Veliko Tîrnovo: cetatea ţarilor
Share

Doar pânzele lui Şirato, surprinzând arbuşti înfloriţi pe stâncile golaşe ale Balcicului, ar putea să exprime, în parte, frumuseţea ameţitoare a raiului în care este aşezată marea cetate împărătească de la Tîrnovo.
„Salvat“ din agitaţia de la nord de Dunăre, pelerinul ajuns la Tîrnovo (în nici 3 ceasuri) intră într-o lume care se agaţă cu încăpăţânare de tradiţie şi normalitate totodată.
Străbătând străduţele înguste din cartierul „Împăratul Asan“ şi privind spre colinele stâncoase din jur, ţi se pare că ai în faţă nişte blocuri uriaşe – cu zeci de etaje, construite în stil tradiţional. Nu sunt altceva decât case cu un singur etaj, ce urcă până spre vârful muntelui pleşuv, într-o mare de străzi întortocheate. Totul s-a păstrat aici mai bine ca în Sighişoara. Străduţe de meşteşugari şi de artişti… Într-un loc, o bulgăroaică ţese de zor la un război ţărănesc „macate“, pe care le poţi comanda ori cumpăra direct. Într-altul, un pictor îşi are atelierul de icoane de o rară frumuseţe. Alături, un artist pictează sub privirile unor cunoscuţi. Pe o străduţă ce dă în piaţa Samovodska, un olar trudeşte din greu la meşteşugul său. Câte nu ar avea de învăţat „Lipscanii“ noştri de la acest oraş sănătos… Peste tot se aude numai muzică tradiţională, iar aceasta ne face să ne amintim că în Bucureşti, de curând, două posturi de radio cu manele „flanchează“ nestingherite, postul naţional de radio pe FM, încât ne apucă deznădejdea că ne vom pierde cu totul cultura şi tradiţia noastră într-o mocirlă în care vecinii de la sud de Dunăre refuză din demnitate să se afunde.
Muzica Valiei Balkanska „încărcată“ în satelitul lansat de ceva vreme în spaţiu, cuprinzând tezaurul cultural cel mai de preţ al omenirii, datorită unicităţii şi originalităţii ei, îl face pe orice bulgar să se mândrească cu tradiţiile sale. Nu demult, Valia Balkanska a cântat în strana bisericii bulgare din Bucureşti, cu atâta smerenie. Cântecul ei părea o rugăciune nesfârşită…
Cea mai veche biserică păstrată în cartierul „Împăratul Asan“ datează din secolul 12 şi are hramul Sf. Dumitru. De aici, în 1185, Petru şi Asan ridică la luptă vlaho-bulgarii împotriva asupritorilor bizantini. În biserică s-au încoronat pe rând Petru, Asan şi Ioniţă Caloian. Nu departe, se află o altă biserică veche, construită în cinstea Sfinţilor 40 de Mucenici, de către ţarul Asan al II-lea, după ce acesta a învins, în 22 martie 1230, pe Teodor Comnenul, despotul Epirului. O altă biserică veche „din oraşul de jos“ este Biserica Sf. Petru şi Pavel, ce datează din a doua jumătate a secolului 13.
Cele trei puncte principale ale cetăţii sunt colinele: Ţareveţ, Trapeziţa şi Sfeta Gora. Oraşul este despărţit în două părţi de râul Iantra. Cetatea ţarilor vlaho-bulgari (Ţareveţ), înconjurată de ziduri înalte de 12 metri şi groase până la 3 metri, era inaccesibilă oamenilor de rând ori năvălitorilor. Un pod mobil desparte oraşul de jos de cetatea Ţareveţ. În piaţa mare a cetăţii se afla palatul regal, ridicat în trei trepte, din cauza terenului accidentat. Un loc central îl avea Patriarhia, reconstruită astăzi în toată splendoarea ei. Aici s-au aflat moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, aduse de către împăratul Ioan Asan al II-lea de la Epivata. Catedrala patriarhală poartă hramul Înălţarea Domnului. Pictura de astăzi, cu scene din istoria poporului bulgar, realizate de către Teofan Sokerov, în alb-negru, face din aceasta un muzeu, mai degrabă, decât o biserică ortodoxă. Străduţele din jurul Patriarhiei şi ale palatului împărătesc au îngrămădite de-a lungul lor 22 de fundaţii de biserici în formă de cruce. Unele biserici se află la nici zece metri una de cealaltă şi, se pare, erau construite pe lângă locuinţele înalţilor demnitari, după obiceiul curtenilor de seamă din Bizanţ.
Atâtea altare de jertfă în duminici şi sărbători! Atâtea liturghii şi atâtea slavoslovii înălţate către Dumnezeu, din acest loc sfânt, în urmă cu 700 de ani!
