Hunii, avarii, pecenegii, tătarii, turcii şi ruşii au stăpânit pe rând ţinuturile nordice dimprejurul Mării Negre. Aceste locuri, asupra cărora şi-au lăsat amprenta atâtea popoare, au fost mereu o Yeni Dunya ori Novaya Zemlya (Lume Nouă) pentru fiecare dintre noii veniţi. De mai bine de 200 de ani, de la vărsarea Nistrului în Marea Neagră până în Crimeea, la Bahcisarai (reşedinţa hanilor tătari între 1502-1783), poate că nu există alt oraş mai frumos la Marea Neagră decât Odesa…

Misterul Odesei
Având sute de clădiri în stil neoclasic (de­oa­rece a fost considerat mult timp, după Sankt Petersburg şi Moscova, al treilea oraş  important al Rusiei, beneficiind astfel de fonduri uriaşe din partea imperiului), Odesa te îmbie tainic, poate nu prin frumuseţea bulevardelor sale, nici prin tihna restaurantelor tra­di­ţio­nale, la care se ascultă muzică în surdină, şi nici prin glasul mării privite de pe Ar­cadia, ci prin aerul său martiric… căci Odesa a rămas la un moment dat văduvită de bisericile sale, cele mai multe aruncate în aer ori trans­formate în planetarii şi instituţii publice; fără mănăstirile ei, care au fost închise ori lăsate în paragină. Era blestemul acestui ţinut de a deveni „Lume Nouă“, cu un alt stăpân.

Odesa astăzi
În centrul oraşului, în „Piaţa Soborului“, s-a re­staurat de curând clopotniţa Catedralei Schim­bării la Faţă a Mântuitorului şi se lucrează intens la reconstruirea bisericii dinamitate în 1936. Lucrările au început în 1999. Nu peste multă vreme, în această piaţă, mă­rea­ţa catedrală, ce a fost faima oraşului, va fi ter­minată şi va închide o rană dureroasă prin li­turghiile ce se vor ţine aici. Catedrala Ador­mirii Maicii Domnului, aflată tot pe strada Preobrejenskaja (a Schimbării la Faţă), a scăpat ca prin minune şi adăposteşte do­uă mari comori ale Odesei: moaş­tele Sfântului Iona de Odesa şi moaş­te­le Sfântului Ino­chen­tie al Ode­sei. Cunoscut şi în Ro­mâ­nia – ca mare făcător de minuni şi ocrotitor al familiei şi al săracilor, precum şi grabnic ajutător în ne­ca­zuri, sfântul Iona a fost un preot de mir ce a avut 9 copii, şi totodată un mare rugător, contemporan cu Sfântul Ioan de Kronstadt. Moaştele lui se află aşezate în biserica „de jos“, unde se slujeşte numai în cursul săptămânii. În biserica „de sus“, în care se slujeşte sâmbăta şi duminica, se află aşezate moaştele Sfântului Inochentie, Arhi­epis­copul Odesei – mare teolog şi predicator, ale cărui scrieri au fost traduse şi la noi de însuşi patriarhul Nicodim al României. Pelerinii sosiţi pentru închinare la moaştele acestor sfinţi se folosesc mult de rugăciunile făcute de preo­ţii catedralei, fiind consemnate în vremea noastră mari minuni întâmplate celor care se roagă cu credinţă celor doi.

O ctitorie moldovenească
Prin cartierul Moldovanka (tot atât de mare cât vechiul oraş întemeiat de ruşi la 1794), a cărui biserică a fost dinamitată în perioada comunistă, şi care a fost locuit la început, după cum o arată şi numele, de români moldoveni, se trece spre cea mai frumoasă mănăstire a Odesei, situată în cartierul Balşoi Fontan. Aici dăinuie o ctitorie moldovenească de la 1821, mănăstirea de călugări Adormirea Maicii Domnului. Mănăs­ti­rea este situată în imediata apropiere a Mării Negre, pe un mal înalt, de o rară frumuseţe. La început a fost metoc al eparhiei Chişinăului. În secolul nostru, după 100 de ani de slujbe neîntrerupte, este închisă de către bolşevici. În 1942 este deschisă una din biserici, iar în 1944 mănăstirea este restaurată şi devine, doi ani mai târziu, reşedinţa de vară a Patriarhului Moscovei, fiind salvată astfel de la închidere. Din 1961 începe funcţio­na­rea unui Seminar Teologic pe lângă mănăstire, iar din 1965 aici se află sediul Arhiepiscopiei Odesei. După 1988 se redeschid şi celelalte biserici din mănăstire şi se construieşte o bise­rică nouă, de mari dimensiuni (încă neterminată). Mă­năs­ti­rea se bucură de ocrotirea Sfân­tului Kukşa, ca­nonizat pe data de 18 octombrie 1994, ale cărui moaşte întregi şi binemirositoare se află într-o raclă preţioasă. Viaţa lui sfântă şi iubirea de aproapele au fost cunoscute nu numai de părinţii de aici, unde sfântul s-a ne­voit, ci şi în alte locuri de nevoinţă ori prigoană, prin care i-au fost purtaţi paşii.

Mănăstirea Sfântului Arhanghel Mihail
Revenind în centrul oraşului, pe Uspenskaya Uliţa, pelerinul descoperă una dintre cele mai mari mănăstiri ale Odesei, construită între anii 1826-1837. Biserica cea mare, închinată Sfân­tu­lui Arhanghel Mihail, a fost însă dinamitată în 1931, cu o ură greu de înţeles astăzi. În 1942, mănăstirea se redeschide, însă este reîn­chisă în 1961, devenind din nou funcţională abia după 30 de ani. Din 1992, de aici se plea­că în fiecare an, pe data de 2 septembrie, într-o mare procesiune prin oraş, până la Piaţa Soborului, cu o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Această mănăstire de maici asigură cazare pelerinilor sosiţi în Odesa. Nu departe de Mănăstirea Sfântului Arhanghel Mihail – în apropierea gării feroviare – se află Mănăstirea Sfântului Ilie, pe strada Puşkin. Mănăstirea a fost me­toc al schitului sfân­tului Ilie din Muntele Athos. Moaş­tele întregi ale Sfân­tu­lui Gavriil Atho­­ni­tul – trăitor în Athos la sfâr­şitul secolului al 19-lea, se află aşe­zate în partea stângă a bisericii, în naos. Tot în această mănăs­tire se află o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Hră­ni­toa­rea“, împodobită cu perle. Este o mănăstire mică, în care credinciosul se simte parcă mai aproape de Dumnezeu.
În Odesa întâlneşti pe stradă mulţi români – mai ales din fostele judeţe Ismail şi Cetatea Albă, ce aparţin azi de regiunea Odesa. Ei te pot îndruma uşor spre bisericile cu sfinte moaşte şi icoane fă­că­­toare de minuni, pre­cum: Sfân­tul Pan­te­­limon, Sfân­tul Ni­co­lae din Port, ori Sfân­tul Adrian – bise­rici redeschise ori reconstruite în oraşul din această veşnică „Lu­­me Nouă“ de la nor­dul Mării Negre – astăzi Ucraina.