De scurtă vreme, pe strada Dr. Iuliu Ba­rash, la numărul 11, lângă Teatrul Evreiesc e forfotă mare. Lângă biserica parohiei Udricani s-a descoperit cel mai mare sit arheologic al Bucureştiului. Ctitorită de jupân Udrecan Culcerul la 1735 şi fiind una dintre cele mai vechi biserici din Bucureşti, parohia „Udri­cani“ a fost înconjurată de imobile aparţinând, în marea lor majoritate, Comunităţii Evreieşti din România, imobile care au fost însă dărâmate la ordinul lui Ceauşescu, pentru extinderea ariei „Centrului Civic“. Bise­ricuţa – ca şi Teatrul Evreiesc – a scăpat ca printr-o minune de buldozerele comuniste.

Şcoala din mahalaua cu livadă
Mănăstirea a fost dintru început închinată Mănăstirii Sf. Ioan din Focşanii-Munteni, la rându-i închinată unei mănăstiri de la Muntele Athos. În­chinarea a avut însă şi un fapt pozitiv, mănăstirea fiind astfel scutită de taxe din partea domniei. La 1750 ea făcea parte din „mahalaua popei lui Isac“, iar deoarece avea foar­te probabil incintă, chilii pentru călugări şi turn-clopotniţă, Mihail Cantacuzino, marele ban, o aminteşte. în jurul anului 1770, ca fiind mănăstire fără han. La sfârşitul aceluiaşi secol, în chiliile bisericii „Udricani“ funcţiona o şcoală românească, menţionată mai târziu de Ion Ghica: „Primprejurul bisericii, în mahala, între livezi de meri, de peri şi de duzi, se ză­reau vreo 10-15 învelişuri cu streşină ieşită ca o umbrelă, sub care locuiau câţiva cavafi, croitori şi cojocari; aceştia, când plecau la pră­vălie, îşi trimiteau copiii la dascălul Chio­sea, ca să nu ştrengărească pe uliţă (…), să ţină ison cântăreţilor din strană, să citească Apostolul, să zică Tatăl nostru şi Crezul. (…) Din aceste şcoli îşi recrutau bisericile preoţii şi cântăreţii, acolo au fost daţi la învăţătură Anton Pann, Petrache Nă­nes­cu, Nicolae Alexandrescu, Paris Momuleanu, Marin Serghescu etc.“.

Cutremure şi demolări
Biserica suferă modificări în 1834 şi la toate cutre­mu­rele  (1821, 1824, 1827, 1829). În 1848 sunt dărâmate turelele de zidărie, prea şubrede ca să mai poa­tă fi păstrate, în condiţiile tehnice de atunci, fiind înlocuite cu turle din lemn, învelite cu tablă. Tot atunci a fost refăcută vechea şcoală, adăugându-i-se mai târziu, către răsărit, clădirea încă existentă a unui azil pentru să­raci. Tur­nul-clopotniţă a fost dărâmat în 1936-1937, pentru a se fa­ce loc actualului bloc de lo­cu­inţe (par­ter plus 7 etaje) aflat pe str. Culce­ru­lui Udrican, colţ cu str. dr. Iuliu Barasch. În vara lui 1937, savantul N. Iorga, pe atrunci preşe­din­te­le Comisiunii Monumen­te­lor Is­torice, în urma vizitării bisericii, impresionat de dără­pă­narea sfântului locaş, dis­pu­ne imediat începerea re­sta­urării acestuia, înlocuirea turlelor de lemn cu unele de zid, înconjurarea bisericii cu cercuri de beton armat, refacerea zidă­riei vechi cu cărămidă nouă etc. Lucrările s-au efectuat între anii 1940-1945, însă cu foarte multe întreruperi, biserica fiind lovită şi de se­is­mul din 10 noiembrie 1940. Reparaţii vor trebui şi după cel din 4 martie 1977. Ca o minune, biserica a scăpat furiei dictatorului Nicolae Ceauşescu, deşi a fost ameninţată temporar cu demolarea.

