla ce adăposteşte moaştele Sfintei Filofteia. Pomenirea ei  a fost rânduită, îndată după ziua Sfântului Nicolae, întrucât moaştele ei au stat secole în şir în Biserica Domnească din Curtea de Argeş, care are hramul Sfântului Nicolae (6 decembrie).

 

Moaşte oferite lui Mircea cel Bătrân
Am ajuns la Curtea de Argeş pe o ploaie măruntă, ce părea a ne spăla toate păcatele. Ghid binevoitor ne-a fost însuşi Prea Sfinţitul Calinic al Argeşului şi Muscelului, legat indi­solubil de măreaţa catedrală voievodală a lui Neagoe Basarab. Cărturar pasionat, Prea Sfin­ţitul s-a dedicat din 2002 restaurării catedralei, ca un nou Meşter Manole, după 135 de ani (ultima restaurare se făcuse sub domnia Regelui Carol). Episcopul locului, Cali­nic, ne-a copleşit cu date, istorii, po­veşti necu­noscute…
Moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia au fost aduse în Ţara Românească în anul 1393, când tărâmul bulgar de la Tîrnovo a fost ocupat de turci. Se pare că de aici au fost duse pentru scurt timp la Vidin, fiind păstrate, pro­babil, până în 1396. Pentru a nu fi profanate, au fost oferite domnitorului Mircea cel Bătrân (1386-1418), care le-a aşezat în Biserica Sfântul Nicolae (dom­nească) din Curtea de Argeş, pe atunci catedrala mitropolitană, ctitorie a domnitorilor Basarab I şi Nicolae-Alexandru, fiul său. Moaş­te­le Sfintei au rămas acolo până în 1893, când, din pricina stării de degradare în care ajunsese acest lăcaş de cult, au fost mutate în bisericile Sfântul Gheorghe şi apoi Adormirea Maicii Domnului – Olari, din aceeaşi localitate. În timpul primului război mondial, când o bună parte din ţară era ocupată de trupe străine, au fost duse în paraclisul Mănăstirii Antim din Bucureşti. După în­cheierea războiului au fost re­aduse la Curtea de Argeş, dar de data aceasta în măreaţa bise­rică ctitorită de Neagoe Basarab.

Împământenită de veacuri, canonizată în 1950
„Din 1949 au fost mutate în paraclisul din incinta acestei biserici, unde se găsesc şi azi“, spune P.S. Calinic, care s-a apucat şi de restaurarea Palatului voievodal, palat în care a trăit încă doi ani, după stingerea Regelui Carol I, Regina Elisabeta. „Zilnic, timp de doi, ani s-a dus la  mormântul Regelui“, precizează vlădica.
Principalele momente ale mutării moaştelor Sfintei Filofteia de la Tîrnovo la Vidin şi apoi la Argeş au fost zugrăvite pe co­loana de pe latura nordică a fa­ţadei altarului Bisericii Dom­neşti din Curtea de Argeş, unde pot fi admirate şi în zilele noastre.
„La 28 februarie 1950, Sfântul Sinod al Bisericii noastre a hotărât generalizarea cultului unor sfinţi ale căror moaşte se găsesc în ţara noastră, între care şi Sfânta Filofteia de la Argeş. Slujba specială închinată acestei generalizări a avut loc în octombrie 1955, la Curtea de Argeş, în prezenţa Patriarhului Justinian şi a numeroşi ierarhi români şi străini, invitaţi acolo, precum şi a numeroşi clerici şi credincioşi“, spune P.S. Calinic.