În partea de sud-est a colinei Ţareveţ, se află „Turnul lui Baldovin“, restaurat astăzi, în care a fost închis, în anul 1205, Baldovin de Flandra, luat captiv în timpul celei de a patra Cruciade, după marea victorie a ţarului Ioniţă Caloian asupra cavalerilor latini.
Colina Trapeziţa se află pe celălalt mal al Iantrei, fiind înconjurată de ziduri, parapete şi porţi fortificate. Aici se aflau reşedinţele „boierilor“, având fiecare câte un paraclis, precum şi mai multe clădiri publice. Pe Trapeziţa s-au aflat moaştele Sfântului mare făcător de minuni Ioan de Rila, strămutate de la Mănăstirea Rila, în anul 1195, de către binecredinciosul împărat Ioan Asan. Sfântului Ioan de Rila i s-a construit o biserică, la acea dată, în care au fost adăpostite sfintele sale moaşte. Tot pe Trapeziţa s-au aflat şi moaştele Sfântului Gavriil Lesnovski. Primul patriarh al împărăţiei vlaho-bulgare a fost Vasilie. El a fost ridicat la rangul de patriarh în anul 1204, în biserica Sf. Dumitru.
Colina Sfeta Gora a constituit centrul spiritual şi cultural al ţării. Mănăstirea Maica Domnului Hodighitria a fost locul în care s-a scris celebrul Tetraevangheliar al ţarului Ivan Alexandru. Pe locul unde se află astăzi Universitatea Sf. Chiril şi Metodiu, marii patriarhi Eftimie şi Teodosie de Tîrnovo au creat şi tradus nemuritoare capodopere religioase în limba slavonă bisericească.
Catedrala mitropolitană actuală, Adormirea Maicii Domnului, construită între anii 1933-1934, se află pe locul unei biserici foarte vechi, ce a avut hramul „Naşterea Maicii Domnului“. În pridvorul ei sunt îngropaţi mitropoliţii Clement, Sofronie şi Antim de Tîrnovo. La o jumătate de oră de mers pe jos, din cartierul „Împăratul Asan“, la nord de Tîrnovo, se află mănăstirea Sfânta Treime, unde, în secolul 14, s-a aflat faimoasa şcoală de pisari şi miniaturişti de la Tîrnovo. La sud (17 km) se află mănăstirea Kelifarevo, unde Sfântul Teodosie de Tîrnovo, ajutat de ţarul Ivan Alexandru, a întemeiat cea mai renumită şcoală isihastă din Balcani, cu sute de ucenici din Serbia, Bulgaria şi Ţările Române. Printre cei 460 de ucenici care se aflau în mănăstire în anul 1360 era şi viitorul patriarh Eftimie de Tîrnovo. Acesta a purtat o bogată corespondenţă cu Sfântul Nicodim de la Tismana şi cu mitropolitul Antim (al treilea mitropolit) al Ţării Româneşti. Din acest focar isihast se răspândeşte, la nord de Dunăre, cea mai înaltă formă de trăire şi slujire creştină.
În anul 1393, marea cetate împărătească de la Tîrnovo avea să fie zdrobită de către împărăţia turcească, risipindu-se astfel al doilea ţarat bulgar, anticipând căderea Bizanţului în mâinile turcilor. Dezastrul ulterior a curmat Taborul acesta balcanic, împingându-l spre o Golgotă de sute ani.
Am plecat din Tîrnovo cu gândul la împăraţii vlaho-bulgari, la Sf. Eftimie şi Teodosie, la cei 200 de ani de lumină cerească, în care această cetate a slăvit pe Dumnezeu şi a fost slăvită la rândul ei de Dumnezeu. Străbătând împrejurimile oraşului, în drum spre Gorna-Oreahoviţa, am văzut cu ochii minţii pe plăpânda copilă Filofteia, purtând smerită sarica plină cu mâncare, pe drumul ce ducea la ogorul unde lucra tatăl său. Căzută la pământ, după ce a fost lovită cu o bardă, mitropoliţi şi soboruri de preoţi încep să-i dăruiască, pe rând, mănăstiri şi cetăţi. Trupul muceniţei s-a dezlipit de pământ doar la auzirea numelui Curtea de Argeş, unde Negru Vodă ridicase o nouă mănăstire. Aceasta avea să primească în dar moaştele sfintei.
Multe alte daruri aveau să se mai reverse asupra Ţărilor Române, prin sihăstriile întemeiate de ucenicii şcoliţi la Tîrnovo ori Kelifarevo, astfel încât Marea Cetate a Asăneştilor a putut fi numită, pe drept cuvânt, în acea vreme, Capitala Balcanilor.