Cristian Tabără: Pelerinaj, turism sau altceva?

De bine, de rău, în comparaţie cu Occi­den­tul, la noi lucrurile stau mai bine în chestiunea pe­le­rinajelor. Mânăstirile noastre sunt vizitate mai mult decât ale lor, monahii noştri sunt mai mulţi decât ai lor, duhovnicii au mai multă căutare decât ai lor şi numărul mânăstirilor a crescut considerabil în ultimii ani, în timp ce ale lor se împuţinează şi se golesc. Dacă mai adăugăm şi faptul că în foste mânăstiri, precum celebra West­min­­ster Abbey, din Londra, vizitatorii sunt mai degrabă turişti decât pelerini, şi că ei pot cumpăra chiar în biserică hamburgeri şi salate, pe care le molfăie în timp ce se plimbă prin naos, atunci noi putem fi chiar mândri cu pelerinii noştri.
Blazaţi de trai bun şi de dementizarea tentaţiilor lumii laice dezvoltate, occidentalii par a regăsi ideea de biserică, de rugăciune, de tra­di­ţional şi de rustic, însă nu în coordonatele co­recte. Ochiul atent al celor care ştiu să scoată pro­fit din orice a remarcat nevoia de pelerinaj a Occidentului, dar a deturnat-o rapid către tu­rism, aşa încât la Fatima sau la Ierusalim, de e­xemplu, sacrul se vinde şi se cumpără cu ne­ru­şinare. În Ţara Sfântă poţi închiria o cruce şi o cunună cu spini şi te poţi fotografia purtându-le, sau poţi cumpăra o ilustrată din care Iisus îţi face cu ochiul, fără ca vreun turist să se scandali­ze­ze! Există chiar şi salamuri cu chi­pul Mân­tui­torului pe etichetă, după cum poţi cum­pă­ra şi sti­cluţe cu lacrimile Maicii Domnului sau bucăţi ge­neroase din lemnul Sfintei Cruci! Ai nevoie de multă tărie sufletească pentru a ră­mâ­ne pe­le­rin în Ţara Sfântă, fără a te transforma în tu­rist sau în altceva. În materie de sacrali­tate, Occi­den­tul vinde şi cumpără orice, în timp ce Ră­să­ritul creştin pare a păstra încă duhul auten­tic al sfinţeniei anumitor locuri, lăcaşuri sau persoane.
În mânăstirile şi sihastriile româneşti, bună­oară, călugăria există încă în mod real, chiar dacă uneori călugării sunt suspect de necu­nos­cători într-ale teologiei, dar mai pricepuţi ca babele în diferite pseudo-canoane şi pseudo-rugăciuni alcătuite după formule numai de ei ştiute. Cel care vine într-o mânăstire de-a noas­tră găseşte slujbe şi nu spectacol, şi mănân­că la trapeză mâncare bună, nu cumpără chifle în pangar. Icoanele rămân icoane, şi nu de­co­ruri pentru fotografii-suvenir blasfeme, precum cele oferite de un muzeu de la Moscova, unde faţa lui Iisus fusese decupată dintr-o icoa­nă pentru ca vizitatorii să-şi poată introduce propriile mutre! E drept că şi la noi slujbele de la praz­ni­cele mari, cu mii de participanţi, devin uneori serbări câmpeneşti şi că, atunci când participă politicieni, sarmalele pentru ei sunt speciale. E greu de înţeles de ce une­ori Sfânta Liturghie este întreruptă doar pentru că preşe­din­tele ţării a întârziat la biserică, dar acestea ar putea fi simple scăpări sau întâmplări tole­ra­bile, dacă nu devin obicei. După cum nu e bine să devină obicei nici faptul că anumite grupări ortodoxe mai militante, care fac pelerinaje la mânăstiri, preferă să-şi cânte pricesnele la câte un izvor făcător de minuni, în loc să participe la vecernie. Şi ar mai fi câteva exemple, dar cele enumerate ajung.
Dacă pe pelerinii occidentali îi pierde goana după comerţ, pe pelerinii noştri i-ar putea pierde simplitatea excesivă, lipsită de cunoş­tin­ţe religioase, în virtutea căreia au tendinţa de a face în mânăstiri, de exemplu, ceea ce cred ei că e bine şi nu ceea ce se face acolo. De asemenea, lipsa de instruire a unor mo­nahi ar putea încuraja confuzia dintre învăţătura Bisericii şi practicile populare, sub paravanul asocierii dintre credinţă şi patriotism.
De aceea, dacă veţi merge în concediu la vreo mânăstire, nu uitaţi să vă rugaţi cu adevărat! Faptul că aţi cumpărat o candelă sau o cu­tiuţă cu tămâie vă face un simplu turist cu pre­ocupări religioase, dar nu vă califică pentru postura de pelerin. Pelerinul vede cu inima, priveşte cu sufletul, mângâie cu ochii, se închină cu toata fiinţa şi mulţumeşte cu zdrobire. Nu ştiţi cum vine asta? Nu-i nimic! Înainte să cumpăraţi ceva din mânăstire, închinaţi-vă în biserică, sărutaţi o icoană şi rugaţi-L pe Dumnezeu să facă El ceilalţi paşi!