LOADING

Type to search

Cristian TABĂRĂ: De-a valma în Rai

Cristian TABĂRĂ: De-a valma în Rai

Share

Nu încetez a mă minuna în faţa zelului cu care o bună parte a bucureştenilor ortodocşi îşi caută mântuirea.  Mai ales în marile praznice, când curtea Patriarhiei Române este dovada vie a râvnei acestor cre­dincioşi, năuciţi şi buluciţi în jurul evenimentului. Nici Boboteaza nu face notă aparte, mulţimile demonstrând o dată în plus cu câtă putere îşi doresc harul divin, materializat, spre exemplu, în apa sfinţită.
Valuri de credincioşi se înghesuie anual în jurul butoaielor cu aghiazmă, nerăbdători şi încrâncenaţi, puşi pe ceartă şi îmbul­zeală, ca şi cum n-ar a­junge apa pentru toată lumea sau ca şi cum numai de Bo­botează aghiazma ar fi eficace. I­ma­ginea este, de ce­le mai multe ori, jal­nică, cu iz de cozi comuniste şi de bătaie pen­­tru carne, şi nu de mare sărbătoa­re du­hov­ni­cească. Dar ar fi o greşeală să credem că ve­chile tare comuniste funcţio­nează inevitabil şi că vina pentru busculade ar purta-o numai vârstnicii, care perpetuează obiceiul cozilor haotice şi al îmbulzelii pentru orice. Şi tinerii fac la fel, poate printr-un mimetism prostesc, dar poate şi sub încredinţarea că cre­dinţa adevărată cere nevoinţă şi luptă. Astfel, sute de oameni îşi pun puterile la lucru în încercarea de a ajunge cât mai repede la cele sfinte şi de a pune flaconul de plastic la gura butoiului cu aghiazmă. Război adevărat, purtat cu coatele şi cu pumnii, cu vorbe grele şi chiar cu insulte, în ciuda praznicului şi a adevăratului rost al prezenţei credincioşilor acolo. Feţe schimonosite şi ură în priviri, năduf şi tensiune, ba chiar şi aghiazmă risipită aiurea pe jos în urma bă­tă­liei pentru cele sfinte.
Şi atunci  nu poţi să nu te întrebi: pentru ce au venit, în definitiv, aceşti oameni pe Dealul Mitropoliei? Ce vor câştiga aceşti credincioşi, în fond, chiar dacă vor fi primit apa pentru care s-au înjurat cu ceilalţi? Care va fi beneficiul du­hovnicesc al celui care şi-a primit porţia de sfin­ţe­nie cu preţul brus­cării sufleteşti a a­proa­­pelui şi a lui în­suşi? Şi, în fine, cât de validă mai ră­mâ­ne în­­cercarea de a câştiga o bu­căţică de har dacă mij­loacele sunt cele ale lipsei de scru­­pule şi ale violenţei?
E adevărat că în Scriptură se zice că Împă­răţia Cerurilor trebuie câş­ti­gată „cu sila, cu luptă sau cu război”, în funcţie de diferitele traduceri accesibile românilor, dar în nici un caz nu scrie nicăieri că în Rai se intră de-a valma. Însă e foarte greu de spus când vor înţelege acest lucru şi o bună parte dintre credincioşii orto­docşi români, pentru care proastele obiceuri cotidiene intră şi în curtea bisericii, devenind argumente pentru câştigarea Împărăţiei. Totuşi, cu cât mai repede, cu atât mai bine.