Cristian Tabără: Turte, moturi si alte bazaconii
Share

Ce este o bazaconie?
Atât cât m-am priceput eu să aflu, cuvântul „bazaconie“ îşi are originea în lumea slavă, unde expresia bez zakony ar însemna „fără lege“ sau „fără noimă“. Aşadar, bazaconia este un lucru lipsit de noimă, însă dacă aş încerca să spun anumitor creştini ortodocşi români faptul că tăierea moţului copilului, ruperea turtei peste capul lui şi punerea unor obiecte dintre care copilul să aleagă sunt fără nici o noimă, aş risca să fiu gonit din parohie. Aceste practici, întâlnite cu precădere în Oltenia, Muntenia şi Moldova, au ajuns să aibă deseori valoare egală cu cea a slujbelor bisericeşti adresate copilului mic, nenumăraţi părinţi neconcepând să nu le respecte.
Bazaconii de azi
Astfel, atunci când copilul împlineşte un an, o festivitate aparte este dedicată tăierii moţului, adică a unei şuviţe din părul copilului, după care o turtă este ruptă peste capul lui şi câteva obiecte îi sunt lăsate la îndemână. Primul obiect pe care copilul va pune mâna este considerat determinant pentru viitorul său, astfel că dacă va pune mâna pe o monedă, de exemplu, lumea crede că va duce o viaţă îmbelşugată. Însă dacă această din urmă credinţă este oarecum transparentă, am constatat că în legătură cu moţul şi turta românii noştri înclinaţi catre superstiţie nu prea ştiu mare lucru. Deşi ţin cu încăpăţânare şi teamă la respectarea acestor practici, cei mai mulţi părinţi nici măcar nu au o explicaţie pentru ele, iar copilul oricum nu se poate opune. De aceea, am căutat în diferitele studii şi culegeri de folclor o posibilă explicaţie. Iată ce am aflat.
Bazaconii de ieri
În Datinile şi credintele poporului român, publicată în prima ediţie acum 100 de ani, Elena Niculiţă-Voronca descrie câteva practici asemănătoare, care par a fi variante sau surse pentru cele actuale. Astfel, „în scăldătoare (cea de botez a copilului) cumătrul pune bani pentru moaşă şi face cruce în apă cu lumânarea de botez, în apă se pune zahăr, ca să fie copilul dulce; se pune hârtie, condei, ca să înveţe bine“. Pasajul duce cu gândul la obiecte şi turtă, de regulă dulce. Iată şi alte exemple. „Unghiile şi părul în alte părţi se taie în orice timp, e vorba ca nănaşa să le taie întâi. În Mahala, taie nănaşa numai părul, căci zice că copilul acela nu se teme de tun… Zice că dacă n-ar tăia nănaşul la copil unghiile şi părul, nu s-ar şti pe ceea lume că e nănaş, că e botezat“. Alte lucrări conţin şi alte datini, oarecum înrudite, dar care demonstrează clar că nu au nici o legătură cu creştinismul. Totul indică o origine păgână, în care există ursită (soartă sau destin) şi în care anumite ritualuri trebuiau îndeplinite pentru a influenţa sau a afla această ursită.
Dreapta rânduială
Aici trebuie spus că învăţătura Bisericii Ortodoxe respinge predestinarea şi nu consideră că omului îi este hotărâtă soarta încă de la venirea sa pe lume. De aceea, orice ritual de tipul tăierii moţului, al ruperii turtei dulci sau al alegerii obiectelor este, în realitate, contrar învăţăturii creştine şi poate fi profund dăunător, atâta timp cât îl pune pe copil sub semnul superstiţiei, în opoziţie flagrantă cu cel al Crucii. De vreme ce Sfânta noastră Biserică învaţă că omul îşi construieşte viaţa şi mântuirea clipă de clipă, în conlucrare cu harul lui Dumnezeu, practicile care să-i aducă copilului noroc, bogăţie sau învăţătură sunt păgâne. Faptul că ele vin din tradiţia populară nu le dă nici un fel de legitimitate în cadrul Ortodoxiei, chiar dacă sunt îmbrăcate în parfum arhaic şi considerate semne ale apartenenţei la neam, de exemplu.
Din păcate, multe datini populare de sorginte păgână au poluat Ortodoxia românească într-atât încât au ajuns să concureze, să se împletească şi chiar să învingă slujbele bisericeşti. Văzându-le atât de puternice, Biserica a încercat sa le încreştineze, dar multe şi-au păstrat caracterul profund păgân, plasându-l pe om mai aproape de superstiţie decât de Dumnezeu. De aceea, ar fi ideal să le păstrăm numai ca pe simple tradiţii, golite de sensurile păgâne, şi să nu le aducem în vieţile noastre ca literă de lege, pentru că nu reprezintă Legea lui Dumnezeu.