LOADING

Type to search

Mânăstirea Basarabovo: acasă la Sf. Dimitrie cel Nou

Mânăstirea Basarabovo: acasă la Sf. Dimitrie cel Nou

Share

Un sfânt, smerit, veghează cetatea Bucureştilor de mai bine de 230 de ani. Urcăm cu toţii Dealul Patriarhiei, măcar o dată pe an, pentru a-i săruta sfintele moaşte şi a ne închina lui, cerându-i mij­locire la Bunul Dumnezeu. Atingerea sfântului ne face să ne simţim în rai, să redevenim copii nevinovaţi. Îl simţim ca pe un prieten de demult de care nu ne-am mai îndura să ne despărţim. Prietenul nostru – sfântul e născut nu departe de Bucureşti, la doar vreo 80 km. „La ţară“ la Sf. Dimitrie, se ajunge uşor, deşi satul este dincolo de Dunăre, în Bulgaria. De la Bucureşti până la Giurgiu – nici măcar un ceas, iar după ce ajungem în Ruse putem număra mi­nu­tele pe degetele de la o mână până acasă la Sfân­tul. De pe colinele satului Basarabovo se ză­resc localităţile româneşti Malul, Slobozia, Ve­dea… În linie dreaptă, de la Basarabovo până la Dunăre, sunt doar 3-4 km. Atât de aproape, încât nu are cum să nu te cuprindă dorul de sa­tul Sfântului Dimitrie, de mănăstirea lui de pe apa Lomului, de cerul care le veghează dăinuirea.

Gura de rai a Sfântului Dimitrie
Vatra vechiului sat Basarabovo era cândva mai lângă Dunăre. În cimitirul părăsit de aici se mai vede şi acum piatra unde s-a oprit carul cu moaştele Sf. Dimitrie. Noua aşezare s-a mu­tat puţin mai spre Ivanovo, mai aproape de peştera unde s-a nevoit sfântul.
Mănăstirea Basarabovo îşi pierde originile în negura istoriei. A fost ctitorită de familia Ba­sa­rabilor chiar înainte de întemeierea Ţării Ro­mâneşti. Satul, moşia şi mănăstirea au apar­ţi­nut lui Ioan Basarab I, primul domn al Ţării Ro­mâneşti. Cât de mult unea Dunărea cele două maluri ale sale, se poate vedea chiar şi din hăr­ţile mai târzii ale nordului Peninsulei Balcanice (de început de secol 20). Deliormanul exista odinioară atât la nord cât şi la sud de Dunăre. Înce­pea mai jos de Pi­teşti, trecând prin Ruşii de Vede (ruş=cetate dă­râ­mată, năruită) şi prin Ruşii de pe Dunăre (Rus­ciuk), şi se termina în apro­pierea Razgra­du­lui. Deli (părţile, hotarele) lui Orman se învecinau cu hotarele altor că­pe­te­nii, până spre Cazanele Dunării, unde erau po­sesiunile lui Iovan (Deli-Iovan). De la văr­sa­rea Lomului în Dunăre, urcând spre Ivanovo, se întâlnesc peste 300 de chilii săpate în malul stâncos al râului. Dintre acestea, 40 sunt bise­rici, în care s-a slujit Sf. Liturghie mai multe su­te de ani. Urme de frescă se văd pe pereţii peş­terilor până în zilele noas­tre. Chiliile şi bi­se­ricile de la Ivanovo fac parte astăzi din patri­moniul UNESCO.

Din tainiţa vremurilor
Unii cercetători sunt de părere că Sf. Di­mi­trie cel Nou a trăit în perioada de maximă înflo­ri­re a isihasmului. Alţii cred că a trăit în sec. 12. Paisie de la Hilan­dar con­sem­­nează în istoria sa că Sf. Dimitrie încă mai tră­ia în anul 1685, fiind un sfânt recent. Nici în ceea ce priveşte na­ţio­nalitatea lucrurile nu sunt foarte clare, deoarece multe sate (pre­cum Cervena Voda) aveau populaţie mixtă; or, în perioadele de restrişte, locuitorii lor se mutau pe celălalt mal al Dunării, în Ţara Ro­mânească. Acest lucru s-a întâmplat şi cu sa­tul Basara­bo­vo, în sec. 18, când, în ur­ma dis­tru­gerii lui, localnicii se mută în satul Slo­bo­zia de lângă Giurgiu, însă se re­în­torc, în parte, spre sfârşitul secolului, for­mând actualul sat Basarabovo.
Biserica din Basarabovo este construită în 1865, cu ajutoare din România. Arde însă în 1877-1878, în tim­­pul războ­iu­lui ruso-româ­no-turc. Sunt fu­rate atunci pes­te 60 de icoane va­lo­roase din bi­se­ri­că. Pro­ba­bil că aşa s-a în­tâm­plat şi în anii 1769-1774, în timpul războ­iului ru­so-turc, când sa­tul Ba­sa­ra­bo­vo este com­­plet dis­­trus, iar moaş­­tele nu pu­teau să mai rămână în biserica pustiită de acolo.
Într-o copie a Istoriei sla­vo-bul­gare făcută la Ruse, de către ieromo­nahul Pan­telimon, se spu­ne că Sf. Dimitrie a trăit în sec. 17 şi a fost în­gro­pat la Mănăstirea Ba­sa­ra­bovo. Turcii, din is­­pi­tă diavolească, îl dez­groa­pă după o vre­me, în căutarea unei închipuite comori. A­flând sfin­­tele moaşte, le aruncă în Lom, unde stau as­cun­se între mâl şi pietre timp de 33 de ani, până ce sunt descoperite de un creştin evlavios.

