Turda: Recordurile Părintelui Ştiopei
Share

În luna august am fost chemaţi la Turda, la mânăstirea ridicată pe locul unde a fost ucis Mihai Viteazul. Neputând onora atunci invitaţia, ne-am abătut recent în locul cu pricina; de unde, între noi fie vorba, era să nu mai plecăm…
Puţine sunt surprizele reale care mai pot apărea în materie de oameni. Cel puţin aşa credeam până la întâlnirea cu un recordmen al Ortodoxiei lucrătoare. Este vorba despre preotul de mir Vasile Ştiopei, cel care a ridicat în Turda şi în împrejurimi nu mai puţin de 5 biserici monumentale. La acestea se adaugă Mânăstirea Cheile Turzii din Petreştii de Sus şi, recent, Mânăstirea Mihai Vodă – un memorial creştin ortodox pe locul marii jertfe. „Încălzirea“ însă ne-a făcut-o ajutorul principal al acestui veritabil Meşter Manole ardelean: părintele Dorin Sas. Pe acesta l-am găsit pe şantier, mai exact la Centrul de îngrijiri la domiciliu şi Centrul de zi pentru persoane în vârstă, instituţie de caritate finanţată de UE (cu fonduri PHARE) şi de Primăria Turda, care acum este condusă de un gospodar – ec. Tudor Ştefănie – cu deschidere către problemele Bisericii, care sunt, de fapt, ale oamenilor. Centrul va asigura asistenţă pentru persoanele defavorizate, care sunt destule în Turda (oraşul cu cel mai mare şomaj din judeţul Cluj). Dacă vedeam acest lucru şi era de ajuns pentru a evalua efortul şi jertfelnicia unor oameni. Şocul nostru a fost când am ajuns la Centrul de îngrijire şi asistenţă pentru vârstnici „Acoperământul Maicii Domnului“ – pe româneşte, un cămin de bătrâni. Dar ce cămin! În nişte condiţii perfecte (mulţi dintre noi nu avem acasă standardele de locuit de aici), cu asistenţă sanitară, dar şi spirituală, cei 48 de bătrâni sunt permanent vegheaţi de părintele Sas, care este directorul acestui aşezământ de binefacere. Iniţiatorul? Evident, tot părintele Vasile Ştiopei, maramureşanul care are un văr – vă mai amintiţi de Ioan Ştiopei? – constructor de biserici de lemn; el este meşterul de la Săpânţa, care este cea mai înaltă biserică de lemn din Europa.
Olandezii şi jertfa lor transconfesională
Povestea Centrului a demarat în 2001, cu ajutorul unor olandezi de toată isprava: Ben şi Ria Teissen, coordonatorii Fundaţiei HAR (de ajutoare pentru România). S-au cheltuit 180.000 EURO, iar acum Centrul este evaluat la 30 miliarde de lei (adică peste 850.000 EURO). Ce spectaculoasă ridicare la putere, bazată numai pe muncă şi seriozitate personală! „Locatarilor“ Centrului li se asigură 3 mese pe zi (mese bogate, putem spune, căci am fost şi noi invitaţi şi am mâncat aceeaşi mâncare ca şi bătrânii), şi asta cu toate că ei donează din pensie numai 60% (conform Legii), sumă care înseamnă nu mai mult de 1,8 milioane în medie, iar costurile de întreţinere lunare depăşesc 8 milioane de lei. Evident, fără ajutorul Primăriei (care astfel se mai degrevează de tema asistenţei sociale), dar şi fără autogospodărire, acest lucru ar fi fost cu neputinţă. Dar şi fără prezenţa aproape 24 din 24 de ore a părintelui Sas, care la rându-i beneficiază de toată înţelegerea familiei – iată ce lanţ cu profunde implicaţii umane presupune un astfel de „trust“ al generozităţii!
Bătrânii din Centru stau câte doi în cameră, iar printre ei sunt foşti avocaţi, profesori, pictori dar şi oameni simpli. Unul dinte aceştia este Maria, o bătrână care a crezut în cuvântul unui nepot, de a-i trece casa pe numele acestuia. Tânărul a chinuit-o ulterior prin scandaluri şi înfometare, încât biata femeie a vrut chiar să se atârne de un ştreang. A fost salvată in extremis şi adusă aici, ca într-o arcă a salvării. Nu asta este, de fapt, şi menirea Bisericii? Iar lucrurile nu se opresc aici, căci alături de bătrâni au apărut în Centru şi… copiii, închizând ciclul generaţiilor. Cu vârste între 5 şi 7 ani, cei 20 de micuţi provenind din medii sociale şi familiale cu mari probleme se pot bucura de condiţii speciale la Grădiniţa socială. Cu cele 2 gustări pe zi, în condiţii ideale de igienă, cu lecţii de engleză, de informatică, cu orgă şi cor, acestor micuţi li se dă o şansă reală în viaţă, văzând şi făcând altceva decât au fost obişnuiţi „acasă“. Oricum, pentru bătrâni, apariţia copiilor provoacă o mare mângâiere.
