Ţara Sfântă: interviu cu Arhimandrit Ieronim Creţu

Înalt Prea Cuvioase Părinte Superior spuneţi-ne câteva cuvinte despre Aşeză­mân­tul românesc din oraşul biblic Ieri­hon. De unde ideea şi cum s-a ajuns la con­cretizarea ei ?
Râvna pelerinilor români a dus la teme­luirea primelor reprezentări româneşti la locurile sfinte între 1843 şi 1906 şi apoi la construirea Aşezămintelor de la Ierusalim şi Iordan, între 1935-1938, dar şi la realiza­rea, la „cumpăna“ mileniilor, a noului Aşeză­mânt Românesc de la Ierihon.
Încă din 1994, Reprezentanţa Patriarhiei Române la Sfintele Locuri, a făcut susţinute demersuri, pentru întemeierea unui Aşeză­mânt românesc la Ierihon, atât de necesar pentru nevoile spirituale şi de cazare tot mai crescânde în ultimul timp. Membrii familiei Samoilă, veniţi la Ierihon în anul 1933, au lăsat Patriarhiei Române, după decesul lor un teren de cca. 1000 mp. şi două rânduri de case, „cu scopul de a servi ca metoc“ al Aşezămintelor româneşti.
După o muncă administrativ-diploma­tică de aproape cinci ani, s-a obţinut aprobarea de principiu din partea autorităţilor, iar în 27 martie 1999, în pragul pornirii lucrărilor, s-a dat binecuvântarea de început. După orga­nizarea temeinică a şantierului, lucrările au debutat efectiv la 21 iunie 1999, cu Para­cli­sul, şi au avansat destul de repede, în pofida numeroaselor greutăţi întâmpinate. Astfel, a fost posibil ca, o dată cu Serbările Jubiliare Panortodoxe, dedicate Bimileniului Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, la 5 ia­nuarie 2000 să se pună piatra de temelie la casa de pelerini şi tot atunci, la 8 ianua­rie, să se sfinţească prestolurile bisericii mari şi paraclisului, având hramurile „Naş­te­rea Dom­nu­lui şi Toţi Sfinţii Români“ şi, respectiv „Toţi Sfinţii din Palestina“, printr-o slujbă paralelă. Altarul principal a fost sfinţit de Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist, înconjurat de Înalt Prea Sfinţiţii Părinţi Mitro­po­­liţi Daniel al Mol­do­vei şi Bucovinei şi Ni­colae al Banatului, şi de Prea Sfinţitul Casian, Episcopul Dunării de Jos. Altarul Paraclisului a fost sfinţit în ace­eaşi zi, de către Prea Sfinţitul Teofan Si­na­i­tul, actualul Mitropolit al Olteniei.
Aşa cum l-am văzut, Aşezământul Ro­mânesc de la Ierihon este o bijuterie de arhitectură şi un complex bisericesc mult mai eficient şi mai generos decât cel de la Ierusalim. Cât mai avem până la final ?
Astăzi, Aşezământul Românesc din ora­şul Biblic Ierihon este în mare măsură zidit, însă aşteaptă în continuare sprijin financiar pentru terminarea instalaţiilor şi finisajelor. Ca valoare, precum este cunoscut, ele depă­şesc cel puţin o dată costul structurilor. Ast­fel, Aşe­ză­mântul de­ja construit, va aş­tepta numai ca, prin aceeaşi ge­ne­rozitate carac­te­ris­tică ro­mâ­nilor, să-şi îmbrace toate veş­mintele sale interioare şi exterioare, res­pectiv pla­carea cu piatră a pereţilor, pictarea bisericii şi a paraclisului, precum şi celelalte dotări şi amenajări necesare, astfel încât, în scurt timp pelerinii ro­mâni, ce pot veni aici nu numai din ţară, ci şi din toată lumea pe unde i-au împrăştiat aspiraţiile, să se poată ruga şi întări duhovniceşte în bune condiţii, lăudând cu glas de bucurie pe Domnul Hris­tos, Cel ce a binecu­vân­tat prin prezenţa şi lucrarea Sa aceste locuri, şi feri­cind totoda­tă pe cei ce au pus într-un fel sau altul o pia­tră la temelia acestei minunate lucrări, să-i zicem „divino-umane“.
Drept urmare, cre­dem că iniţiativele noas­tre şi participarea concretă a românilor de pretutindeni la această nouă ctitorie de la Sfintele Locuri ale mântuirii neamului ome­nesc, reprezintă în primul rând, nu nu­mai o speranţă şi un pas înainte, ci chiar: realizarea! Căci, o mobilizare aparte, erijată într-o bună, conjugată şi susţinută coope­ra­re, dă şanse maxime de a duce la bun sfârşit lucrările începute şi de a inaugura cât mai curând Noul Aşezământ pentru pelerinaj organizat, din oraşul biblic Ierihon, încredinţându-l celui căruia îi este destinat – Poporul Român!
Poate s-ar cuveni să-i pomenim aici şi pe înaintaşii sfinţiei voastre care s-au ostenit pentru Sfintele Aşezăminte ro­mâ­neşti de la Locurile Sfinte. Spuneţi-ne câteva cuvinte despre ei.
