LOADING

Type to search

Icoanele făcătoare de minuni ale Sfântului Gheorghe de la Mânăstirea Zografu din Athos

Icoanele făcătoare de minuni ale Sfântului Gheorghe de la Mânăstirea Zografu din Athos

Share

Cum s-a zugrăvit icoana de la sine
În vremea domniei împăratului bizantin Leon Filosoful şi a ţarului bulgarilor Simeon cel Mare, trei fraţi după trup, dar mai cu seamă după duh, Moise, Aaron şi Vasile, care erau de obârşie din cetatea Ohrid, după dra­gostea lor mare pentru Dumnezeu au făcut făgăduinţă să lase lumea şi toate cele ale ei şi să primească Chipul Îngeresc. Ca să alunge de la ei ispitele şi pentru a-şi omorî patimile, ei au ales adânca pust­nicie, în partea sudică a pustiei Athosului, şi anume în părţile Mânăstirii Zografu de astăzi unde au ridicat pentru ei trei colibe. Vestea de­spre vieţuirea lor virtu­oasă s-a răspândit pre­tu­tin­deni. Mulţi, chiar şi din locaşurile împărăteşti ve­neau la ei şi li se alăturau. Pentru aceasta ei s-au sfătuit cu bun sfat, să înalţe o mănăstire de obşte.
După pronia lui Dumnezeu, au aflat în pă­du­re un loc cu o mireasmă negrăită. În anul 919 de la Naşterea lui Hristos au ridicat acolo o mică biserică, şi au voit să îi aleagă hram: unii spuneau să fie biserica aceasta a Marelui Nicolae al Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni, alţii a Sfântului Clement de Ohrid, făcătorul de minuni, dar pentru dragostea frăţească dintre ei, ferindu-se de neînţelegere, au hotărât că mai bine este să se întoarcă spre Dumnezeu cu rugăciune şi El singur să binevoiască a hotărî cui să fie închinată biserica. Şi iată că într-o noapte întunecată, la ceasul cel mai fierbinte al rugăciunii lor, o lumină neobişnuită, mai puternică decât cea a soarelui, s-a revărsat din biserica nou-înălţată, iar la lumina zilei, venind ei la biserică, văzură că pe o scândură a Sfân­tu­lui Altar, ce era mai demult pregătită pentru pictură, se afla acum chipul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe zugrăvit de la sine, din care în noaptea aceea izvorâse strălucire cerească şi luminase smerita pustie.

Cum a plecat icoana din Palestina
În ţara Palestinei, în apropiere de Lida, patria Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, se afla o mâ­năstire numită „a lui Fanuil“, şi acolo, în bi­se­ri­că, era adăpostită o icoană făcătoare de mi­nuni a Sfântului Mare Mucenic Gheor­­ghe, încă din vremea binecredinciosului îm­părat Constantin. Aceia care sufe­reau de vreo boală fără leac şi aler­gau la icoana Sfântului Mu­ce­nic Purtător de Bi­ru­inţă luau vin­decare de la el şi ple­cau să­nătoşi. Într-o zi icoa­na Sfân­tului s-a făcut ne­văzută de la ochii tutu­ror. Pentru aceasta nu nu­mai în mânăs­ti­re, ci şi pre­tutindeni în îm­pre­ju­rimi, în cetăţile şi satele Palestinei, oamenii plân­geau şi suspinau după Sfânta Icoa­nă dispărută.
Într-o noapte, Marele Mu­­cenic s-a arătat în vis egu­­menului acelei mâ­năs­tiri, pe numele său Evstra­tie, şi i-a spus: „De ce te istoveşti peste mă­sură de întristare şi mâh­ni­re după mine, omule? Eu mi-am găsit biserică şi mâ­năs­tire în Sfântul Mun­te Athos, unde este locul ales al Prea­sfin­tei noastre Stăpâ­ne şi Năs­cătoare de Dum­ne­zeu. Acolo am do­rit să pe­trec. Dacă vreţi să vă mân­tu­iţi de mânia care vine pes­te tine şi peste aceia care sunt cu tine, ia pe fraţi şi mer­geţi în pământul şi mâ­năstirea pe care ţi le-am spus, şi acolo mă vei afla, căci Dom­­nul a dat întreaga Pa­les­tină şi Siria spre ni­micire sa­racinilor, din pricina înmulţirii păcatelor şi nedreptăţilor să­vârşite de creştini“.
După această arătare, monahii din mânăs­tirea lui Fanuil, împreună cu egumenul lor, fără să zăbovească, au pornit şi au ajuns în Sfântul Munte, în Sfânta Mănăstire Zografu, şi acolo, cu adevărat, au aflat icoana Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, care plecase de la ei şi, după minunata pronie a lui Dumnezeu, s-a aşezat pe o scândură nouă!
Aceştia nu au mai dorit să se întoarcă în patria lor, ci au rămas pentru totdeauna în noua mănăstire aleasă de ocrotitorul lor, Sfântul Gheorghe. Şi aici ca egumen al mânăstirii a fost aşezat părintele Evstratie, venit din Palestina, care s-a îngrijit de turma duhovnicească cu dreptate şi cuvioşie.

