EDITORIAL    – OLIMPIADA… CREDINȚEI

Privită ca o afacere (9 miliarde de euro investiţie, profit de 4-5 ori), sau ca un uriaş spectacol pla­ne­tar, Olimpiada din Grecia a polarizat atenţia tuturor. Vector eficient al globalizării, sportul a devenit unul dintre idolii actuali. Ce-i drept, un idol foarte profitabil.
Mă uitam cu ce ardoare se luptau oamenii pentru medalii şi coroniţe, ce încordare se făcea simţită pe banca tehnică a echipelor, cu ce vehemenţă îşi susţineau suporterii sportivii preferaţi, pentru care au străbătut poate mii de km, sacrificân­du-şi ultimele economii. Ce spectacol al tenacităţii, al voinţei, al seriozităţii!
Dar oare şi pentru credinţa lor oamenii s-ar mai lupta cu atâta dârzenie? Pentru sufletul lor ar mai dispune ei de atâta sacrificiu, de atâta voinţă? Şi-ar mai epuiza ei economiile pentru nu ştiu ce pelerinaj, sau ar da ei orice pentru un „autograf” – cu sfânt mir, direct pe frunte – de la vreun călugăr eremit, dintr-un vârf de munte?
Pentru noi, creştinii, Jocurile Olimpice ar trebui să fie un exemplu. Un exemplu al solidarităţii în spiritul montărilor gran­di­oase – dar noi avem sfintele slujbe –, un exemplu al adorării unor performeri – dar avem şi noi recordmeni ai Duhului –, un exem­plu al simbolului torţei olimpice – dar avem şi noi candela; în fine, un exemplu al călătoriei până la capătul pământului pentru câteva secunde sau minute de extaz – dar avem şi noi pe­lerinaje la locurile sfinte. Aşadar, ce ne mai trebuie?