LOADING

Type to search

Interviu cu Maica Stavroforă Pelaghia Tudor: 78 de ani de mânăstire, 50 de ani de stăreţie

Interviu cu Maica Stavroforă Pelaghia Tudor: 78 de ani de mânăstire, 50 de ani de stăreţie

Share

La 1 aprilie 2005 se împli­nesc 50 de ani de când Maica Sta­vroforă Pelaghia Tudor este sta­reţa Sfintei Mânăstiri Ghighiu de lângă Ploieşti. Un adevărat re­cord de statornicie, o biruinţă asupra nenu­mă­ratelor încercări şi ispite prin care a trecut Biserica în ultima jumătate de secol.
Vă rugăm să ne împărtăşiţi momentele mai importante din tinereţea dumneavoastră, până aţi venit, în 1955, stareţă la Mâ­năstirea Ghighiu.
M-am născut în 8 iunie 1920 în comuna Afumaţi, jud. Ilfov. Din satul meu mulţi au îm­brăţişat viaţa monahală la mâ­năstirile Cernica, Pasărea şi Căldăruşani. Sora tatălui meu, monahia Haritina, care mi-a fost şi naşă, era ecleziarhă la Mânăs­ti­rea Ciorogârla. După botez, le-a spus părinţilor mei că eu voi fi fata ei. Aşa s-a şi întâm­plat, căci la 7 ani m-am dus la ea şi am rămas în Mânăstirea Ciorogârla. La 14 ani am primit scufia (dreptul de a purta uni­for­ma monahală) împreună cu o altă soră, care îmi era bună pri­etenă. Pe atunci era stareţă mo­nahia Sofia Petrescu, o mai­că foarte cumsecade şi cu un suflet atât de bun… Tare se mai îngrijea de noi, cele tinere! Ea ne-a dus la liceu, la Bistriţa (li­ceul teoretic din cadrul Mâ­năs­ti­rii Bistriţa de Vâlcea). Am ur­mat apoi seminarul monahal (înfiinţat de Patriarhul Justinian Marina la Mâ­năs­tirea Plumbuita şi mutat apoi la Mânăstirea Hurez) şi, în 1952, am revenit la mânăstirea de metanie (Ciorogârla – Sămurcăşeşti), căci în 30 martie 1941 fusesem călugărită de exar­hul mânăstirilor din vremea aceea, părintele Ata­nasie Dincă. La 1 aprilie 1955 am fost nu­mi­tă stareţă şi instalată de Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist, pe atunci episcop vicar cu titlul de Botoşăneanul.
Cum era Mânăstirea Ghighiu acum 50 de ani?
Era multă sărăcie. Îmi amintesc biserica mare, cea din cimitir, clopotniţa şi câteva chilii între poartă şi clopotniţă. 12 bombe căzuseră în curtea mânăstirii şi lăsaseră nişte gropi adânci. A mai rămas una, spre mărturie, în grădina de zarzavat. În obştea iniţială erau 12 maici, 5 de la Ţigăneşti, iar celelalte din satele dimprejur. Duhovnic era un părinte basarabean, Protosinghelul Pantelimon, rămas aici din vechea ob­şte, căci Mâ­năstirea Ghighiu fusese până în 1952 mâ­năstire de călugări. Rămaşi însă puţini şi bătrâni, în 1952 părinţii au plecat la Mânăs­tirea Dealul. Părintele Pantelimon ţinea foarte mult la rânduială. Făceam toate laudele, iar Sfânta Liturghie miercurea, vinerea, sâmbăta şi duminica.
Înţeleg că minunata incintă şi tot ce se vede acum sunt construcţii noi, care au crescut practic sub ochii sfinţiei voastre?
