LOADING

Type to search

Interviu cu teologul Radu Preda despre situaţia bisericească a Ardealului

Interviu cu teologul Radu Preda despre situaţia bisericească a Ardealului

Share

Continuă şi în prezent dezbaterea declanşată de înfiinţarea unei mitropolii ortodoxe la Cluj. În cele ce urmează, publicăm opiniile tânărului teolog Radu Preda, lector universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă a UBB. Radu Preda consideră că propunerea de înfiinţare a unei mitropolii la Cluj trebuia aprobată mai întâi de adunările eparhiale, şi abia ulterior prezentată Sfântului Sinod.

 

„Creăm unităţi supra-eparhiale. De ce?“

Să definim mai întâi ce înseamnă „autoritate mitropolitană“. Este mitropolitul un „şef“ al ierarhilor din eparhia sa?
A fi mitropolit e o chestiune de rang, mai puţin de autoritate. Există un principiu conform căruia fiecare episcop e stăpân absolut în eparhia lui, ceea ce e adevărat şi, în acelaşi timp, e fals. Responsabilitatea mi­tropolitului, cel care rezidează în oraşul-mamă, metropoleos, este una paternă faţă de eparhii. Cu alte cuvinte, mitropolitul nu numai că are dreptul de a interveni, de a sugera, de a îndruma, de a propune, ci are chiar obligaţia de a face aceasta. Din păcate, în ultimele sute de ani asistăm la o depreciere a funcţiei mitropolitului, până la reducerea ei la un simplu titlu.
Dacă mitropolitul nu mai are aceeaşi autoritate ca în trecut, care este atunci miza creării a două structuri mitropolitane în Ardeal? Nu ar fi fost mai potrivit să rămână o singură mitropolie şi să se pledeze pentru creşterea numărului de episcopii?
Într-adevăr, m-aş fi aşteptat mai degrabă să se fi pus problema soluţionării unor chestiuni deschise de ani de zile. Nu văd de ce ar trebui să ne preocupe acum crearea altor unităţi supra-eparhiale, când noi n-am rezolvat primul nivel, cel eparhial. Nu s-a dat un răspuns favorabil iniţiativelor de înfiinţare a unor episcopii la Braşov, la Mureş, la Bistriţa, la Hunedoara, la Ploieşti.
Ideea ar fi de descentralizare, de fapt, de creare a unor eparhii mai mici, mai eficiente.
Da, într-adevăr. Nu vreau să fac pe revo­luţionarul în Biserică, îmi repugnă formula, dar mi-aş dori, de pildă, desfiinţarea funcţiei de protopop ca „interfaţă“ între „marea masă“ de preoţi şi episcop, astfel încât un episcop să-i cunoască direct pe toţi preoţii din subordine.

„Episcopii-vicari, anomalie canonică“

Credeţi că Biserica Ortodoxă Română are nevoie de un „misionarism“ al ierarhilor săi?
Evident. N-aş vrea să iau ca model facil Grecia, dar l-aş invoca, totuşi, ca o posibilă oglindă în care să ne privim. În Grecia, densitatea prezenţei episcopale este infinit mai mare decât în România. E-adevărat că acolo toţi poartă titlul de mitropolit, ca să nu existe discuţii – din punctul acesta de vedere, au rezolvat problema foarte… greceşte. Densitatea prezenţei episcopale face ca episcopul să fie de găsit la toate nivelurile, în parohii, în aşezămintele sociale, în şcoli, în birourile autorităţilor. Este o prezenţă foarte insistentă.
În interviul acordat în Ziarul Clujeanului, ÎPS Bartolomeu vorbea despre necesitatea înnoirii Bisericii. Cum vedeţi dumneavoastră, ca teolog laic, această înnoire?
Sunt total de acord cu ce spunea ÎPS Bartolomeu. Bineînţeles, ca laic, îmi permit să văd puţin mai nuanţat unele lucruri. Acest drept mi-l asum cu responsabilitatea necesară. Subscriu la acest deziderat de înnoire şi, dacă ar fi să începem de la palierul ie­rarhic, mi-aş dori în primul rând o prezenţă mai densă, mai vizibilă, a episcopatului în teritoriu. Tot legat de zona ierarhică, aş pleda pentru desfiinţarea instituţiei episcopului-vicar. Episcopii-vicari sunt o anomalie canonică, ei reprezintă răspunsul episcopilor titulari la dimensiunea geografică de nestăpânit a eparhiilor lor. De aceea episcopii-vicari au titulatură „geografică“: Bistriţeanul, Maramureşeanul etc. Ei sunt delegaţi în teritoriu ai episcopilor din cetatea-mamă, din metropolă, şi dacă ar fi să găsim un argument al prezenţei lor în structurile actuale… Existenţa vicariatului creează false ierarhii în interiorul episcopatului. Se poate întâmpla ca, la un moment dat, un episcop vicar înţelept şi cu cultură teologică să trebuiască să tacă pentru că episcopul titular îi impune aceasta. Arătaţi-mi un episcop-vi­car care să fie figură publică! Nu există nici unul! Toţi stau în umbra titularilor, ceea ce nu mi se pare normal. Ei au aceeaşi investitură harismatică precum titularii. Atunci când vorbim despre o înnoire structurală a Bisericii în teritoriu, aş vedea, pe lângă înmulţirea centrelor eparhiale, desfiinţarea acestei faze intermediare a episcopatului, care creează iluzia că există trepte în interiorul episcopatului. Episcopatul este unic. Nu întâmplător, în Biserica Ortodoxă avem doar trei trepte harismatice: diacon, preot şi episcop. Toate celelalte (arhiepiscop, mitro­polit) au o conotaţie administrativă.
Ce ar mai presupune această înnoire?
După cum spuneam, aş vedea suprimat, fără nici un fel de tristeţe, nivelul protopopesc, astfel ca preoţii să aibă o relaţie directă cu episcopul lor. De asemenea, la nivel parohial cred că ar trebui revigorate consiliile parohiale, care să nu fie formate doar din oameni care aduc bani, din „sponsori“. E o confuzie care se face de ani de zile şi nu trebuie să ne mire că unele decizii ale Bisericii sunt acţiuni cu iz politic.

