Focul Sfânt de la Ierusalim
Share

Sfânta Lumină de la Ierusalim – sau “Focul Sfânt”, cum i se mai spune – este poate cea mai mare dintre minunile creştine şi o perpetuă binecuvântare cerească a Ortodoxiei. Creştinătatea nu cunoaşte un alt fapt minunat care să se întâmple cu atâta regularitate, an de an, de două milenii încoace. Sfânta Lumină se pogoară numai la rugăciunile Patriarhului ortodox, orice tentativă de aducere a ei prin sacerdoţii altor culte dovedindu-se până astăzi zadarnică. Puţin cunoscută în lumea catolică şi protestantă, “Minunea Focului Sfânt” mărturisită de un apusean este cu atât mai convingătoare şi mai emoţionantă. În 1998, occidentalul Niels Christian Hvidt, auzind despre această minune, a hotărât să meargă la Ierusalim şi să vadă cu ochii lui despre ce este vorba. Dar înainte de a relata ce a văzut Niels, vom reda, ca punct de plecare, mărturia Părintelui Cleopa, care în 1974 a slujit Prohodul Mântuitorului cu Patriarhul Benedict (ce avea 97 de ani), în Biserica Învierii de la Ierusalim.
În loc de prolog: mărturia Părintelui Cleopa
“Prohodul s-a terminat aproape de ziuă, în Sâmbăta Sfintelor Paşti. Iar când citeşte Evanghelia: «şi au pecetluit mormântul…», atunci intră armata în Biserică şi… stinge cele 40 de candele de aur de la Sfântul Mormânt şi de la lespedea Sfântului Mormânt… pun apoi pecetea; preoţii au pus deja vată foarte groasă acolo, ca atunci când va veni Lumina să o ia şi să o dea aprinsă la popor. Vine armata şi pune trei sigilii pe uşa Sfântului Mormânt, sigiliul armatei evreieşti, engleze şi arabe. Am văzut cu ochii aceasta. Pe urmă s-au stins cele 2770 de candele din tot Mormântul… Sâmbăta, pe la orele 12.00, a fost începută Vecernia, iar când se termină rugăciunea de chemare a Sfintei Lumini, numai ce auzi în Biserică: «Kirie eleison, Gospodi pamilui, Doamne miluieşte», fiecare strigând în limba lui. Patriarhul stă în genunchi şi exact când a ajuns Vecernia la cântarea «Lumină lină a Sfintei Slave a Tatălui ceresc», a intrat în Biserică un nor azuriu albastru, la care nu te puteai uita, care te orbea. Din nor a fulgerat de trei ori, un fulger a trecut peste Catapeteasmă şi s-a dus, lin, drept la Mormântul lui Hristos. Când a atins piatra de pe Sfântul Mormânt, toată vata de pe el s-a aprins şi toate candelele s-au aprins singure. La cei din balcoanele de sus, li s-au aprins lumânările în mâini. Patriarhul a chemat armata, care a rupt sigiliile şi când s-au deschis uşile de la Sfântul Mormânt înăuntru era un cuptor mare de văpaie de foc, o văpaie albăstrie-albă… Patriarhul ia vata aprinsă şi o bagă în nişte cutii şi lumina ţâşneşte prin găurile cutiilor… iar diaconii merg înainte şi havashi (soldaţii) cu culioane roşii, ca protopopii, şi cu bastoane de argint, care-l păzesc pe Patriarh, merg prin mijlocul Bisericii cu vasele cu lumină şi strigă; «Veniţi de luaţi Lumină!»… Eu am adus la Mănăstirea Sihăstria, într-un felinar de acela, şi candelele noastre ard din 1974 cu Sfânta Lumină de la Sfântul Mormânt”.
Niels Christian Hvidt: o mărturie patriarhală
În 1998, Niels Christian Hvidt a mers la Ierusalim să vadă “Minunea Focului Sfânt”. El a avut, între altele, fericita ocazie de a-i lua un interviu Patriarhului ortodox al Ierusalimului, Diodorus I. Iată ce i-a declarat Patriarhul:
”Intru în mormânt şi îngenunchez cu frică sfântă în faţa locului unde a zăcut trupul lui Hristos după moarte şi unde a înviat. Rugăciunea în Sfântul Mormânt este pentru mine un moment foarte sfânt, într-un loc foarte sfânt. De aici a înviat cu slavă Domnul şi de aici s-a răspândit Lumina în lume. Apostolul Ioan scrie în primul capitol al Evangheliei sale că Iisus este «Lumina lumii». Îngenunchind în faţa acestui loc unde El a înviat din morţi, suntem aduşi în imediata apropiere a slăvitei Sale Învieri. Catolicii şi protestanţii numesc Biserica aceasta Biserica Sfântului Mormânt. Noi o numim Biserica Învierii. Învierea este pentru creştinii ortodocşi centrul credinţei. Prin Învierea Lui, Hristos a câştigat victoria finală asupra morţii: nu doar asupra morţii Sale, ci şi asupra morţii celor ce sunt aproape de El. Nu cred că este o întâmplare că Focul Sfânt apare exact pe locul acesta. La Matei (28, 3) se spune că atunci când Domnul a înviat din morţi, a venit un înger îmbrăcat într-o lumină înfricoşătoare. Cred că lumina care a învăluit îngerul, la Învierea Domnului, este aceeaşi cu lumina care apare miraculos în fiecare Sâmbătă de Paşti. Hristos vrea să ne reamintească că Învierea Sa este o realitate, nu doar un mit…