După fondarea celor două biserici şi Aşe­zăminte româneşti la Locurile Sfinte, Pa­tri­ar­hia Română a delegat pentru săvârşirea sluj­belor bisericeşti mai întâi pe ieromo­na­hul Gherasim Luca, care venise de la Mânăs­ti­rea Neamţ la Ierusalim încă din anul 1930. Însă nici Sfinţia Sa, şi cu atât mai puţin ie­ro­monahul Damaschin Trofin, şi nici mo­na­hul Inochentie Moisiu, care i-a fost trimis ul­terior ca ajutor, tot de la Mânăstirea Neamţ, n-au avut şi calitatea de Delegaţi Patriarhali, ca Reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe Româ­ne, sau de Superiori ai Aşezămintelor româ­neşti din Ţara Sfântă. Abia prin decizia Patri­arhului Nicodim, Sfintele Aşezăminte de la Ie­rusalim şi Iordan, pe lângă misiunea lor statutară, au primit şi rolul de Reprezentanţă a Patriarhiei Române de lângă Patriarhia Ieru­salimului, Superiorul pomenind întotdeauna la slujbe atât pe Patriarhul Ierusalimului, cât şi pe Patriarhul României.
A urmat apoi Arhimandritul Victorin Ursa­che, Superior al Aşezămintelor româneşti de la Locurile Sfinte, prin Decizia Patriarhală nr. 480- din 10 octombrie 1946,  şi care a a­juns mai târziu (1966) episcop al Epis­co­piei Orto­doxe Române din America şi Ca­nada, ridicate la rang de Arhiepiscopie în 1973.
La 5 martie 1963 a fost numit Superior pă­rintele Lucian Florea, ridicat la rangul de Arhimandrit în acelaşi an. Vreme de 12 ani va osteni, cu sârg şi devotament, la repara­rea şi înfrumuseţarea bisericii şi a căminului de la Ierusalim, oferind pelerinilor tra­di­ţio­na­la ospitalitate românească. Totodată, a edi­tat publicaţia „Învierea“, cuprinzând arti­cole şi studii teologice.
Spre sfârşitul anului 1974, a fost numit un nou Superior al Aşezămintelor româneşti de la Locurile Sfinte în persoana Arhimandri­tu­lui Vasile Costin. Ulterior, în urma alegerii acestuia ca Episcop Vicar Patriarhal, în anul 1980, la conducerea Aşezămintelor româneşti, s-au succedat rând, pe rând, ca superiori: Arhim. Vasile Cornilă (1980-1982), Arhim. Teofil Panait (1982 –1985), Arhim. Irineu Ilie (1986-1988), Arhim. Irineu Chiorbeja (1988-1989) şi Arhim. Irineu Pop (1989-1990).
Anul 1989 deschide o nouă eră pentru Reprezentanţa Patriarhală Română la Locu­rile Sfinte. Numărul pelerinilor români a crescut foarte mult, iar Reprezentanţa Patriar­hiei din Ierusalim a devenit pentru toţi ro­mânii veniţi aici un adevărat cămin, care a încercat să satisfacă nevoile lor spirituale, dar, parţial, şi de cazare. După alegerea Arhiman­dri­tului Irineu ca Episcop Vicar al Arhi­epis­copiei Vadului, Feleacului şi Cluju­lui, înce­pând din iulie 1990, este numit ca Superior al Aşezămintelor româneşti Ar­hi­man­dritul Vin­cenţiu Grifoni, ur­mat apoi, după a­le­gerea sa ca Epis­cop Vicar Pa­triarhal, în ianuarie 1994, de Arhi­man­dritul Ioan Selejan, care la rândul său a fost numit în ace­laşi an Epis­cop al Epar­hiei Co­vas­nei şi Har­ghi­tei. În postul rămas vacant am fost numit la 5 august 1994, poate nu în­tâm­plător, chiar la prăz­nuirea Sf. Ioan Iacob Hozevitul.
În încheiere, un cuvânt pen­tru pele­rinii români care v-au vizitat sau care vă vor vizita…
Prin dragostea şi strădaniile acestor os­tenitori, pelerinii români care vin să se în­chine în Ţara Sfântă află aici, pe lângă lă­caşurile de rugăciune în care pot să asculte slujbele în limba română, şi locuri de găz­du­ire şi de călăuzire în cercetarea Locurilor Sfin­te ale Creştinismului. Bucuria tuturor este aceea de a găsi aici adevărate case căl­duroase, bisericeşti, ospitaliere, ro­mâneşti, ale căror uşi se deschid larg, cu bucurie, ziua şi noaptea, drept recunoştinţă pentru toate eforturile Sfintei noastre Patriarhii, ale înaintaşilor şi nevoitorilor Sfintelor Aşeză­minte româneşti de la Locurile Sfinte pe care i-am pomenit mai înainte, mai ales ale celor de ieri, dar, nu mai puţin, şi ale celor de astăzi.
Pe toţi pelerinii şi închinătorii români în Ţara Sfântă îi aşteptăm cu bucurie şi cu dragoste.