La subsolul Centrului, se află o capelă în care slujeşte chiar părintele Dorin Sas. Acolo se strânge – în fiecare duminică şi la marile sărbători – toată suflarea din aşezământ, indiferent de confesiune. Acolo dispar frecuşurile zilnice, neînţelegerile şi animozităţile vârstei a treia. Acolo sunt toţi cu Hristos, cel care a murit pe Cruce atât de tânăr pentru ca toţi oamenii să poată trăi veşnic.
Aşezământul despre care vă vorbim este chiar în curtea parohiei „Învierea Domnului“, unde slujeşte ca protos părintele Vasile Ştiopei. Pe aceste locuri a păstorit şi Ioan Opriş, preotul martir, care a fost executat de jandarmii maghiari la 8 nov. 1918, pentru că îi îndemna pe români să meargă la Adunarea de la Alba Iulia, pentru a consfinţi Marea Unire. Biserica a fost construită în anii din urmă, printr-un efort colectiv al enoriaşilor din cartier. Deşi nu sunt oameni bogaţi, creştinii de aici au muncit cu ardoare pe şantierul mântuirii lor. Astfel i-au pregătit Domnului o casă superbă, spaţioasă, îngrijită. De jur împrejur au plantat flori, iar într-un colţ al parcului (căci parc este împrejurul bisericii) au amenajat un colţ de joacă pentru copii. Pe latura opusă cu Aşezământul se află o frumoasă casă parohială, ridicată şi ea „din iarbă“, tot de părintele Ştiopei. Părinte care nu are o proprietate a lui, deşi a ridicat mii de metri pătraţi de construcţii. Prin mâinile acestui om au trecut sume fabuloase, ajutoare umanitare, materiale de construcţie, dar mai ales au trecut suflete. Spunem asta deoarece acest om cu vocaţie de ctitor ridică toate aceste zidiri pentru oameni, şi nu spre slava lui deşartă (deşi i-au fost acordate Crucea Patriarhală şi titlul de Cetăţean de Onoare al oraşului). Adăposturi duhovniceşti sau trupeşti, edificiile preotului din Turda sunt lucruri extrem de concrete. Poate tocmai de aceea Înalt Prea Sfinţitul Bartolomeu al Clujului i-a dat însărcinarea de a ridica Mânăstirea Mihai Vodă.
Replica ardelenească a ctitoriei lui Mihai
Într-adevăr, este o onoare să fii încredinţat de un asemenea arhiereu să ridici un memorial duhovnicesc unui asemenea voievod. Pentru a satisface exigenţele unei asemenea „perechi“ trebuie efort şi zbucium… Da, dar şi ce rămâne în urmă! Un monument unic, copie fidelă – la scară precisă – a ctitoriei lui Mihai Viteazul din Bucureşti, monument agresat violent de Ceauşescu (atât de „sensibil“ la istoria naţională) prin translare şi mascare după un bloc hidos din beton. Biserica şi chiliile de pe platoul unde voievodul a avut ultima lui tabără militară, şi unde a fost asasinat chiar de creştinii apuseni, sunt în fază de finisaj. Deja edificiile au înghiţit 10 miliarde, iar lucrurile nu se opresc aici. Iarăşi, cum face acest preot de reuşeşte, nu putem spune, pentru că nu-i ştim formula succesului, dar viitoarea mânăstire de maici va fi un loc incredibil de frumos, de elegant, de bine articulat cu momentul istoric de glorie al neamului românesc, reprezentat de domnia lui Mihai. De la cărămida rotunjită care a fost lucrată la comandă (şi care respectă întocmai originalul dâmboviţean) la acoperişul din aramă, mergând până la tâmplăria din lemn, toate sunt armonizate şi întregesc ansamblul. Astfel, se poate spune că părintele a dat tributul său ca trecător prin viaţa asta: lui Hristos Euharistic, Bisericii sale, oamenilor, mărimilor mai mult sau mai puţin trecătoare. Şi ştiţi ce vârstă are? Doar 47 de ani. Şi credeţi că se va opri aici?