Episcopul necredincios
Această icoană făcătoare de minuni a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe este deose­bită, căci în ea a rămas până în ziua de astăzi o parte din degetul arătător cu care, cu neso­cotire şi îndrăzneală, a atins chipul sfântului, necredinciosul episcop al eparhiei Vodinului. El a venit la Sfânta Mănăstire Zografu, voind să iscodească personal icoana de la sine zugrăvită a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, căci avea îndoială faţă de minunile săvârşite de aceasta. Dar Dum­ne­zeu nu a răbdat în­drăzneala necredin­cio­sului episcop şi Sfântul Mare Mucenic Gheorghe l-a pedep­sit chiar la locul ne­buniei sale. În clipa în care a atins cinstitul chip al Sfântului, de­ge­tul i-a rămas lipit şi, fiind chinuit de dureri îngrozitoare, până în sfârşit au fost siliţi să taie degetul episco­pului, şi atunci acesta s-a încredinţat cu de­să­vârşire şi din „expe­rienţă proprie“ de mi­nunile Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.

Icoana dăruită de Sfântul Ştefan cel Mare
Această icoană a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe a fost adusă în mănăstire de Sfântul Voievod Ştefan al Moldovei (numit de părinţi „ultimul ctitor al mânăstirii noastre“). El ducea lupte nenumărate cu turcii şi, într-o vreme, a venit asupra sa mulţime de oştire turcească, voind să-l nimi­ceas­că cu desăvârşire (este vorba cel mai probabil de bătălia de la Vaslui). Văzând atâta mulţime de duş­mani, s-a îndoit şi s-a temut, ca un om, şi s-a mâh­nit în inima lui pentru Dom­nul. În clipa ace­ea, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe s-a arătat inimii mâhnite în vis şi i-a zis: „Îndrăz­neş­te în Domnul şi să nu te temi de această mulţime, ci în zori adună oştirile tale, le trimite asupra vrăjmaşilor lui Hristos, cu glas de trâmbiţă şi alai. În aceasta vei cunoaşte puterea lui Dumnezeu, care acum te ajută, căci pentru aceasta sunt eu trimis, să-ţi arăt cine va birui, şi puterea aceasta este mare în tine şi lucrătoare, şi o să te ajut pe tine în toate bătăliile. Tu să înnoieşti mânăstirea mea pustiită, numită Zografu, care este în Muntele Athos, şi trimite acolo icoana mea pe care o ai cu tine“. Tre­zin­du-se din somn voie­vo­dul şi cu­getând la ve­de­nie, nu s-a mai îndoit de mila lui Dum­­­ne­zeu, ci a adunat oas­tea sa, a lo­vit cu glas de trâm­biţă pe po­triv­ni­ci şi i-a ni­mi­cit. Mer­gând în frun­tea oştirii sale, cu Sfântul Mare Mu­cenic Gheor­ghe i-a biruit şi ucis pe toţi. Aducând apoi mulţumire Sfântu­lui Purtător de Biruinţă Gheorghe, voievodul a trimis la Sfântul Munte pe un cinstit slujitor al său cu această Sfântă Icoană ca ofran­dă şi i-a dat hrisov să înnoiască numita mănăs­ti­re din temelie. Iar Sfânta Icoană să o aşeze în ea, precum măr­turiseşte şi cronica.
O altă icoană a Sfântului Gheorghe care se păstrează la Mânăstirea Zografu a venit singură pe mare, aproape de golful Mânăstirii Vatopedu­lui. Părinţii de la Vatoped au dorit-o pentru mânăstirea lor, însă şi celelalte mânăstiri, care aflaseră între timp de minune, au cerut-o fiecare pentru sine. Neiz­bu­tind să ajun­gă la pa­ce, au ho­tărât să aşe­ze icoana pe un ca­târ şi, lăsân­du-l slo­bod, acesta să ducă icoana unde va voi Sfântul. Măgăruşul a plecat cu icoana spre Zografu şi ajungând aproape, a căzut mort.
Părinţii au luat cu bucurie icoana Sfântului Gheorghe şi au dus-o în biserică, însă a doua zi icoana nu mai era nicăieri! Au găsit-o, într-un târziu, pe locul unde murise măgăruşul. Aceasta s-a mai întâmplat şi a doua, şi a treia zi. Atunci părinţii au hotărât să zidească o biserică pe locul acela, iar de atunci icoana nu a mai plecat.