„Dregătoria? Un exerciţiu de dăruire“. Interviu cu Dr. Nicolae Adrian LEMENI, Secretar de Stat pentru Culte
Share

Născut în data de 27 septembrie 1971 la Cugir, jud. Alba, căsătorit, lector universitar în cadrul Universităţii Bucureşti, Facultatea de Teologie Ortodoxă (disciplinele Teologie Dogmatică şi Teologie Fundamentală), din 2002 doctor în Teologie, cu teza „Sensul eshatologic al creaţiei”.
Înainte de toate, felicitări pentru numirea în funcţia de Secretar de Stat pentru Culte. Spuneţi-ne, v-aţi aşteptat la această numire sau a fost o surpriză şi pentru dumneavoastră?
A fost o surpriză şi pentru mine. A fost ceva cu totul neaşteptat, ţinând cont că tot ce am făcut până acum nu a avut o legătură directă cu ceea ce implică o asemenea responsabilitate. Activitatea desfăşurată până acum a fost strâns legată de viaţa unei catedre academice şi a cercetării. Am fost nominalizat din partea P.U.R., fără însă a fi avut un angajament politic, şi doresc să îmi păstrez această neutralitate. Consider de altfel că, fiind vorba de culte, o poziţie de neutralitate politică implică şi o echidistanţă, şi un plus de autoritate în ceea ce priveşte încrederea.
Cum vă simţiţi ca membru al guvernului ?
Este o postură nouă. Nu m-am gândit nici un moment că voi ajunge într-o asemenea poziţie. Pentru mine poziţia de demnitar nu înseamnă privilegii sau oportunităţi, ci cadrul de a practica, într-un mod cât mai realist, un exerciţiu al dăruirii şi al cuprinderii nevoilor celor de lângă noi. Conform principiului evanghelic, mereu am fost consecvent cu ideea că cel mai mare trebuie să slujească mai mult. Cu cât suntem într-o poziţie mai importantă, cu atât suntem mai obligaţi să ne asumăm demnitatea respectivă, în sensul unei slujiri oneste şi sincere faţă de cei care ne-au creditat.
Sunteţi ortodox. Când l-aţi descoperit pe Dumnezeu şi cum aţi ajuns pe calea Bisericii?
Da, sunt creştin ortodox. Părinţii mei sunt oameni simpli, cu frica lui Dumnezeu. În acea credinţă sinceră, copil fiind, m-au învăţat să mă rog şi să merg pe calea Bisericii. Deşi eram în acea peioadă în care biserica era marginalizată în participarea sa la viaţa socială, nici un moment nu am simţit vreun fel de restricţionare în ceea ce priveşte participarea la slujbele bisericii. În liceu fiind şi, apoi, în primii ani de facultate (Politehnica din Timişoara, după 1990) am avut o perioadă de căutări filosofice, presărată cu anumite frământări existenţiale. A fost o perioadă în care, însetat de certitudinea Adevărului şi de Absolut, în mod sincer şi profund am căutat să-mi răspund la întrebări fundamentale care vizează existenţa noastră. Vreau să precizez că în tot acest traseu metafizic nu am părăsit credinţa în Dumnezeu. A fost doar o perioadă în care încercam să găsesc o confirmare a ceea ce, în adâncul meu, am intuit că este calea Adevărului şi a Vieţii. A fost de fapt un efort poate filosofic şi ştiinţific de a certifica realitatea pe care am trăit-o în mijlocul Bisericii, copil fiind.
În anul 1995 aţi absolvit Facultatea de Mecanică din cadrul Universităţii Politehnice din Timişoara, iar, în paralel, începând din 1994, aţi fost şi student al Facultăţii de Teologie din Bucureşti, pe care aţi absolvit-o ca şef de promoţie, cu media generală la licenţă 10. Ce sau cine v-a îndrumat spre teologie?
