Născut în data de 27 septembrie 1971 la Cugir, jud. Alba, căsătorit, lector uni­ver­sitar în cadrul Uni­ver­sităţii Bucureşti, Facultatea de Teologie Orto­doxă (dis­ciplinele Teologie Dog­matică şi Teologie Funda­mentală), din 2002 doctor în Teologie, cu teza „Sensul eshatologic al creaţiei”.

Înainte de toate, feli­citări pentru numirea în funcţia de Secretar de Stat pentru Cul­te. Spu­ne­ţi-ne, v-aţi aşteptat la această numire sau a fost o surpriză şi pentru dum­neavoastră?
A fost o surpriză şi pen­tru mine. A fost ceva cu totul neaşteptat, ţi­nând cont că tot ce am făcut până acum nu a avut o legătură directă cu ceea ce implică o aseme­nea responsa­bi­li­ta­te. Ac­ti­vi­ta­­tea desfăşurată până acum a fost strâns legată de viaţa unei catedre aca­demice şi a cercetării. Am fost nomi­nalizat din partea P.U.R., fără însă a fi avut un angajament po­litic, şi doresc să îmi păs­trez această neutralitate. Consider de altfel că, fiind vorba de culte, o po­­ziţie de neutralitate politică implică şi o echi­dis­tanţă, şi un plus de autoritate în ceea ce pri­veş­te încrederea.
Cum vă simţiţi ca membru al guvernului ?
Este o postură nouă. Nu m-am gândit nici un moment că voi ajunge într-o asemenea po­zi­ţie. Pentru mine poziţia de demnitar nu în­seam­nă privilegii sau oportunităţi, ci cadrul de a practica, într-un mod cât mai realist, un exer­ciţiu al dăruirii şi al cuprinderii nevoilor celor de lângă noi. Conform principiului evanghelic, mereu am fost consecvent cu ideea că cel mai mare trebuie să slujească mai mult. Cu cât sun­tem într-o poziţie mai importantă, cu atât sun­tem mai obligaţi să ne asumăm demnitatea res­­pectivă, în sensul unei slujiri oneste şi sin­ce­re faţă de cei care ne-au creditat.
Sunteţi ortodox. Când l-aţi descoperit pe Dumnezeu şi cum aţi ajuns pe calea Bisericii?
Da, sunt creştin ortodox. Părinţii mei sunt oameni simpli, cu frica lui Dumnezeu. În acea credinţă sinceră, copil fiind, m-au învăţat să mă rog şi să merg pe calea Bisericii. Deşi eram în acea peioadă în care biserica era marginali­za­tă în participarea sa la viaţa socială, nici un mo­ment nu am simţit vreun fel de restric­ţio­na­re în ceea ce priveşte participarea la slujbele bi­sericii. În liceu fiind şi, apoi, în primii ani de fa­cultate (Politehnica din Timişoara, după 1990) am avut o perioadă de căutări filosofice, pre­să­rată cu anumite frământări existenţiale. A fost o perioadă în care, însetat de certitudinea Adevărului şi de Absolut, în mod sincer şi pro­fund am căutat să-mi răspund la întrebări fun­da­mentale care vizează existenţa noastră. Vreau să precizez că în tot acest traseu metafi­zic nu am părăsit credinţa în Dumnezeu. A fost doar o perioadă în care încercam să găsesc o confirmare a ceea ce, în adâncul meu, am intuit că este calea Adevărului şi a Vieţii. A fost de fapt un efort poate filosofic şi ştiinţific de a cer­tifica realitatea pe care am trăit-o în mijlocul Bi­sericii, copil fiind.
În anul 1995 aţi absolvit Facultatea de Me­canică din cadrul Universităţii Politehnice din Ti­mişoara, iar, în paralel, începând din 1994, aţi fost şi student al Facultăţii de Teologie din Bucureşti, pe care aţi absolvit-o ca şef de pro­moţie, cu media generală la licenţă 10. Ce sau cine v-a îndrumat spre teologie?
