„Sfântul secolului“
Share

Tot timpul treceam val-vârtej prin aşezările dintre Roman şi Fălticeni. Ţinta era, evident, miezoasa Bucovină, cu mânăstirile şi cu călugării care i-au purtat faima peste mări şi ţări. Începând însă cu vara trecută, am sesizat (din păcate, cu mare întârziere) silueta unei mari biserici, aşezată pe cuşma unui deal. De fiecare dată spuneam în sinea mea: „Ce loc şi-au ales monahii pentru a aşeza o mânăstire!”. Gândeam acest lucru pentru că puteai întrezări cu puterea imaginaţiei vânturile iernii care spulberă fruntea dealului, sau soarele verii care dogoreşte totul în cale. De fiecare dată, însă, un incident – mai mare sau mai mic – mă făcea să mă opresc din goana maşinii, exact în dreptul măreţei construcţii. Până când, la a nu ştiu câta trecere pe la poalele costişei cu pricina, am decis să cotesc şi să iau drumul pieptiş. şi n-am regretat…
De aici, de sus, ţara Moldovei, cu munţii săi albăstrii din zare, se vede perfect. Parcă Dumnezeu o ţine în palmele Sale pietroase, făcute căuş. Nimic nu răzbate din agitaţia civilizaţiei (şi ţineţi cont, la doar câteva minute de abatere din şoseaua principală), în afară de un stâlp de telefonie mobilă, care face concurenţă neloială turlelor bisericii mari. şuieratul subţire al vântului, un lătrat îndepărtat de câine, zgomotele înfundate ale incintei. O incintă în lucru, în şantier. Dar un lucru discret, atent la ritmul rugăciunii călugăreşti.
De fapt, lucrul a început aici în 1996, când o mână de călugări a decis că trebuie să ridice a treia oară – pe locul acesta binecuvântat – o vatră de rugăciune. Aici, pe raza comunei Roşiori, comuna Forăşti, jud. Suceava, a existat un schit cu hramul Sfinţii Voievozi, care a funcţionat între anii 1800-1820. Din motive care ţin de răutatea vremurilor şi de nevrednicia oamenilor, schitul ajunge în paragină, dar Dumnezeu a hotărât să „redeschidă dosarul”. Aşa se face că prin anii ‘30 ai secolului trecut, un călugăr de la Mânăstirea Neamţului, ajungând în aceste locuri, face o descoperire uluitoare: în poiană, ridicând cu greutate piciorul Sfintei Mese care încă se mai vedea dintre ruinele altarului, găseşte o candelă care ardea! şi asta, după mai bine de 100 de ani! Considerând, pe bună dreptate, semnul de la Dumnezeu, bunul părinte nemţean Gamaliil s-a apucat de rezidirea vechiului schit, lucrare dificilă, care s-a întins între anii 1934-37; noul hram a fost Schimbarea la Faţă, alegere perfect întemeiată, date fiind condiţiile reînfiinţării aşezământului.
Schitul cade din nou în surpare, războiul şi venirea comuniştilor împiedicând continuarea rugăciunii în aceste locuri. Până prin anii ‘60, locuitorii s-au mai îngrijit de ruinele sfinte, plantând de jur-împrejur salcâmi. În acei ani, însă, necredincioşii au început să devasteze locul. Bunăoară, un tractorist a încercat să ia cu el, trasă de lama plugului, Sfânta Masă a altarului. Nu i-a reuşit acest act samavolnic, iar omul şi-a pierdut şi viaţa la scurt timp după aceea. Sfânta Masă a fost găsită, aproape întreagă, şi va fi pusă la locul ei în noua biserică, după sfinţire.
După 1989 (mai exact, aşa cum spuneam la început, în 1996) au început lucrările de reconstruire a vechiului schit, iată, a treia oară! Hramul nou ales este Sfântul Mina, sfânt ţinut la mare evlavie de poporul dreptcredincios. De ce? Pentru că acest sfânt, cu obârşia în ţara Egiptului (unde are printre creştinii de acolo – copţii – o cinstire deosebită), este grabnic ajutător. Este cel care îi ocroteşte pe păgubiţi, pe cei nedreptăţiţi în procese, pe cei furaţi, pe cei cărora li s-a făcut o mare strâmbătate. Dar şi pe cei care au pierdut un obiect important, sau de valoare. De aceea, în fiecare zi, aici se citeşte Acatistul Sfântului Mare Mucenic Mina, iar toţi cei care au trebuinţă de ajutorul Sfântului au o şansă de a găsi rezolvarea problemei lor.
Pe lângă acest nestemat duhovnicesc, aici se află o raclă cu moaşte ale Sfinţilor Vasile, Gheorghe, Haralambie, Florian, Glicherie, Modest şi Ermoghen. Pe lângă acestea şi pe lângă moaştele Sf. Mina, credincioşii se pot închina la o părticică din Lemnul Sfintei Cruci, precum şi la Acoperământul Sf. M. Mc. Mina, adus chiar din Egipt.
Stareţul aşezământului este părintele Varnava Ene, călugăr încrezător în lucrarea Domnului şi în ocrotirea Sf. Mina. Căci numai cu această încredere (şi încredinţare!) te poţi apuca de un lucru de asemenea proporţii, pe coordonatele bunului gust (şi simţ) perfect aşezate în realitatea canonică şi dogmatică a Ortodoxiei româneşti actuale. Un exemplu îl constituie iconostasul, care deşi nu este încă montat în biserica mare, se anunţă deja ca o piesă de rezistenţă a acestei vetre de rugăciune continuă. Sau baldachinul care adăposteşte moaştele Sf. Mina, sculptat în lemn, cu mare măiestrie.
De bună seamă, lipsurile sunt la tot pasul. Din acest motiv, prin încredinţarea părintelui stareţ, lansăm un apel tuturor celor care pot ajuta sub orice formă sfânta mânăstire cu un hram atât de rar, aparţinând unui sfânt mucenic atât de puternic lucrător. şi, pentru a-l cita pe părintele stareţ Varnava, „Sfântul Mina va fi sfântul secolului”.