Student fiind la Politehnică în Timişoara, în acea perioadă de care vă pomeneam, am avut şansa să întâlnesc nişte oameni cu totul deosebiţi. În acea vreme am reuşit să ajung şi să-i întâlnesc pe marii părinţi duhovnici precum Pr. Cleopa, Pr. Sofian, Pr. Arsenie Papacioc, Pr. Teofil Părăian, care, într-un mod foarte concret, oglindeau, prin chipul lor şi prin felul lor de a fi, ceea ce căutam. O întâlnire cu totul specială, care îmi va rămâne mereu vie în minte şi în inimă, a fost cea cu Pr. Dumitru Stăniloae. În prezenţa lui am simţit puterea Adevărului Mântuitor, a acelui Adevăr care ne izbăveşte de toate neliniştile şi incertitudinile. Încă înainte de a-l întâlni pe Pr. Stăniloae, revenind întrucâtva „acasă”, adică la asumarea concretă a ceea ce presupune credinţa ortodoxă, mi-am pus problema de a urma studii teologice. Pr. Stăniloae mi-a confirmat necesitatea unei asemenea opţiuni. După acea întâlnire, îmi era foarte clar că ceea ce va urma va presupune calea dăruirii faţă de semeni prin slujirea teologică. Pentru mine teologia nu a însemnat o simplă acumulare de informaţii, o manipulare abilă a unor concepte formale, ci expresia şi măsura dăruirii noastre faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni. Inclusiv în studiile academice pe care le-am urmat, am căutat să mă raportez la această perspectivă.
Ortodoxia a fost prin excelenţă tolerantă, respectând convingerile religioase ale celor de altă confesiune. Ca ortodox, vă simţiţi capabil să păstraţi acea echidistanţă atât de necesară unui Secretar de Stat pentru Culte?
Într-adevăr, tradiţia ortodoxă a dat şi dă dovadă de o mare putere cuprinzătoare. Pledoaria pentru echidistanţă nu înseamnă încurajarea unor confuzii sau sincretisme. Asumarea Ortodoxiei ca mod de a fi nu înseamnă exclusivism, intoleranţă sau blocaj în faţa dialogului. Aici trebuie să fim foarte atenţi pentru a evita unele tendinţe care pot ideologiza adevărurile de credinţă. E foarte riscantă existenţa acestei ideologizări în cadrul fenomenului religios înţeles ca act de viaţă. Cantonarea în asemenea poziţii ideologice parazitează şi denaturează adevărul religios. Mai mult decât atât, încurajează fariseismul şi ipocrizia. Sunt convins că asumarea unor minime exigenţe care ţin de viaţa ortodoxă ar putea valorifica dimensiunea cuprinzătoare a tradiţiei ortodoxe. În acest fel, Ortodoxia reprezintă şansa unui dialog real, a unei întâlniri profunde cu celălalt.
Ce vă propuneţi pe termen scurt şi lung?
Pe termen scurt îmi propun elaborarea unei metodologii cu criterii şi punctaje concrete pentru a asigura transparenţa în ceea ce priveşte repartizarea sprijinului financiar acordat de Secretariatul de Stat pentru Culte. Se va respecta principiul proporţionalităţii şi, în interiorul acestui principiu se vor urmări acordarea şanselor pentru toată lumea şi totodată stimularea unor proiecte fundamentate cât mai riguros.
De asemenea, voi urmări sprijinirea iniţiativei doamnei ministru Mona Muscă în ceea ce priveşte intenţia de a separa Secretariatul de Stat pentru Culte de Ministerul Culturii şi Cultelor. În acest fel, S.S.C.-ul ar avea o altă autoritate şi totodată posibilităţi mai largi privind ordonanţarea creditelor.
Prioritatea de fond o reprezintă Legea Cultelor. Este nefiresc să ne ghidăm încă după o lege din 1948. Este imperativ efortul de a elabora un text cât mai fondat în contextul integrării europene, de a angaja un dialog cu reprezentanţii cultelor şi cu cei ai societăţii civile, pentru a ajunge la o înţelegere cât mai largă. Bineînţeles că sunt şi aspecte delicate, dar sper că vom ajunge la soluţia cea mai potrivită. Sunt convins că existenţa unei legi a cultelor bine gândită şi elaborată ar putea detensiona multe situaţii conflictuale.
Cu privire la repartizarea de fonduri, prioritate vor avea acele lucrări care vizează finalizarea unor construcţii sau restaurări. Ţinând cont de suma redusă pe care o avem la dispoziţie, o să avem în vedere mai puţin noile construcţii şi mai mult vom căuta să sprijinim ceea ce este deja într-un stadiu avansat de lucru.
Vă mulţumim şi vă dorim succes.