În 1955 am început lucrările. Prima etapă era să construim corpul de chilii în continuarea celui existent, după clo­pot­niţă. Prea Fericitul şi vrednicul de pomenire Patriarh Justinian este ctitorul nostru. El a ţinut foarte mult la Mâ­năstirea Ghighiu. Venea să ne cerceteze şi să ne încurajeze aproape săptămânal. Nu ştiu cum îşi făcea timp. Aducea şi multe delegaţii. Sunt trecute în Cartea de Aur a mânăstirii. O altă problemă era consolidarea bisericii zdruncinată de cutremurul din 1940 şi de bombarda­men­tele din ’44. O bombă căzuse chiar lângă sfântul altar. Îmi amin­tesc că odată, prin 1956-57, Prea Fericitul Teoctist, pe atunci episcop vicar, cum am mai spus, a venit îm­pre­ună cu părintele Arsenie Boca. Terminasem primul tronson de chilii şi lucram la turla bisericii. Amândoi au urcat pe schele până sus. De acolo se vedea bine oraşul Ploieşti.
În biserică se cinsteşte o veche şi frumoasă icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, adusă din Siria. Care este istoria aducerii acestei icoane la Ghighiu ?
În 1958, în data de 25 februarie, Prea Fe­ri­citul Părinte Patriarh Justinian ne-a făcut o mare bucurie. El a trimis la Mânăstirea Ghighiu icoana Maicii Domnului primită în dar de la Patriarhia Antiohiei. Sfânta icoană, „veche de peste 400 de ani şi vestită prin minunile ei“, după cum stă scris în Cartea de Aur a mânăstirii, a fost adusă de „Prea Sfinţia Sa Episcopul Vasile (Samaha) de Sergiopolis, însoţit de Prea Sfinţia Sa Theoctist Botoşăneanul, vicar patriarhal“. Din sobor mai făceau parte şi „arhidiaconul Valeriu Anania, bibliotecarul Patriarhiei Româ­ne“, actualmente Înalt Prea Sfinţitul Bartolo­meu, Arhiepiscopul Clujului, Vadului şi Felea­cului, preotul Alexandru Vlaiculescu, pro­toiereu al regiunii Plo­ieşti, şi alţii.
Însemnarea din Cartea de Aur a mânăstirii despre aducerea icoanei făcătoare de minuni a Maicii Dom­nu­lui e scri­să de mâna Înalt Prea Sfin­ţitului Bartolomeu. Ce nu scrie în condica mâ­năstirii (şi nici nu se putea scrie în vre­mu­rile acelea) este că Prea Sfinţitul Vasile Samaha a adus icoana în urma unei viziuni în care Maica Dom­nu­lui a cerut ca icoana ei să fie adusă la Mânăstirea Ghighiu, din România.
Aţi trăit şi momentul 1959, când, cu de­cre­tul 410, călugării au fost alungaţi din mânăstiri…
A fost tare greu. Tot tineretul a fost scos din mânăstire. Din 40 am rămas 11. Ele plân­geau că pleacă, noi plângeam că rămâneam singure şi fără ajutor. De atunci am părul alb. În acea noapte, de supărare, am albit complet.
Ce sfat aţi da maicilor stareţe mai tinere din alte mânăstiri?
Ce sfat aş putea să le dau eu? Fiecare din ele, de vreme ce a fost rânduită de chiriarh în ascul­ta­rea de stareţă, înseamnă că a fost găsită vred­ni­că. Să aibă dragoste şi să nu uite că totul se face cu credinţă şi cu răbdare. În rest, fiecare ştie cum să fie cât mai de folos obştii pe care o conduce.
În încheiere, împărtăşiţi-ne, vă rugăm, un gând, acum când împliniţi 50 de ani de stăreţie în Sfânta Mânăstire Ghighiu.
Acum, slavă lui Dumnezeu, suntem în obşte 50, iar construcţiile s-au cam încheiat anul trecut prin ridicarea chiliilor din aripa de nord. Mi-aş mai dori în faţa mânăstirii, peste drum, un azil de bătrâni şi un dispensar pentru cei nevoiaşi.
Pe maicile de acum şi pe cele ce vor mai vieţui la Ghighiu le rog să păstreze evlavia la Maica Domnului, care ne-a dăruit icoana sa şi care le va călăuzi spre desăvârşirea vieţii du­hovniceşti.

Previous Article
Next Article