„Iubitoare de Dumnezeu“
Reputatul academician pr. Mircea Pă­cu­ra­riu susţine că după anumite ştiri privitoare la viaţa ei, muceniţa s-a născut pe la începutul veacului 13 în oraşul Tîrnovo, care pe atunci era capitala „Imperiului româno-bulgar“ întemeiat şi condus o vreme de Asăneşti, români de neam. I s-a dat din botez numele Filofteia, care în greceşte înseamnă iubitoarea de Dumnezeu, lucru pe care îl va dovedi cu fapta în cursul scurtei sale vieţi pământeşti. „Se spune că şi mama viitoarei sfinte era româncă de neam, din sudul Dunării şi o femeie foarte evlavioasă. De la ea a deprins prunca Filof­teia dragostea de Dum­nezeu şi de aproa­pele, faptele de milostenie, ru­găciunile, postul şi alte virtuţi care trebuie să împodobească sufletul unui adevărat creştin“, susţine pr. prof. Păcurariu.  Dum­ne­zeu a chemat la Sine pe vrednica sa mamă, Sfânta Filofteia rămânând astfel orfană. Cu încredere în Dum­ne­zeu, a rămas în casa părinteas­că, respectând toate cele ce învăţase de la mama ei, trăind mai mult pentru Hristos şi pentru cei aflaţi în suferinţă.
„Tatăl ei s-a recăsătorit, luându-şi o femeie cu o via­ţă cu totul diferită de cea a primei sale soţii. Era firesc atunci ca această femeie să n-o iu­beas­că pe Filofteia, obişnuită cu rugăciunea, cu postul şi cu mila faţă de aproapele. Drept aceea, s-a pornit cu multa ură împotriva acesteia, mai ales când se ducea la biserică sau când se ruga şi făcea fapte de milostenie. În acelaşi timp, căuta să întărâte şi pe tatăl blândei copile împotriva ei. Dar toate vorbele de ocară, bătăile şi muncile la care o puneau tatăl şi mai ales mama ei vitregă n-au putut s-o abată de la virtuţile care îi împodobeau sufetul, mai ales de la faptele milosteniei“, se menţionează în viaţa Sfintei.

Milostivenia Sfintei de 12 ani
Milostenia este una dintre marile calităţi ale Sfintei Filofteia, cu ale cărei moaşte s-au făcut nenu­mărate procesiuni în ţară împotriva secetei. „De mul­te ori când ducea mâncare tatălui ei la câmp, o parte din ea o dădea unor oameni săraci. Într-una din zile, pe când avea 12 ani,  tatăl se hotărî să afle el singur adevărul; o urmări pe fetiţă şi văzând că, într-adevăr, împarte mâncarea cu săracii, într-un moment de mânie, luându-i necuratul minţile, a aruncat asupra ei cu barda, rănind-o grav la picior. Sângele se scurse repede din trupul firav al fetiţei de numai 12 ani, care muri pe loc. Era 7 decembrie 1218.
Tradiţia susţine că, înspăimântat de uci­derea propriei sale copile, tatăl a încercat să-i ridice trupul, spre a-l înmormânta. Dar Dum­ne­zeu a îngreuiat în aşa fel  trupul, încât nici tatăl ucigaş, nici alţi oameni n-au putut să-l ridice. Îngrozit, a alergat la arhiepiscopul ce­tăţii Tîrnovo, istorisindu-i toate cele întâmplate. Aces­ta, împreună cu mai marii cetăţii, cu preoţi, călugări şi mulţime de credincioşi, s-au în­drep­­tat spre locul în care se afla trupul neînsufleţit al tinerei Filofte­ia. Toţi s-au încredinţat că erau în faţa unei minuni dumnezeieşti. Ie­rar­hii şi preoţii aflaţi acolo au să­vâr­şit sluj­ba prohodirii ei, după care au încercat să-i ridice cinstitul trup, spre a-l duce în catedrala arhiepiscopală din Tîrno­vo. Abia la rugăciunile ierarhului şi ale preoţilor, trupul sfintei a putut fi ridicat şi depus cu cinste în catedrala ortodoxă din Tîrno­vo, devenită apoi loc de pelerinaj.

 

Sinaxarul  sfintei susţine că sfinţii slujitori au început să spună numele unor oraşe, biserici şi mănăstiri din dreapta şi stânga Dunării, spre a vedea dacă nu se uşurează trupul sfintei, la rostirea vreunuia din ele. Când s-a rostit numele oraşului Curtea de Argeş, deodată trupul s-a uşurat şi a putut să fie ridicat. A fost înştiinţat de îndată domnitorul român de la Argeş de dorinţa sfintei Filofteia, ca cinstitul ei trup să fie adus în ţara sa. A fost întâmpinat la Dunăre de domnitor, ierarhi, preoţi, călugări şi credincioşi, cu rugă­ciuni, cântări duhovniceşti, lumânări şi tămâie. Sicriul cu trupul ei a fost dus apoi la Curtea de Argeş, unde emană milostenie, vindecare şi bunătate ca o nestemată a ortodoxiei.