LOADING

Type to search

Lumea Credintei, anul III, nr. 11 (28) Noiembrie 2005

Lumea Credintei, anul III, nr. 11 (28) Noiembrie 2005

Share

EDITORIAL   –  ORTODOXIA ÎN ARDEAL

Paşii ne-au fost purtaţi, în ultima lună, în Ardeal. Ce-am întâlnit acolo? Oameni unul şi unul – frumoşi şi harnici –, biserici minunate, obiceiuri uitate în alte părţi. Dar, mai presus de orice, am întâlnit o precizie duhovnicească remarcabilă, care nu este chiar la îndemâna celor din alte părţi ale României. Ordinea lăuntrică a ardelenilor, disciplina şi civilizaţia lor se răsfrânge şi asupra chestiunilor religioase. Astfel, poţi vorbi deschis despre toate cele ale credinţei, despre crizele şi provocările lumii acesteia, despre soluţii practice de vieţuire spirituală.
Bucuria cea mai mare însă a prilejuit-o Părintele Teofil de la Sâmbăta. L-am întâlnit la Târgul  Naţional de Carte şi Revistă religioasă de la Sibiu, unde şi-a prezentat cele 22 de cărţi apărute sub marca sa duhovnicească. Ultima – Punctele cardinale ale Ortodoxiei – a fost lansată chiar la Târg şi este editată de „Lumea Credinţei“. Părintele Teofil a ţinut să precizeze, cu elanu-i retoric binecunoscut, faptul că două sunt lucrurile importante în viaţă: credinţa şi cultura. Auziţi: credinţa şi cultura! De aici poate vine acea deschidere a minţii, acel aer de normalitate prietenoasă care însoţeşte orice dialog cu credincioşii ortodocşi de peste munţi. Credinţa dublată de cultură – iată formula câştigătoare, care se poate vedea cu ochiul liber la ei, acolo. Pe când un necesar import şi la noi, dincoace de munţi?