LOADING

Type to search

Credinţa din lumea tăcerii

Credinţa din lumea tăcerii

Share

Între programele de acordare a asistenţei religioase derulate cu sprijinul Prea Fericitului Patriarh Teoctist, Patriarhia Română are şi unul dedicat deficienţilor de auz. În fiecare duminică, la Mănăstirea Radu-Vodă, stăreţită de Episcopul-vicar Varsanufie, aceştia pot asista alături de auzitori la Sfânta Liturghie. Acelaşi minunat şi binecuvântat lucru se întâmplă şi la Biserica Udricani, cu hramul Sf. Nicolae. Liturghia este „tradusă“ cu ajutorul limbajului mimico-gestual de prof. Cosmin Costache. La Mănăstirea Radu-Vodă slujba poate fi înţeleasă şi de cei cu deficienţe auditive, graţie profesorului Victor Preoteasa, delegat al Arhepiscopiei Bucureştilor, cel care, împreună cu prof. Costache, este însărcinat cu ridicarea unei biserici destinate surdo-muţilor.

 

Cântând şi plângând

La Sfânta Liturghie din 25 aprilie, când creştinii ortodocşi le-au sărbătorit pe Femeile Mironosiţe, Mănăstirea Radu-Vodă s-a dove­dit a fi neîncăpătoare. Sute de credincioşi din toate cartierele bucureştene au venit să asculte slujba oficiată de tânărul preot Nectarie. Alături de aceştia au fost prezenţi şi deficienţii de auz, cei care „aud“ cu sufletul şi cu ochii. Ei s-au închinat, au cântat şi au simţit tot ce se întâmplă în biserică. De cele mai multe ori, emoţia puternică i-a făcut să lăcrimeze. Unii plângeau în toată regula. Pe feţele lor se putea citi o bucurie fără margini atunci când înţelegeau cuvintele preotului. Datorită prof. Victor Preotea­sa, care le explica gestual, ei ştiau că trebuie să se închine, ştiau că trebuie să spună într-un glas: „Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, Amin!“. „Credincioşii surzi au locul lor în bise­rică, lângă solee, pentru a vedea toate actele săvârşite de către preoţi“, ne spune prof. Victor Preoteasa. „Comunitatea surzilor este din ce în ce mai numeroasă şi acest nucleu de la Ra­du-Vodă ajută la iniţierea noilor veniţi, făcându-le mai uşoară însuşirea învăţăturii de credin­ţă“. Programul de asistenţă religioasă elaborat de Patriarhie mai cuprinde hirotonirea unui preot şi desemnarea unui cântăreţ, ambii cunoscători ai limbajului mimico-gestual, care să oficieze slujbele numai pentru surzi, urmă­rin­du-se completarea vieţii spirituale a deficienţilor. Spovedania surzilor se va face direct preotului, fiind exclusă prezenţa interpretului, aşa cum prevăd canoanele bisericeşti. Tot în cadrul Mănăstirii Radu-Vodă s-a amenajat un paraclis care respectă condiţiile comunicării vizuale. Limbajul mimico-gestual este unul distinct, are capacitatea de a exprima întregul spec­tru al existenţei şi experienţei umane, având caracteristicile unui limbaj verbal. Este viu, în continuă transformare, are neologisme, sinonime, regionalisme, variante învechite fo­lo­site de cei în vârstă. Limbajul prin semne are o structură gramaticală proprie. Sunetelor le corespund mişcarea, poziţia, forma şi viteza mâi­nii, expresia feţei, mişcarea buzelor. Sem­ne­le nu traduc cuvinte ale limbajului vorbit, ci codifică noţiuni şi înţelesuri. Pe ansamblu, limbajul mimico-gestual este expresia experienţei de viaţă a acestui neam al surzilor, care nu trebuie privit ca un accident nedorit, ci ca o varie­ta­te a rasei umane, având în vedere că 5% dintre ei îşi transmit surditatea urmaşilor.

Vorbind cu Dumnezeu prin semne

„Persoanele cu deficienţe de auz, fiinţe atât de sensibile, au nevoie de înţelegere şi de ajutor, nu de marginalizare“, ne ex­plică prof. Cosmin Cos­ta­che. „În fie­ca­re duminică eu slujesc la Biserica Udricani din Bucu­reşti pentru cei care nu aud. Sâmbăta mă întâlnesc cu cre­dincioşii de la biserica părintelui Adrian Ni­cul­­cea din Titan. În­cerc să le aduc lumină în su­fle­te şi să-i aduc pe calea Bisericii“.
În celelalte zile, prof. Cosmin Costache pre­dă religie prin limbajul mimico-gestual la Şcoa­la Specială pentru deficienţi de auz nr. 2 din car­tierul bucureştean Drumul Taberei. „Este o bucurie pentru mine să-i ajut pe aceşti copii“, ne mărturiseşte emoţionat. „Ei au atâta dra­gos­te în suflet şi au atâtea de oferit! Sunt ta­len­taţi, cuminţi, inteligenţi. Să vedeţi ce minu­năţii de icoane pictează! Odată m-au întrebat unde este Dumnezeu, pentru că vor să-L vadă. I-am rugat să se uite la soare. Aşa au făcut, dar, după câtva timp, le-au dat lacrimile. Nu puteau să-L privească! Atunci le-am spus că numai prin rugăciune ajungem la El şi ei m-au înţeles. Acum, când copiii vorbesc prin sem­ne despre Dumnezeu, duc mâna la inimă şi arată undeva sus, spre cer“.
Din când în când, elevii cu deficienţe de auz merg în pelerinaje pe la sfintele mănăstiri din ţară. De 1 mai au poposit cu bu­curie la Mănăstirile Cras­na, Zam­fi­ra, Ghighiu. Însoţiţi de dascălii lor, Crina Bouleanu, Mona Pop, Flo­ri­ca Stoica, Cătălin Radu şi Cosmin Cos­tache, copiii au admirat picturile murale, s-au închinat cu pioşenie şi au sorbit apa curată din izvorul tă­măduitor aflat la Ghighiu. Cu ochii la traducător, buzele lor îngânau smerite: „Slavă Ţie pentru puterea harului Tău cel necuprins şi de via­ţă făcător! Slavă Ţie, Celui ce ai înălţat Biserica Ta ca adăpost pentru fiii Tăi!“.
Cu pacea şi credinţa în suflet, elevii deficienţi de auz ai Şcolii nr. 2 şi ai Grupului şcolar nr. 3 s-au întors acasă luminoşi, mai buni şi mai fericiţi, mulţumindu-I lui Dumnezeu pentru bucuria de care au avut parte.