LOADING

Type to search

Cristian Tabără: Turte, moturi si alte bazaconii

Cristian Tabără: Turte, moturi si alte bazaconii

Share

Ce este o bazaconie?
Atât cât m-am priceput eu să aflu, cuvântul „bazaconie“ îşi are originea în lumea slavă, unde expresia bez zakony ar însemna „fără lege“ sau „fără noimă“. Aşadar, bazaconia este un lucru lipsit de noimă, însă dacă aş încerca să spun anumitor creştini ortodocşi români faptul că tăierea moţului copilului, ruperea turtei peste capul lui şi punerea unor obiecte dintre care copilul să aleagă sunt fără nici o noimă, aş risca să fiu gonit din  parohie. Aceste practici, întâlnite cu precădere în Oltenia, Muntenia şi Moldova, au ajuns să aibă deseori valoare egală cu cea a sluj­belor bisericeşti adresate copilului mic, ne­nu­măraţi părinţi neconcepând să nu le ­respecte.

Bazaconii de azi
Astfel, atunci când copilul împli­neşte un an, o festi­vi­tate aparte este de­dicată tăierii mo­ţului, adică a unei şu­viţe din părul co­pilului, după care o turtă este ruptă pes­te capul lui şi câteva obiecte îi sunt lăsate la îndemână. Primul obiect pe care co­pilul va pune mâna este considerat determinant pentru viitorul său, astfel că dacă va pune mâna pe o monedă, de exemplu, lumea cre­de că va duce o via­ţă îmbelşugată. Însă dacă această din urmă credinţă este oa­re­cum transparentă, am constatat că în legătură cu moţul şi turta românii noştri înclinaţi catre superstiţie nu prea ştiu mare lucru. Deşi ţin cu încăpă­ţâ­nare şi teamă la respectarea acestor practici, cei mai mulţi părinţi nici măcar nu au o explicaţie pentru ele, iar copilul oricum nu se poate opune. De aceea, am căutat în dife­ri­tele studii şi culegeri de folclor o posibilă explicaţie. Iată ce am aflat.

Bazaconii de ieri
În Datinile şi credintele poporului român, publicată în prima ediţie acum 100 de ani, Elena Niculiţă-Voronca descrie câteva practici ase­mă­nătoare, care par a fi va­rian­te sau surse pentru cele ac­tuale. Astfel, „în scăldătoare (cea de botez a copilului) cumă­trul pune bani pentru moaşă şi face cru­ce în apă cu lu­mânarea de botez, în apă se pune zahăr, ca să fie copi­lul dulce; se pune hârtie, condei, ca să înveţe bi­ne“. Pasajul duce cu gândul la obiec­te şi turtă, de re­gu­lă dul­ce. Iată şi alte exemple. „Unghiile şi părul în alte părţi se taie în orice timp, e vorba ca nă­na­şa să le taie întâi. În Mahala, taie nănaşa numai pă­­rul, căci zice că copilul acela nu se teme de tun… Zice că dacă n-ar tăia nănaşul la copil un­ghi­i­le şi părul, nu s-ar şti pe ceea lume că e nănaş, că e botezat“. Alte lucrări conţin şi alte datini, oa­recum înrudite, dar care demon­strează clar că nu au nici o legătură cu creştinismul. Totul indică o origine păgână, în care există ursită (soartă sau destin) şi în care anumite ritualuri trebuiau îndeplinite pentru a influenţa sau a afla această ursită.

Dreapta rânduială
Aici trebuie spus că învăţătura Bisericii Ortodoxe respinge predestinarea şi nu consideră că omului îi este hotărâtă soarta încă de la ve­nirea sa pe lume. De aceea, ori­ce ritual de tipul tăierii mo­ţului, al ruperii turtei dulci sau al alegerii obiectelor este, în re­a­litate, contrar învăţăturii creş­tine şi poate fi profund dă­u­nător, atâta timp cât îl pu­ne pe co­pil sub sem­nul su­per­sti­ţiei, în opo­zi­ţie flagran­tă cu cel al Cru­cii. De vre­­me ce Sfân­ta noas­tră Bi­se­­ri­că în­vaţă că o­mul îşi construieşte via­ţa şi mân­tu­i­rea clipă de clipă, în conlucrare cu  ha­­rul lui Dum­­­nezeu, practicile ca­re să-i aducă copilului noroc, bogăţie sau învăţătură sunt păgâne. Faptul că ele vin din tradiţia populară nu le dă nici un fel de legiti­mitate în cadrul Ortodoxiei, chiar dacă sunt îmbrăcate în parfum arhaic şi considera­te semne ale apar­te­nenţei la neam, de exemplu.
Din păcate, multe datini populare de sor­gin­te păgână au poluat Ortodoxia românească într-atât încât au ajuns să concureze, să se împletească şi chiar să învingă slujbele bisericeşti. Văzându-le atât de puternice, Biserica a încercat sa le încreştineze, dar multe şi-au păstrat caracterul profund păgân, plasându-l pe om mai aproape de superstiţie decât de Dumne­zeu. De ace­ea, ar fi ideal să le păstrăm numai ca pe simple tra­di­ţii, golite de sensurile pă­gâ­ne, şi să nu le adu­cem în vieţile noastre ca li­teră de lege, pentru că nu reprezintă Legea lui Dumnezeu.