Ţara Sfântă: interviu cu Arhimandrit Ieronim Creţu
Share

Înalt Prea Cuvioase Părinte Superior spuneţi-ne câteva cuvinte despre Aşezământul românesc din oraşul biblic Ierihon. De unde ideea şi cum s-a ajuns la concretizarea ei ?
Râvna pelerinilor români a dus la temeluirea primelor reprezentări româneşti la locurile sfinte între 1843 şi 1906 şi apoi la construirea Aşezămintelor de la Ierusalim şi Iordan, între 1935-1938, dar şi la realizarea, la „cumpăna“ mileniilor, a noului Aşezământ Românesc de la Ierihon.
Încă din 1994, Reprezentanţa Patriarhiei Române la Sfintele Locuri, a făcut susţinute demersuri, pentru întemeierea unui Aşezământ românesc la Ierihon, atât de necesar pentru nevoile spirituale şi de cazare tot mai crescânde în ultimul timp. Membrii familiei Samoilă, veniţi la Ierihon în anul 1933, au lăsat Patriarhiei Române, după decesul lor un teren de cca. 1000 mp. şi două rânduri de case, „cu scopul de a servi ca metoc“ al Aşezămintelor româneşti.
După o muncă administrativ-diplomatică de aproape cinci ani, s-a obţinut aprobarea de principiu din partea autorităţilor, iar în 27 martie 1999, în pragul pornirii lucrărilor, s-a dat binecuvântarea de început. După organizarea temeinică a şantierului, lucrările au debutat efectiv la 21 iunie 1999, cu Paraclisul, şi au avansat destul de repede, în pofida numeroaselor greutăţi întâmpinate. Astfel, a fost posibil ca, o dată cu Serbările Jubiliare Panortodoxe, dedicate Bimileniului Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, la 5 ianuarie 2000 să se pună piatra de temelie la casa de pelerini şi tot atunci, la 8 ianuarie, să se sfinţească prestolurile bisericii mari şi paraclisului, având hramurile „Naşterea Domnului şi Toţi Sfinţii Români“ şi, respectiv „Toţi Sfinţii din Palestina“, printr-o slujbă paralelă. Altarul principal a fost sfinţit de Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist, înconjurat de Înalt Prea Sfinţiţii Părinţi Mitropoliţi Daniel al Moldovei şi Bucovinei şi Nicolae al Banatului, şi de Prea Sfinţitul Casian, Episcopul Dunării de Jos. Altarul Paraclisului a fost sfinţit în aceeaşi zi, de către Prea Sfinţitul Teofan Sinaitul, actualul Mitropolit al Olteniei.
Aşa cum l-am văzut, Aşezământul Românesc de la Ierihon este o bijuterie de arhitectură şi un complex bisericesc mult mai eficient şi mai generos decât cel de la Ierusalim. Cât mai avem până la final ?
Astăzi, Aşezământul Românesc din oraşul Biblic Ierihon este în mare măsură zidit, însă aşteaptă în continuare sprijin financiar pentru terminarea instalaţiilor şi finisajelor. Ca valoare, precum este cunoscut, ele depăşesc cel puţin o dată costul structurilor. Astfel, Aşezământul deja construit, va aştepta numai ca, prin aceeaşi generozitate caracteristică românilor, să-şi îmbrace toate veşmintele sale interioare şi exterioare, respectiv placarea cu piatră a pereţilor, pictarea bisericii şi a paraclisului, precum şi celelalte dotări şi amenajări necesare, astfel încât, în scurt timp pelerinii români, ce pot veni aici nu numai din ţară, ci şi din toată lumea pe unde i-au împrăştiat aspiraţiile, să se poată ruga şi întări duhovniceşte în bune condiţii, lăudând cu glas de bucurie pe Domnul Hristos, Cel ce a binecuvântat prin prezenţa şi lucrarea Sa aceste locuri, şi fericind totodată pe cei ce au pus într-un fel sau altul o piatră la temelia acestei minunate lucrări, să-i zicem „divino-umane“.
Drept urmare, credem că iniţiativele noastre şi participarea concretă a românilor de pretutindeni la această nouă ctitorie de la Sfintele Locuri ale mântuirii neamului omenesc, reprezintă în primul rând, nu numai o speranţă şi un pas înainte, ci chiar: realizarea! Căci, o mobilizare aparte, erijată într-o bună, conjugată şi susţinută cooperare, dă şanse maxime de a duce la bun sfârşit lucrările începute şi de a inaugura cât mai curând Noul Aşezământ pentru pelerinaj organizat, din oraşul biblic Ierihon, încredinţându-l celui căruia îi este destinat – Poporul Român!