Îmi găsesc drumul prin întuneric în camera interioară, unde cad în genunchi. Aici spun anumite rugăciuni, care ne-au fost transmise de-a lungul secolelor şi după aceea aştept. Câteodată aştept câteva minute, dar în mod obişnuit minunea se întâmplă imediat după ce am spus rugăciunile. Din mijlocul pietrei pe care a fost culcat Iisus se revarsă o lumină nedefinită, în mod normal cu o tentă albăstrie, dar culoarea se poate schimba şi poate lua multe nuanţe. Nu poate fi descrisă în cuvinte omeneşti. Lumina răsare din piatră, ca şi ceaţa care se ridică deasupra unui lac. Piatra pare a fi acoperită de un nor, dar este Lumină. Lumina se comportă diferit în fiecare an. Uneori acoperă toată piatra, alteori luminează tot Mormântul, aşa încât oamenii de afară văd Mormântul plin de lumină. Lumina nu arde. Niciodată nu mi-am ars barba în toţi cei 16 ani de când sunt Patriarh al Ierusalimului şi am primit Focul Sfânt. Lumina are altă consistenţă, diferită de lumina focului care arde în candelă. La un moment dat, Lumina se înalţă şi formează o coloană în care focul este de natură diferită, aşa că pot aprinde lumânările mele de la ea…”
Mărturiile vechilor hrisoave
Problema autenticităţii Sfintei Lumini a preocupat şi preocupă încă multă lume, cazul lui Niels Christian Hvidt fiind doar unul ceva mai pregnant. Mulţi cred că fenomenul nu este altceva decât o înşelătorie, o “capodoperă” de propagandă ortodoxă. Unii pretind că Patriarhul ar avea o sursă de foc în interiorul Mormântului, că ar exista o lampă cu ulei care arde în Sfântul Mormânt etc. Toate aceste îndoieli sunt spulberate de activităţile autorităţilor, care, înainte de eveniment, controlează cu scrupulozitate Sfântul Mormânt. Dacă miile de declaraţii independente ale pelerinilor contemporani, ale căror lumânări se aprind instantaneu în Biserica Învierii, nu impresionează, minunea poate fi urmărită şi de-a lungul secolelor, în relatările despre Þara Sfântă, începând încă din secolul 4. O descrie, pe la 1106-1107, stareţul rus Daniel. Povesteşte despre ea cronicarul Gautier Vinisauf, la 1187, când sarazinii, comandaţi de sultanul Aladin, au cucerit Ierusalimul. În acel an, sultanul însuşi se zice că a fost martor la această minune şi s-a tulburat foarte după ce, stingând de trei ori candela aprinsă de Sfânta Lumină, aceasta s-a reaprins de fiecare dată de la sine. În 1579, în timpul sultanului Murad al IV-lea, ortodocşii nu au avut bani să plătească turcilor care ocupau Ierusalimul taxa de intrare în Biserica Învierii. Atunci armenii i-au mituit pe turci şi au intrat în Biserică, sperând să primească doar ei Lumina Sfântă. Dar lucrul acesta nu s-a întâmplat. Afară, unde se rugau ortodocşii, un fulger a lovit dintr-o dată năpraznic mijlocul coloanei de marmură din incinta curţii interioare a Bisericii şi a crăpat-o, iar din fisura formată a ţâşnit Sfânta Lumină care a aprins lumânarea Patriarhului ortodox al Ierusalimului, Sofronie al IV-lea.
Mărturia… unei camere video
Un lucru cu totul deosebit s-a petrecut în 1996, când pentru prima dată în istoria Sfintei Lumini, momentul aprinderii unei lumânări a fost surprins de o cameră video. Iată ce spune Niels Christian Hvidt despre aceasta: “Domnul Nabdiel [un inginer din Bethleem – n. n.] a fost prezent la ceremonia Focului Sfânt încă din copilărie. În 1996, a fost rugat să filmeze ceremonia de la balconul Bisericii Învierii. Cu el la balcon erau o călugăriţă şi încă 4 credincioşi. Călugăriţa stătea în dreapta domnului Nabdiel. Pe video se vede cum filmează mulţimile de jos. La un moment dat, toate luminile se sting. Este momentul în care Patriarhul intră în Mormânt. În timp ce Patriarhul este încă înăuntrul Mormântului, se aude un strigăt de surpriză de la călugăriţa care stătea lângă Nabdiel. Camera se clatină şi se aud voci agitate… O lumânare mare ţinută în mână de călugăriţa rusă ia foc în faţa tuturor acestor oameni, înainte ca Patriarhul să iasă din Mormânt. Camera se întoarce spre dreapta, unde era agitaţie, şi surprinde momentul aprinderii lumânării”.
Satisfăcându-i curiozitatea, Arhiepiscopul Tiberias Alexios, întâlnit de Neils Christian Hvidt la Ierusalim, îi explică acestuia de ce o minune nu poate fi propriu-zis dovedită: “Credinţa este necesară pentru ca minunea să aducă roade în viaţa unei persoane şi fără această credinţă nu există, în sens strict, nici o minune. Adevărata minune în tradiţia ortodoxă are doar un scop: să împărtăşească Duhul lui Dumnezeu în creaţie, iar Dumnezeu nu Îşi împărtăşeşte Duhul fără asentimentul liber, prin credinţă, al creaturilor Sale. De aceea, nu poate exista minune fără credinţă”.