Vădirea sfintelor moaşte
Aflăm din însemnările învăţătorului Nicolae Nemţov (1898) din Basarabovo, printre altele, despre casa natală a sfântului, despre biserica Sf. Ioan, la care acesta mergea în fie­care dumi­ni­că şi sărbă­toare, despre fap­tul că, păzind vaci­le satului, el nu primea decât pâine şi sare, iar aceasta numai de la oamenii înstăriţi. Dimitrie se va călugări mai târziu în mănăstirea lui Basa­rab I de la marginea satului natal. Învăţătorul descrie felul în care s-au descoperit moaştele Sf. Dimitrie Basarabov. Se spune că o tânără fecioară din satul Cervena Voda şi-a pierdut ve­­derea. Într-o noap­te, visează că a mers la Mă­năstirea Basara­bo­vo, unde s-a spălat pe faţă cu apă din fân­tâna Sf. Dimitrie, du­pă care şi-a recăpătat-o. Povesteşte visul părinţilor săi şi hotărăşte să meargă la Ba­sarabovo, cale de 17 km. Ajungând aici pe înserat, rămâne peste noapte, împreună cu părinţii săi, dorind să se spele cu apă din fân­tână a doua zi dis-de-dimineaţă. Noap­tea, având dureri îngrozi­toa­re de ochi, mer­ge la fântână, se spală şi îşi recapătă astfel vede­rea. Privind spre apa Lo­mului, ce trece prin faţa mănăstirii, vede, deasupra râului, mai multe can­dele şi făclii aprin­se. Se a­pro­prie şi zăreşte în apă moaş­tele Sf. Dimitrie strălu­cind. Tatăl fetei este chemat, însă nu ză­reşte nimic. A doua zi, trupul este scos din râu de către preoţii din Ruse. Moaş­te­le Sf. Di­mi­trie sunt luate mai întâi pentru a fi duse în ora­şul Ruse, însă boii care trăgeau carul se opresc în faţa casei părinteşti a sfântului. Aici se va construi biserica ce îi va purta mai apoi hra­­mul. Într-o minune consem­nată mai îna­inte ca moaştele să fie stră­mu­tate la Mitropolia din Bucu­reşti se vorbeşte de­spre un turc care a vrut să fure într-o noapte candelele de argint din biserica Sf. Dimitrie. Acestuia îi para­li­zează picioarele şi este găsit dimineaţa de către preot căzut în faţa raclei cu sfintele moaşte.
În anul 1895, învăţătorul Nicolae Nemţov vi­zitează Mitropolia de la Bucureşti şi se închină la moaştele Sf. Dimitrie, rugând pe mi­tropolit să-i deschidă racla. Făcând o descriere a veşmin­telor şi a înfăţişării sfântu­lui, învăţătorul consem­nează că acesta avea nasul puţin ciupit – probabil de peştii râului Lom, că o mână este mai albă, iar cealaltă pare puţin în­negrită din cauza mul­ţi­mii închinătorilor care o sărută. Despre în­chi­nă­tori, i se spune că, în ziua sfântului, sunt aproa­pe de 50 000 (printre care şi mulţi bulgari refu­gi­aţi din sudul Dunării). Astăzi, ei ating milionul…

Mângâierea Sf. Dimitrie
Reînnoitorul Mănăstirii Basarabovo a fost ieromonahul Hrisant, care s-a aşezat în aceste locuri în 1937. A trăit până în 1961. A fost vi­zitat de Pa­tri­ar­hul Ius­tinian în 1953, îm­pre­ună cu ac­tualul Pa­tri­arh Te­oc­tist, pe a­tunci vi­car pa­­tri­ar­hal. Mo­na­hul Hri­sant şi-a săpat timp de 100 de zile mor­­mântul în­tr-o peş­teră de aici.
Astăzi, la Ba­sa­rabovo, există un singur vie­ţu­i­tor – părintele Emilianos. Ba­sara­bo­vo este singura mă­năstire în stâncă locuită din întreaga Bulgarie. Sluj­bele se ţin aici mai mult sâmbăta şi duminica. Doi mireni ajută la repararea şi întreţinerea mănăstirii. Un vlădică din România este sprijinul de nădejde al cti­to­riei Basarabilor. Mănăs­ti­rea actuală constă într-o biserică şi câteva chilii săpate în stâncă.
Deşi este iarnă, pe apa Lomului, au început să înflorească viorelele. Nu plecăm de la Basa­ra­bovo mai înainte de a fi mângâiaţi de Sf. Di­mi­­trie. O luăm pe firul apei, dar după 100 de metri fa­cem cale întoarsă. Nu ne vine să cre­dem ceea ce vedem în zare: un văcar cu 15-20 de vaci, 3-4 oi şi câteva căpriţe. Părea a fi trimisul Sf. Dimitrie! El vine pe prundiş, noi – pe drumul ce şerpuieşte între Lom şi stâncă. Ne întâlnim în faţa bisericii şi chiliei Sf. Dimitrie. Ni se taie răsuflarea. Îl rugăm să ne lase să-l foto­grafiem, deşi ni se pare nepotrivit. Este aşa de smerit că se preface că nu pricepe despre ce este vorba. Dar, tăcut, acceptă. Apoi, trece mai departe, ţinându-se în urma turmei sale. Rămânem nemişcaţi, cu ochii plecaţi în pământ, spre prundişul Lomului. Exact în locul în care timpul a încremenit pentru o clipă, zărim o piatră cu un înscris. Ne apropiem. Pierdusem. Acesta era locul unde au fost descoperite moaştele Sf. Dimitrie. „Cu voia lui Dumnezeu“, se mai adaugă în înscrisul de pe piatră.
Mărturisesc cu smerenie că am fost „acasă“ la Sf. Dimitrie şi am simţit că nu m-a primit vreodată cineva aşa cum m-a primit sfântul…