Cea mai spectaculoasă descoperire
„Am descoperit 21 de cruci şi, din punctul nostru de vedere, acest sit arheologic este cea mai importantă descoperire din perimetrul Bucureştiului. Vestigiile de altădată ale Bucureştiului au fost distruse“, ne-a declarat dr. Gh. Mănucu, şeful secţiei de arheologie al Muzeului Municipiului Bucu­reşti, care coordona entuziasmat lucrările. „Crucile sunt cele mai vechi descoperite în perimetrul Bucureştiului. Datează din 1813-1816, având înscrise pe ele numele unor călugăriţe: monahia Stamate, Aristia, egumenul Gheorghe. Cimitirul este foarte vechi şi are morminte suprapuse – unele probabil de secol 18 –, pentru că sub Cuza se interzic înmormântările în cimitirele de lângă biserici şi mănăstiri şi se înfiinţează cimitirele de la marginile oraşelor“, ne-a mai precizat arheologul Gheorghe Mănucu.

Patru morminte necunoscute
Biserica Udricani este zidită după un plan tritonic, specific secolului al 18-lea, cu pridvor iniţial deschis, pronaos supralărgit, turlă pe naos, rezemată pe arce în consolă cu retrageri şi turn-clopot peste pro­naos, ambele octogonale, pe baze pătrate, la înce­put din zidărie, acum din lemn şi tablă. La clopotniţă se ajunge printr-o scăriţă practicată în grosimea zidului apusean al pronaosului – cu o grosime de 1,65 m. Pictura din pridvor, foarte afumată, datează din secolul al XVIII-lea (cea de pe bolţi) şi din 1810 (cea de pe pereţi). Tot aici sunt patru morminte ne­cunoscute din 1764,1775 şi 1830. Din prid­vor se trece în pronaos, prin portalul sculp­tat din piatră, în care este încastrată pi­sania. Pronaosul, altădată despărţit de naos prin trei arce sprijinite pe coloane, este acoperit cu o calotă turtită, descărcată pe arcele în consolă rămase din etapa iniţială. Deasupra clopotniţei se află turnul-clopotniţă, a cărui bază este cea originală, şi a cărui tambur a fost executat între 1847-1849.

O bijuterie arhitectonică
Trecerea către naos se face pe sub un arc dublu foarte lat, care înlocuieşte vechile arce, înlăturate probabil la 1847. Din etapa iniţială se mai păstrează doar două coloane, cu piedestal şi capitel, angajate pereţilor nordic şi sudic. La exterior, biserica Udricani era tencuită şi zugrăvită în culori de apă, însă astăzi este doar tencuită. Un brâu de că­ră­midă anume profilată, până la consolidare finisat ca şi restul bisericii, împarte faţadele în două registre a­proa­pe egale. Ferestrele au chenare din piatră, simplu profilate, da­tând poate de la origine, pe alocuri afectate de ultima conso­lidare. Faţada vestică este încheiată, în par­tea superioară, prin­tr-un timpan triunghiular, probabil rezultat din transformarea u­nui fronton de factură neoclasică, adăugat pe la 1847-1848; timpanul prezintă un decupaj în zona sa centrală. Imediat sub timpan – şi deasupra brâ­ului – se găseşte nişa pictată cu icoana de hram: Sf. Ierarh Nicolae.

Un paroh iubitor de istorie
Importanta descoperire a avut loc întâmplător. Noul paroh, pr. conf. dr. Constantin Pătuleanu, s-a apucat să restaureze Biserica Udricani, aflată azi în stare de degradare avansată. „E un loc plin de istorie. Aici au funcţionat «Aşezămintele Udricani» încă de acum 300 de ani, un azil de bătrâni, şcoala românească, şcoala de caligrafie şi Institutul de binefacere «Protopopul Tudor Iconomu». De atunci biserica avea implicare în social, dar era şi factor de cultură, pentru că aici au învăţat să scrie ro­mâneşte logofătul Gre­ceanu, Văcăreştii, Anton Pann, Nănescu, Petre Ispirescu etc.“, ne-a informat preotul paroh. Ambiţios, tână­rul preot vrea să redea strălucirea de altădată a biseicii, dar să şi reînfiinţeze azilul de bătrâni. Din păcate, se confruntă cu grave probleme financiare, înseşi lucrările arheologice fiind plă­tite de parohie. „Su­ma totală ar fi de 100.000 de euro, dar cred că vom găsi spon­­sori şi credincioşi care să se implice în acest proiect istoric“.