Poate s-ar cuveni să-i pomenim aici şi pe înaintaşii sfinţiei voastre care s-au ostenit pentru Sfintele Aşezăminte româneşti de la Locurile Sfinte. Spuneţi-ne câteva cuvinte despre ei.
După fondarea celor două biserici şi Aşezăminte româneşti la Locurile Sfinte, Patriarhia Română a delegat pentru săvârşirea slujbelor bisericeşti mai întâi pe ieromonahul Gherasim Luca, care venise de la Mânăstirea Neamţ la Ierusalim încă din anul 1930. Însă nici Sfinţia Sa, şi cu atât mai puţin ieromonahul Damaschin Trofin, şi nici monahul Inochentie Moisiu, care i-a fost trimis ulterior ca ajutor, tot de la Mânăstirea Neamţ, n-au avut şi calitatea de Delegaţi Patriarhali, ca Reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe Române, sau de Superiori ai Aşezămintelor româneşti din Ţara Sfântă. Abia prin decizia Patriarhului Nicodim, Sfintele Aşezăminte de la Ierusalim şi Iordan, pe lângă misiunea lor statutară, au primit şi rolul de Reprezentanţă a Patriarhiei Române de lângă Patriarhia Ierusalimului, Superiorul pomenind întotdeauna la slujbe atât pe Patriarhul Ierusalimului, cât şi pe Patriarhul României.
A urmat apoi Arhimandritul Victorin Ursache, Superior al Aşezămintelor româneşti de la Locurile Sfinte, prin Decizia Patriarhală nr. 480- din 10 octombrie 1946, şi care a ajuns mai târziu (1966) episcop al Episcopiei Ortodoxe Române din America şi Canada, ridicate la rang de Arhiepiscopie în 1973.
La 5 martie 1963 a fost numit Superior părintele Lucian Florea, ridicat la rangul de Arhimandrit în acelaşi an. Vreme de 12 ani va osteni, cu sârg şi devotament, la repararea şi înfrumuseţarea bisericii şi a căminului de la Ierusalim, oferind pelerinilor tradiţionala ospitalitate românească. Totodată, a editat publicaţia „Învierea“, cuprinzând articole şi studii teologice.
Spre sfârşitul anului 1974, a fost numit un nou Superior al Aşezămintelor româneşti de la Locurile Sfinte în persoana Arhimandritului Vasile Costin. Ulterior, în urma alegerii acestuia ca Episcop Vicar Patriarhal, în anul 1980, la conducerea Aşezămintelor româneşti, s-au succedat rând, pe rând, ca superiori: Arhim. Vasile Cornilă (1980-1982), Arhim. Teofil Panait (1982 –1985), Arhim. Irineu Ilie (1986-1988), Arhim. Irineu Chiorbeja (1988-1989) şi Arhim. Irineu Pop (1989-1990).
Anul 1989 deschide o nouă eră pentru Reprezentanţa Patriarhală Română la Locurile Sfinte. Numărul pelerinilor români a crescut foarte mult, iar Reprezentanţa Patriarhiei din Ierusalim a devenit pentru toţi românii veniţi aici un adevărat cămin, care a încercat să satisfacă nevoile lor spirituale, dar, parţial, şi de cazare. După alegerea Arhimandritului Irineu ca Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, începând din iulie 1990, este numit ca Superior al Aşezămintelor româneşti Arhimandritul Vincenţiu Grifoni, urmat apoi, după alegerea sa ca Episcop Vicar Patriarhal, în ianuarie 1994, de Arhimandritul Ioan Selejan, care la rândul său a fost numit în acelaşi an Episcop al Eparhiei Covasnei şi Harghitei. În postul rămas vacant am fost numit la 5 august 1994, poate nu întâmplător, chiar la prăznuirea Sf. Ioan Iacob Hozevitul.
În încheiere, un cuvânt pentru pelerinii români care v-au vizitat sau care vă vor vizita…
Prin dragostea şi strădaniile acestor ostenitori, pelerinii români care vin să se închine în Ţara Sfântă află aici, pe lângă lăcaşurile de rugăciune în care pot să asculte slujbele în limba română, şi locuri de găzduire şi de călăuzire în cercetarea Locurilor Sfinte ale Creştinismului. Bucuria tuturor este aceea de a găsi aici adevărate case călduroase, bisericeşti, ospitaliere, româneşti, ale căror uşi se deschid larg, cu bucurie, ziua şi noaptea, drept recunoştinţă pentru toate eforturile Sfintei noastre Patriarhii, ale înaintaşilor şi nevoitorilor Sfintelor Aşezăminte româneşti de la Locurile Sfinte pe care i-am pomenit mai înainte, mai ales ale celor de ieri, dar, nu mai puţin, şi ale celor de astăzi.
Pe toţi pelerinii şi închinătorii români în Ţara Sfântă îi aşteptăm cu bucurie şi cu dragoste.