„Dosarul mitropoliilor“

Dacă se creează noua mitropolie la Cluj, va exista un precedent pentru înfiinţarea unor structuri similare şi în alte zone. Credeţi că procesul se va desfăşura firesc, sau cu rezistenţe şi controverse? E nevoie ca reorganizarea administrativă să fie asumată clar de Sfântul Sinod?
În ultimele zile s-au spus şi multe gogomănii, una dintre ele fiind ideea polarizării taberelor în „conservatori“ şi „refor­mişti“. Ar fi foarte simplu dacă lucrurile ar sta aşa. Din păcate, trebuie să constatăm că lucrurile sunt mult mai complexe. Folosind această formulă simplistă, nu putem identifica adevăratele „fron­turi“ din BOR. Revenind la reforma administrativă, evident că o nouă mitropolie la Cluj va redeschide do­sa­rul mitropoliilor, în general. Iar acest dosar va trebui analizat foarte serios, pentru că nu există o reţetă universală. M-aş feri însă de un lucru. Mitropolia Clujului nu se va înfiinţa din raţiuni istorice, şi ţin să spun asta chiar în contradicţie cu unii partizani ai ideii de acum. Dacă Mitropolia Clujului are o raţiune, aceasta nu poate fi decât pastoral-misionară, adică direcţionată spre prezent şi spre viitor. Va trebui să fim atenţi ca dezbaterea în „dosarul“ mitropoliilor să fie strict pastoral-misionară, şi nu istorică.
Spuneaţi mai devreme că e nevoie de o „descentralizare“ a Bisericii, dar pledaţi şi pentru mărirea numărului de mitropolii, structuri centralizatoare. Nu e o contradicţie?
Nu. E o mişcare paralelă şi complementară. Înmulţindu-se numărul eparhiilor, să spunem că în caz ideal ajungem la o eparhie în fiecare judeţ, se va resimţi şi nevoia unor centre mitropolitane.
N-ar trebui ca procesul firesc să fie de înfiinţare a mai multor episcopii, şi abia apoi de creare de mitropolii noi?
Este exact părerea mea, şi consider că noi am pornit cu această iniţiativă de sus în jos, în loc să pornim invers. Este motivul pentru care sunt în continuare surprins că episcopii semnatari ai noii propuneri nu s-au asigurat de asentimentul Adunărilor Eparhiale pe care le reprezintă, astfel încât iniţiativa să nu pară una de liberă asociere a unor episcopi în func­ţie de nişte criterii total subiective. Dacă aş avea o re­zervă, aceasta ar viza tocmai procedura, e­ta­pele care au fost arse în acest caz, a­jun­gându-se direct la o propunere la vârf. Abia a­cum ur­mea­ză să se re­facă un do­sar întreg de paşi pe care ar fi trebuit să-i facem înainte de a face publică această idee. Oricum, dacă se va face noua mitropolie, eu sper să fie un început de nouă epocă în istoria Bisericii Ortodoxe Române. Dacă nu va fi aşa, a­tunci ne-am pricopsit cu o inutilă şi absurdă concurenţă între Sibiu şi Cluj, de care mă întreb cine profită. Ca laic şi universitar care umblă prin Europa, îmi pun problema dacă momentul geopolitic este cel mai potrivit, şi mai iau în calcul şi faptul că, din 2007, problema euro-regiunilor se va pune mult mai intens. În acest context, nu cred că noi avem nevoie de concurenţă internă. Mi-aş fi dorit mai degrabă să avem o mitropolie mutată integral de la Sibiu la Cluj, decât două concurente.

„Dezbaterea de acum e un plus“

Este decizia de înfiinţare a unei mi­tropolii la Cluj în beneficiul sau în detrimentul Bisericii? Ce anunţă acest eveniment?
Consider că toată această discuţie e un lucru pozitiv. Simplul fapt că nişte teme care până acum erau rezervate exclusiv mediilor ecleziale au devenit teme pu­blice mi se pare pozitiv. Orice temă de pe agenda publică de azi e servită mai bine dacă e dublată de un plus de transparenţă. Din acest punct de vedere, Biserica n-ar trebui să facă o excepţie şi să fie tratată ca subiect social. Cred că, din punctul de vedere al vizibilităţii publice, acest moment serveşte revenirii cu adevărat a Bisericii în topul temelor de dezbatere socială. Iar acest lucru nu mă sperie. Evident că în această dezbatere există şi conotaţii antiecleziale făţişe. Dar trebuie să ne împăcăm cu gândul că nu toată lumea iubeşte Ortodoxia. Există nişte fatalităţi ale pluralismului de opinii. Un plus de transpa­renţă şi de precizie nu e decât de folos Bise­ricii. Oamenii Bisericii se reobişnu­iesc cu ideea că pot discuta despre anumite teme fără jenă. Din punctul meu de vedere, dezbaterea de acum e un plus. Poate deveni un minus dacă aceşti primi paşi făcuţi de ierarhii din Ardeal se vor opri aici, la o simplă regândire a gra­niţelor canonice. Dacă ierarhii ardeleni fac mai departe demersu­rile de care vorbeam, la nivel ierarhic, proto­po­pesc, parohial, avem toate şansele să vorbim de un bun început pentru toată Biserica româ­neas­că, nu doar pentru cea din Transil­vania.