LOADING

Type to search

Athos: Schitul Sfântul Andrei

Athos: Schitul Sfântul Andrei

Share

Cu toate că nu are statut de mâ­năs­tire, Schitul Sfântul Andrei, cândva rusesc, impresionează prin imensele sale clădiri şi cea mai mare bise­rică din Sfântul Munte. Furia roşie, deşi nu a ajuns până în Athos, a lovit indirect aşeză­mintele monahale ale popoarelor aflate sub regimul comunist, care, rămase fără vieţuitori şi fonduri, au căzut în paragină. Ruinele clădirilor de aici nu reuşesc însă în nici un chip să umbrească dragostea şi înalta viaţă duhovnicească a celor câţiva vieţuitori de acum.

Pentru cinstirea Sfântului Apostol Andrei, cel dintâi chemat, a cărui prăznuire o facem la sfârşitul acestei luni, călcăm acum rânduiala şi, în loc de următoarea mânăstire athonită (Xenofont), ne vom opri la Schitul Sfântul Andrei, numit şi Serai.
Schitul Sfântul Andrei, dependent de Mânăstirea Vatoped, este situat chiar în capitala Sfântului Munte, Karyes, nu departe de locul unde Sfântul Atanasie Athonitul s-a aşezat prima dată la venirea sa în Sfântul Munte. Tot aici a existat, între secolele 10 şi 15, o străveche mânăstire ce se numea Xystrou.
Putem însă considera că istoria schitului începe din secolul 17, când aici se afla o chilie cu hramul Sfântul Antonie cel Mare. În această chilie s-a retras fostul patriarh al Constantinopolului Atanasie Patellaros, care avea să fie canonizat de Biserică după descoperirea sfintelor sale moaşte întregi şi binemirositoare (se prăznuieşte o dată cu Sf. Atanasie cel Mare, în data de 2 mai). La jumătatea secolului 18 chilia a fost locuită de un alt patriarh al Constantinopolului retras şi el din scaun, Serafim II, care a reconstruit-o şi i-a adăugat hramul Sfântul Apostol Andrei. De altfel, pe când era patriarh, Serafim II îl declarase pe Sfântul Apostol Andrei, la care avea mare evlavie, ocrotitor al Patriarhiei de Constantinopol, ca unul ce vestise Evanghelia în acele locuri şi ierotonise primul episcop în Byzantium.
În 1842, chilia a fost cedată de Mâ­năsti­rea Vatoped părinţilor Visarion şi Varsanufie, ruşi de origine. În 1849, cu multă greutate, printr-un act al patriarhului Constantino­polului de atunci, Antim, s-a reuşit ridicarea chiliei la rang de schit cu viaţă de obşte. Obştea a crescut rapid şi a fost nevoie de ridicarea unor mari corpuri de chilii. Se spune că un părinte, văzând măgarii atât de încărcaţi cu materiale de construcţie pentru noul schit, a exclamat: „Ce serai (palat) vor să construiască cu atâtea materiale?“. De aici a rămas până astăzi schitului numele de Serai.
În 1867 s-a pus piatra de temelie a noii biserici de către Ioachim III, şi el fost pa­tri­arh de Constantinopol retras din scaun. Con­strucţia noii biserici a durat 20 de ani şi este şi acum, aşa cum am mai spus, cea mai mare biserică din Sfântul Munte.
Din nefericire,după ce ultimele construc­ţii s-au finalizat, instaurarea regimului sovie­tic a întrerupt orice legătură între Schitul Sfântul Andrei şi Rusia. Părinţii au murit rând pe rând, iar în 1971 a trecut la Domnul şi ulti­mul vieţuitor al schitului, părintele Samson…
Monahul Theodosie Bonteanu, vieţuitor al Mânăstirii Secu din judeţul Neamţ, a vizitat Sfântul Munte Athos şi Schitul Sfântul Andrei din Karyes. Pentru frumuseţea istorisirii, vom reda mai jos câteva din notele sale de călătorie (publicate în 1930, la tipografia Mânăstirii Neamţ):
„Înainte de a ajunge la Careia, mă întâm­pină formidabila masă de clădiri a schitului rusesc Saraiu. Clădirile acestea sunt nouă, de curând înfiinţate cu banii marelui duce Alexievici, din fosta familie imperială a Rusiei.
Schitul cu clădirile până la 5-6 etaje pare un imens palat adus din Moscova sau din Petrograd. La arhondaric, săli mari şi spaţioa­se, cu mobilă de lux şi cu tablouri numeroa­se, galerii lungi, coridoare, vestabule cu gea­muri de sticlă colorată, prin care canapelele cu somieră te primesc fără formalităţi şi etichetă; totul e bine aranjat şi confortabil; un lucru însă strică toate – nu-i pâine; călugării ruşi nu mai au ce pune pe masă. Peste tot timpul anului, ei o duc numai în post, căci veniturile frumoaselor podvorii din Rusia nu-şi mai trimit aici prinosul. Păr. Arhondar Ierod. Stratonic îşi ţine însă capul sus. Ca adevărat rus pravoslavnic, n-are mai frumoasă amintire, din toată viaţa sa mona­hală, ca ziua când a oficiat la Petrograd în faţa Împăratului.
Biserica catedrală are o arhitectură cu totul nouă şi străină Muntelui Athos. Ea este singura biserică din această localitate clădită după stilul renaşterei. Interiorul e vast şi plin de lumină, câteva tablouri murale, au acelaşi stil şi par a fi pictate de aceeaşi mână care a lucrat tabloul «înfricoşatei judecăţi» din trapezul de la Rusicu.
De la biserică pornesc cu un călugăr mi­titel şi bărbos, ce se oferă să mă acompa­nieze din sală în sală, în lungul coridoarelor şi din paraclis până în gropniţă. Aici el mă previne:
– Să nu ai frică, sunt oasele cuvioşilor monahi ce au adormit în Domnul.
Înaintea mea, o tâmplă de icoană, căci gropniţa e tot un fel de paraclis. De jur-îm­prejur sunt dulapuri mari, cu rafturi pline de cranii şi de oase. Trei dintre aceste craniuri sunt puse pe o măsuţă înaintea iconostasului. Foarte curate de altfel, aceste oase sunt câteodată şi obiect de cult. Evlaviosul meu însoţitor ia una din aceste tigve în mâini şi îmi explică.
– Acesta este capul fos­tului meu sta­reţ… – şi, pri­vin­du-l cu umi­linţă şi cu oarecare du­re­re, îl aşează cu sfinţenie la loc, după ce l-a venerat prin­tr-o apa­rentă săruta­re. În al­tă par­te călu­gărul îmi arată o co­lecţie în­treagă de o­biec­te de tor­tu­rare şi de mor­tificare a tru­pului, ce s-a aflat pe corpul mortului, la dez­gropare. Unul purtase pe sub rasă o cămaşă de zale noduroase şi chinui­toa­re. Altul o centură de fer cu zimţi, închisă prin paftale.Un altul, purtase pe capul său, sub culion, un fel de mitră de plumb, de o greutate foarte mare. Altul o cruce de fer atârnată la gât, nu mai puţin de 5 ocale…“
După 20 de ani de părăsire, Schitul Sfân­tul Andrei a fost redeschis în 1992 şi, cu râvna unei obşti restrânse, dar puternice prin viaţa sa duhovnicească, începe să re­vină la viaţă…