Ultimul turnător de clopote
Share

Pe timp de pace sau război, la bucurie sau necaz, bat clopotele. Cheamă oamenii la biserică sau îi atenţionează că se întâmplă ceva. Demult, în vreme de război ele erau transformate în tunuri, iar când venea pacea, tunurile deveneau la loc, clopote. Chiar marele clopot de la Mitropolie a fost realizat în anul 1889 prin topirea tunurilor turceşti luate ca pradă după Războiul de Independenţă. „Garanţia de funcţionare“ a unui clopot este de aproape trei secole. Poate şi mai mult. Acum, puţin mai sunt aceia care se încumetă să facă astfel de obiecte. Unul dintre ei este dr. inginer Dan Mihăescu din Bucureşti.
Iubitorul de clopote
„Dang-lang, dang-lang!“, bate un clopot în larma noroioasă a Bucureştiului. A murit cineva la început de ianuarie. Clopotul e nou şi sună bine. Lângă el mai sunt alte două. Toate cântă. Se scutură ca un strugure mare de fontă. E realizat de ing. Dan Mihăescu. El a înfiinţat în garajul socrului său, situat în cartierul Apărătorii Patriei, o hală dotată cu utilaje specifice unui atelier metalurgic: cuptor de topit metale, ciocane, cleşti, matriţe. Pasiunea pentru metalurgie a inginerului datează de aproape cinci decenii şi este o tradiţie de familie. Iubirea de Dumnezeu se împleteşte armonios cu dragostea de meserie. Bunicul lui era mare meşter în domeniu şi clopotar vestit. „Îmi iubesc meseria cu patimă. Încerc să las ceva în urmă şi în fiecare zi mă rog la Dumnezeu să-mi iasă bine clopotele. Ţin foarte mult la ele, sunt creaţiile mele şi ale meşterilor mei. Vrem să-l bucurăm pe Domnul, vrem să bucurăm oamenii care ascultă sunetele lor. În acest atelier am turnat, până acum, peste 250 de clopote, cu greutăţi cuprinse între 40 şi 1000 de kilograme, preţul fiind cam de 360 de mii lei/kg“. Primul clopot a fost turnat acum şase ani şi meşterul l-a dăruit bisericii din lemn din cartierul Titan, construită peste drum de blocul în care locuieşte nepoţica lui, Diana Alexandra Mihăescu. Fata cântă perfect la pian, e elevă la liceul „Dinu Lipatti“ şi a primit numeroase premii internaţionale. Inginerul metalurgist ţine la ea ca la ochii din cap. Cu banii câştigaţi pe vânzarea clopotelor, el plăteşte deplasările micuţei pianiste la concursurile de peste hotare. „Practic, pentru ea muncesc – mărturiseşte Dan Mihăescu, zâmbind. Am vrut să fie o legătură între vocaţia mea şi vocaţia ei. Când pun mâna pe un clopot mă gândesc la clapele pianului şi la degeţelele ei. Vreau să o ajut şi eu cum pot“.
Compoziţia cântătoare
Tehnica fabricării este complicată şi cere atenţie. Clopotele se „toarnă“ ca în vremuri străvechi, după reţete secrete. Cuptorul este construit sub podea. Stăm deasupra lui. Se aud flăcările urlând. E infernal de cald aici, iar afară e zăpadă şi bate un vânt de-ţi taie respiraţia. În cuptor se topeşte compoziţia „cântătoare“. Când metalul atinge omogenitatea potrivită acesta se scurge printr-un orificiu lăsat deschis la partea de sus a matriţei. Odată turnat, clopotul mai trebuie să stea o lună, două, ca să se maturizeze. După ce este curăţat de zgură şi dezlipit de matriţă el rămâne îngropat în pământ, la picioarele muncitorilor, ca un trofeu misterios. Pentru ca un clopot să sune bine, la turnare, trebuie folosit pământ din Dealul Feleacului de lângă Cluj, pământ care „cântă“, cum spun bătrânii din Ardeal. El dă clopotului o reverberaţie mare şi un sunet dulce, unic. Produsul finit cântăreşte cât un taur comunal, dar sunetul lui frumos, acea notă „La“ ne încălzeşte inima la zi de sărbătoare sau ne-o întristează la înmormântare. Dan Mihăescu a livrat clopote din bronz nu numai bisericilor din Bucureşti, dar şi în judeţele Alba, Argeş, Constanţa, Dolj, Olt, Prahova, Teleorman, Ilfov, Tulcea sau Bacău. Chiar şi o unitate militară din Craiova a cumpărat unul. În turlele mănăstirilor Remetea, Căldăruşeni, Hurezi, Poiana Mărului, în parohiile Tuzla II, Ileana, Corbii mari, Zalău, bat clopote făcute tot de mâna iscusitului metalurgist.
Un clopot ca o pâine
Împreună cu ajutoarele lui de nădejde, fraţii Norocel (Petre, Dumitru, Ion şi Constantin, toţi cu nume de sfinţi), inginerul reuşeşte să construiască un clopot de biserică în două săptămâni. El foloseşte un bronz special care conţine staniu, nichel, argint şi cupru. Secretele meseriei se păstrează cu sfinţenie, fiecare clopotar având reţeta lui proprie în ceea ce priveşte procentajul metalelor componente. Înainte de a începe treaba, toţi îşi fac pioşi semnul crucii: „Ajută-ne, Doamne, să iasă bine clopotul nostru! Amin!“. Peste tot prin atelier sunt expuse icoane, unele dintre ele făcute chiar de mâna inginerului. Când este scos din cuptor, clopotul pare o imensă pâine din care ies aburi denşi. Confecţionarea lui cere muncă, nu glumă. Curge transpiraţia pe oameni. Cei patru fraţi Norocel sunt mici de statură. Cam cât un clopot, puţin mai mare. Când îi vezi zâmbeşti ironic. N-ai crede că îţi ridică de trei-patru ori greutatea pe care o au. Dar o fac cu uşurinţă şi bucurie. Stai cu respiraţia încremenită, de frică să nu li se rupă ficatul în ei de efort. Nu le crapă nimic. Palmele lor, târnăcoape. În rest, vână, fibră şi dragoste de meserie şi de Dumnezeu. Hala în care se învârt meşterii de dimineaţa până seara este plină de clopote. Şi mari, şi mici, strălucitoare, cu încrustaţii delicate. Preoţii care vor să le cumpere aşteaptă nerăbdători pe lângă ei.
La sfârşit, proaspătul clopot este lovit de unul dintre meşteri cu o limbă metalică. Pentru control. Sună bine. Dangăt lung, puternic. Vestitor de moarte. Vestitor de sărbătoare. Vestitor de pace. Dang-Lang, Dang-Lang. Sunet dulce, sunet amar. Dang-Lang, Dang-Lang…
doresc sa cumpar un clopot pt. o parohie din valeni valcea ,clopotul existent este spart. in bucuresti unde poate ficumparatun clopot de aproximativ 70 kg tel. 0740017518 va multumesc
Bună ziua, poate vă ajută următoarele adrese: http://www.clopoteblotor.ro sau http://www.bingbeng.ro sau http://www.clopote-candelabre.ro/