Mânăstirea Valaam
Share

26 august-13 septembrie 2003
(urmare din numărul trecut)
1 SEPTEMBRIE
Dimineaţă, înainte de a se lumina de ziuă, am părăsit St.Petesburgul şi ne-am îndreptat spre Lacul Ladoga, cel mai mare lac cu apă dulce din Europa. Ajunşi aici am luat vaporaşul pentru a merge în Arhipelagul Valaam. Vremea a fost mohorâtă şi lacul avea o culoare închisă. Când este furtună, valurile ating aici înălţimi chiar şi de 6 m. Am ajuns cu bine pe insula principală, unde se află Mănăstirea Valaam.
Valaamul are o istorie veche şi complicată. În trecut aici erau altare ale zeilor păgâni. În partea de sud a insulei principale se găseşte Muntele Karmil unde se afla un altar al zeului Vaal. La sfârşitul secolului al 10-lea au venit aici 2 călugări greci, Gherman şi Serghie, de la Muntele Athos. Locul le-a plăcut foarte mult, motiv pentru care au rămas aici şi au înfiinţat mânăstirea Valaam cu hramul „Schimbarea la faţă”. Moaştele sfinţilor întemeietori se află în biserica principală. Mânăstirea a fost de multe ori atacată de suedezi. Ea a fost distrusă la începutul secolului al 17-lea şi restaurată în secolul al 18-lea. Forma în care o putem admira astăzi, a fost realizată prin restaurarea din secolul al 19-lea. Între anii 1811-1917 a făcut parte din Imperiul ţarist, principatul Finlandei. Din 1917 până în 1940 a aparţinut Finlandei, apoi a revenit URSS-ului. Sovieticii însă au desfiinţat-o. Unii dintre călugări au reuşit să fugă în Finlanda, cu o parte din odoare, înfiinţând acolo Mănăstirea Noul Valaam. Acum viaţa monastică a fost reluată, dar nu la vechile ei dimensiuni. Nici măcar nu sunt populate toate cele 13 schituri ale mânăstirii. La începutul secolului 20 se nevoiau aici peste 2000 de călugări, iar acum sunt aproximativ 200, cu tot cu vieţuitorii de prin metocurile aflate în diferite părţi ale Rusiei. Pe insule sunt mai mulţi mireni decât monahi.
În biserica principală se află şi moaştele unui sfânt român, Sfântul Antipa de la Calapodeşti, canonizat în 1992. Acesta a vieţuit la Muntele Athos şi, plecând după ajutoare în Rusia şi venind la Valaam, a fost atât de impresionat de ţinuturile de aici încât nu a mai plecat. El s-a nevoit la Schitul Tuturor Sfinţilor, unde a şi fost înmormântat.
Slujbele din biserică mi-au plăcut foarte mult. Au un ton lin, care te îndeamnă la rugăciune, care-ţi înalţă inima şi mintea spre cele de sus. Lumea deşartă din jur dispare şi te afli în altă lume, în care trăieşti bucuria cea adevărată.
Nopţile albe de aici au fost o altă noutate pentru noi. O noapte albă în Valaam este ca o seară slab luminată, după apusul soarelui.
2 SEPTEMBRIE
A doua zi am pornit să vizităm insulele. Mergând pe o alee străjuită de pini şi brodată pe margini cu zmeură şi afine, am ajuns la cimitirul unde sunt înmormântaţi egumenii. Aici ne-am închinat în bisericuţa din incintă. Pe unul dintre copacii întâlniţi aici s-a imprimat chipul unuia dintre stareţii de seamă ai mănăstirii. După ce am parcurs aproximativ 2 km printr-un peisaj de basm, am ajuns la Schitul Tuturor Sfinţilor, în care femeile nu au acces decât de hram. În afara schitului se află o mică biserică unde se închină femeile. Lângă aceasta se găseşte mormântul Sfântului Antipa. În interiorul schitului se află fântâna „ascultării”, cu apă tămăduitoare. Am simţit şi eu puterea vindecătoare a aceastei ape, căci după ce am băut cu credinţă din ea, mi-au trecut durerile de gât care mă chinuiau de un an şi jumătate. Tratamentul care-l urmasem până atunci nu dădea rezultate. Cum a apărut această fântână? Părintele stareţ Damaschin a poruncit să se sape în interiorul schitului o fântână. Toţi spuneau că acolo nu poate fi apă, pentru că locul este stâncos. Totuşi monahii au săpat şi au aflat apă!
Natura Valaamului este unică. Cuvintele sunt prea sărace pentru a descrie frumuseţea ei. Dacă aici este atât de minunat, oare cum sunt frumuseţile pregătite de Dumnezeu celor ce-L iubesc? Întâlneşti pe insule peste 460 de specii de plante. Alături de coniferele care cresc de obicei la această latitudine, vezi brazi argintii, zadă, stejari şi meri. Crengile copacilor au diferite forme, care de care mai interesante: unele par braţe întinse la rugă spre cer, altele par păsări înmărmurite în zborul lor spre infinit. Printre copaci se găseşte un covor verde pestriţat cu maroul opinticilor şi hribilor, vineţiul pâinişoarelor, roşul pălăriei şarpelui, frezul zmeurei şi albastrul închis al afinelor. Glasul vesel al păsărilor completează acest minunat tablou. Într-un astfel de cadru natural rugăciunea se înalţă mai uşor spre Dumnezeu, având ajutătoare întreaga creaţie.
În Valaam au poposit mulţi artişti, scriitori şi oameni de ştiinţă, cum ar fi: N. Leskov, I. Smelev, I. I. Sishkin, N. K. Rerikh. Ei au găsit aici surse de inspiraţie şi liniştea necesară pentru a da viaţă creaţiilor lor.
Am mers apoi pe o insulă la Schitul Sfântul Nicolae. Acesta are o biserică în formă de turn, care pe vremuri servea drept far. Catapeteasma este superbă, o adevărată broderie în lemn aurit. Psaltirea se citeşte aici continuu.
Ne-am întors la locul unde fusesem cazaţi. Ne-am făcut bagajele şi am părăsit cu părere de rău aceste insule de o frumuseţe rară, atât naturală, cât şi duhovnicească. Pescăruşii au fost un timp tovarăşii noştri de drum şi au mâncat din mâinile noastre. Ajunşi la ţărm, am luat autocarul şi am plecat spre Golful Onega al Mării Albe, de unde urma să luăm vaporaşul spre Insulele Solovăţ. Noaptea am petrecut-o pe drum.
(Va urma)