Student fiind la Politehnică în Timişoara, în acea perioadă de care vă pomeneam, am avut şansa să întâlnesc nişte oameni cu totul deo­se­biţi. În acea vreme am reuşit să ajung şi să-i întâlnesc pe marii părinţi duhovnici precum Pr. Cleopa, Pr. Sofian, Pr. Arsenie Papacioc, Pr. Teo­fil Părăian, care, într-un mod foarte concret, oglindeau, prin chipul lor şi prin felul lor de a fi, ceea ce căutam. O întâlnire cu totul specială, care îmi va rămâne mereu vie în minte şi în inimă, a fost cea cu Pr. Dumitru Stăniloae. În pre­zenţa lui am simţit puterea Adevărului Mân­tuitor, a acelui Adevăr care ne izbăveşte de toate neliniştile şi incertitudinile. Încă înainte de a-l întâlni pe Pr. Stăniloae, revenind întrucât­va „acasă”, adică la asumarea concretă a ceea ce presupune credinţa ortodoxă, mi-am pus pro­blema de a urma studii teologice. Pr. Stăni­loa­e mi-a confirmat necesitatea unei asemenea opţiuni. După acea întâlnire, îmi era foarte clar că ceea ce va urma va presupune calea dăruirii faţă de semeni prin slujirea teologică. Pentru mine teologia nu a însemnat o simplă acu­mu­la­re de informaţii, o manipulare abilă a unor concepte formale, ci expresia şi măsura dăruirii noastre faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni. Inclusiv în studiile academice pe care le-am urmat, am căutat să mă raportez la această perspectivă.
Ortodoxia a fost prin excelenţă tolerantă, respectând convingerile religioase ale celor de altă confesiune. Ca ortodox, vă simţiţi capabil să păstraţi acea echidistanţă atât de necesară unui Secretar de Stat pentru Culte?
Într-adevăr, tradiţia ortodoxă a dat şi dă dovadă de o mare putere cuprinzătoare. Ple­doa­ria pentru echidistanţă nu înseamnă încu­ra­jarea unor confuzii sau sincretisme. Asumarea Ortodoxiei ca mod de a fi nu înseamnă exclu­si­vism, intoleranţă sau blocaj în faţa dialogului. Aici trebuie să fim foarte atenţi pentru a evita unele tendinţe care pot ideologiza adevărurile de credinţă. E foarte riscantă existenţa acestei ideologizări în cadrul fenomenului religios înţeles ca act de viaţă. Cantonarea în asemenea poziţii ideologice parazitează şi denaturează adevărul religios. Mai mult decât atât, încura­jea­ză fariseismul şi ipocrizia. Sunt convins că asumarea unor minime exigenţe care ţin de via­ţa ortodoxă ar putea valorifica dimensiunea cu­prinzătoare a tradiţiei ortodoxe. În acest fel, Ortodoxia reprezintă şansa unui dialog real, a unei întâlniri profunde cu celălalt.
Ce vă propuneţi pe termen scurt şi lung?
Pe termen scurt îmi propun elaborarea unei metodologii cu criterii şi punctaje concrete pen­tru a asigura transparenţa în ceea ce pri­veş­te repartizarea sprijinului financiar acordat de Secretariatul de Stat pentru Culte. Se va res­pecta principiul proporţionalităţii şi, în interiorul acestui principiu se vor urmări acordarea şan­se­lor pentru toată lumea şi totodată stimularea unor proiecte fundamentate cât mai riguros.
De asemenea, voi urmări sprijinirea iniţiati­vei doamnei ministru Mona Muscă în ceea ce priveşte intenţia de a separa Secretariatul de Stat pentru Culte de Ministerul Culturii şi Cul­te­lor. În acest fel, S.S.C.-ul ar avea o altă auto­ritate şi totodată posibilităţi mai largi privind or­donanţarea creditelor.
Prioritatea de fond o reprezintă Legea Cul­te­lor. Este nefiresc să ne ghidăm încă după o lege din 1948. Este imperativ efortul de a ela­bo­ra un text cât mai fondat în contextul inte­gră­rii europene, de a angaja un dialog cu re­pre­zentanţii cultelor şi cu cei ai societăţii civile, pentru a ajunge la o înţelegere cât mai largă. Bineînţeles că sunt şi aspecte delicate, dar sper că vom ajunge la soluţia cea mai potrivită. Sunt convins că existenţa unei legi a cultelor bine gândită şi elaborată ar putea detensiona multe situaţii conflictuale.
Cu privire la repartizarea de fonduri, prio­ri­tate vor avea acele lucrări care vizează fina­li­zarea unor construcţii sau restaurări. Ţinând cont de suma redusă pe care o avem la dis­po­ziţie, o să avem în vedere mai puţin noile con­strucţii şi mai mult vom căuta să sprijinim ceea ce este deja într-un stadiu avansat de lucru.
Vă mulţumim şi vă dorim succes.