LOADING

Type to search

Sfânta mânăstire Dionisiu

Sfânta mânăstire Dionisiu

Share

Am mers la Mânăstirea Dionisiu la praznicul Sf. Nifon, Mitropolitul Ţării Româneşti, ale cărui sfinte moaşte odihnesc aici. Întreaga oboseală a drumului s-a risipit când, la intrare, m-a întâm­pi­nat, într-un mozaic recent, Neagoe Basarab, ma­rele nostru voievod, unul din ctitorii de aici şi vrednic ucenic al sfântului.

 

Scurt istoric

În con­ti­nua­rea periplului nos­tru athonit urmează cea de a cincea mânăs­ti­re a Sfân­tului Munte: Di­o­ni­siu. Mânăstirea datează din cea de a doua jumă­tate a secolului 14, fiind cti­to­rită de Cu­viosul Dio­nisie din Ko­ritsa, cu ajutorul îm­păra­tu­lui Ale­xie al III-lea Com­ne­nul. În decursul timpului, mânăs­tirea a fost ajutată de împă­ra­ţii bizantini din dinastia Paleo­lo­gilor şi de domni­to­rii din Ţările Române, care, după căderea Con­stan­ti­nopolului (1453), au ră­mas prin­cipalii săi susţinători. Între aceştia Mircea cel Bătrân, Neagoe Basarab, Petru Rareş, Mircea Cioba­nul, Alexandru Lăpuşneanul, Petru Şchiopul, Matei Basarab şi Con­stan­tin Brâncoveanu.

Sf. Nifon şi Ţara Românească

Unul dintre cei mai de seamă re­pre­­zentanţi ai Mâ­năstirii Dionisiu, care prin râvnă şi sme­renie s-a în­vred­nicit a fi nu­mă­rat în ceata sfin­ţilor, este Sf. Ie­rarh Ni­fon, mai întâi simplu vieţuitor în obştea de aici, apoi mi­tro­polit al Salo­ni­cului şi, în fine, Pa­triarh al Con­­stanti­nopolului.
Scos de două ori din scaunul Pa­triar­hiei Ecumenice, prin uneltirea diavolului, Sfântul Nifon a ac­cep­tat în 1503 pro­pu­nerea voievodului Radu cel Mare al Ţării Româneşti şi a venit ca mi­tropolit al Ungro-Vlahiei, pentru a pune bună rânduială în treburile bisericeşti de la noi. Aici el a înfiinţat Episcopia Râmnicului în locul des­fiinţatei Mitropolii a Severinului, cât şi o nouă Epis­copie la Buzău. De asemenea, s-a implicat direct în îndrumarea preoţilor şi călugărilor din cu­prinsul întregii ţări. Roadele duhovniceşti ale activităţii marelui ierarh nu au întârziat să apară. Asemenea şi ispita, căci Sfântul Nifon a intrat în conflict cu domnitorul care, încăl­când pra­vi­lele şi canoanele, cununase pe dom­niţa Ca­plea, sora sa, cu un boier care era că­să­­torit şi avea copii în Moldova. Sfântul Nifon nu a îngăduit aceasta şi a fost alungat de dom­nitor din scaunul mitropolitan. Afurisind pe căl­cătorii de lege, sfântul s-a retras o vreme în­tr-un colţ de ţară, unde s-a îngrijit de el un fiu du­hov­ni­cesc, tânărul Neagoe din neamul Ba­sarabilor, cel care avea să ajungă domn al Ţării Ro­mâ­neşti. Mai apoi, bătrânul ierarh s-a întors în Sfân­tul Munte, o vreme la Vatoped şi apoi, fără a se arăta cine este, din nou la Dio­nisiu, unde cu smerenie a primit ascultarea de a se îngriji de catârii mânăstirii. Vădindu-se, apoi, cine era de fapt, sfântul şi-a păs­trat adân­ca sa sme­renie şi în 1508, du­pă ce pe mulţi i-a folosit du­hov­ni­ceş­te, s-a mu­tat la Dom­nul, pe 11 au­gust.
Nu la mult timp de la plecarea Sfân­tu­lui Nifon, multe ne­cazuri şi tulburări s-au abătut asupra ţării şi Bisericii noas­tre, iar voievodul Ra­du cel Ma­re a că­zut în boa­­lă şi mare sufe­rinţă, de unde i s-a tras şi moartea, fiind în­gro­pat la Mâ­năstirea Dealu.

