LOADING

Type to search

Lumea Credintei, anul III, nr. 6 (23) Iunie 2005

Lumea Credintei, anul III, nr. 6 (23) Iunie 2005

Share

EDITORIAL   – LACRIMA BANATULUI

 

În colţul dinspre Apus al României persistă o lacrimă. O lacrimă tulbure, cu miros de moarte, cu iz de distrugere. O lacrimă imensă, de câteva sute de kilometri pătraţi, în care mânia apelor, conjugată cu nepriceperea oamenilor, au alungat viaţa. Un deşert lichid, nefiresc, ca de început de lume, peste care liniştea s-a înstăpânit. Nimic din zgomotele zilnice ale unei curţi, nimic din larma jocurilor de copii, nimic din foşnetul grădinii, nimic din zumzăitul livezii, nimic din sunetele misterioase ale nopţilor de primăvară. Doar o tăcere vinovată, apăsătoare. O linişte de cavou sub cerul liber. Să fie aceasta o avanpremieră, o recapitulare în miniatură a Marelui Deznodământ?

Un singur lucru bun putem găsi în această tragedie: faptul că resursele de solidaritate şi de generozitate ale românilor s-au activat. De la televiziuni particulare care „fac digul”, la trus­turi de construcţii care au luat în grijă kilometri întregi de amenajări hidrotehnice, la persoane private (românul din Los Angeles, cel mai recent exemplu) care refac, pe cheltuiala lor, câte un sat, la Biserica Ortodoxă Română care, în cursul colectei naţionale, a strâns deja peste 40 de miliarde de lei, ei bine, toate aceste eforturi dau imaginea unei normalităţi de atitudine. Solidaritatea – la care, în general, nu excelăm ca popor – este acea valoare care se poate transforma cel mai uşor în dragoste. Or, în clipa în care iubeşti, eşti aproape. Aproape de celălalt, dar şi de Dumnezeu, Care este „in­ven­ta­torul” acestui sentiment, dar şi „patronul” său. Aşadar, casele şi rostul oamenilor se vor reface în Banat. După ce va trece urgia, însă, vom rămâne cu aceleaşi sentimente? Vom mai ră­mâne în solidaritate şi dragoste? Vom mai rămâne în Dumnezeu?