Aducerea moaştelor Sf. Nifon de către Neagoe Basarab

După sfadă între boieri şi mai multe încer­cări de a pune domn bun în Ţara Ro­mânească, la 23 ianuarie 1512, Neagoe Basarab luă dom­nia, „plecându-se glasului noroadelor”.
Una din grijile evlaviosului domnitor a fost de a „curăţi şi tămădui greşala” lui Radu Vodă şi, aşa cum odinioară Teodosie cel Mic adusese în Constantinopol moaştele Sf. Ioan Gură de Aur, pentru a dobândi iertarea mamei lui, împă­ră­teasa Eudoxia, întocmai şi Neagoe Basarab tri­mise boierii săi în Sfântul Munte, la Mânăsti­rea Dionisiu, pentru a cere moaştele Sf. Nifon, pă­rintele său duhovnicesc. Astfel sfintele moaş­te ale Sf. Nifon au fost dezgropate, aşe­zate într-un sicriu de lemn şi purtate cu cinste către Ţara Românească de boierii lui Neagoe Basarab, con­duşi de logofătul Danciu şi de câţiva părinţi din Mânăstirea Dionisiu, dimpreună cu Mitro­po­litul Neofit de Achialos.
Neagoe Basarab a întâmpinat personal moaş­tele la intrarea în Târgovişte, îmbrăţişân­du-le şi sărutându-le cu lacrimi, şi apoi plecând cu toţii, cu alai mare, către Mânăstirea Dealu, au aşezat racla cu moaştele sfântului deasupra mor­mântului ­lui Radu cel Mare. Toată noaptea s-a făcut prive­ghe­re şi rugăciuni pen­tru ierta­rea lui, iar spre di­mi­neaţă Neagoe Ba­sa­rab a văzut „în aţi­pea­lă” ier­tarea păca­te­lor îna­intaşului său.
Apoi voievodul a tri­mis sfintele moaşte înapoi la Mânăstirea Dionisiu, într-o raclă mi­­nunată din argint au­rit şi cu pietre pre­ţi­oase, considerată prin­tre cele mai valo­roa­se obiecte de artă din Sfântul Munte. Pe in­teriorul capacului este pictată icoana Sf. Nifon alături de voivodul Neagoe Basarab, care ia bi­necu­vântare de la el. Pe o fâşie îngustă stă în­crus­tat în greceşte: „Această cinstită şi sfântă raclă este a prea sfinţitului arhiepiscop al Con­stantinopolei, Romei celei noi şi patriarh ecu­me­nic chir Nifon. S-a pus la cale şi s-a săvârşit în­tru Hristos Dumnezeu, de către prea cre­din­ciosul şi iubitorul de Hristos Domn Neagoe. Pa­triarhul a adormit acolo în venerata şi sfânta mănăstire a cinstitului Înainte Mergător şi Bo­te­zător Ioan, la anii 7023 [1515]”. Mâna dreap­tă şi capul Sfântului Nifon au rămas domni­to­rului, care le-a păstrat cu mare evlavie, dă­ru­in­du-le apoi ctitoriei sa­le de la Curtea de Argeş. În secolul 18 ele au fost fe­re­cate, iar în 1949 au fost stră­mu­ta­te la Episcopia Râm­nicului. Acum ele se păs­trează în Catedrala Mi­tro­politană din Craiova.
Legăturile lui Neagoe Basarab cu Mânăstirea Dionisiu au rămas şi în continuare strânse, el fiind, aşa cum am ară­tat la începutul acestui articol, unul din marii ctitori ai mânăstirii. A ridicat aici turnul de apărare, a că­rui pisanie glăsuieşte: „Zi­ditu-s-a acest turn din temelie cu grija şi chel­tuiala lui Neagoe Basa­rab, domnul Vala­hi­ei, în 1520”, o bise­ri­că pe lo­cul mor­mân­tului Sfân­tu­lui Nifon, un apeduct şi, practic, a înfru­mu­seţat mânăs­ti­rea în an­samblul ei. Tot el a mai dăruit mâ­năs­tirii un chivot de aur cu pietre scum­pe pentru capul Sfân­tu­lui Ioan Boteză­to­rul, pe care tot el îl dăruise Mânăstirii Dionisiu şi care acum se află la Istanbul.