LOADING

Type to search

Poate cel rău să ne stăpânească sufletul prin codurile de bare?

Poate cel rău să ne stăpânească sufletul prin codurile de bare?

Share

Despre Antihrist, iluziile sale şi codurile de bare

 

Există, desigur, forţe antihristice ce ar dori desacralizarea Bisericii şi transformarea aces­teia într-un fel de partid politic care să-şi con­su­me energiile în lupte sterile cu un fals anti­hrist, la iluziile căruia ar trebui să se raporteze. Întotdeauna şi la orice oră s-ar primi coman­dă. Pentru ele ar fi mult mai uşor aşa. Lupta pe orizontală este simplu de câştigat de către acestea, când  se face din Antihrist centrul vie­ţii noastre şi nu există  raportarea la Hris­tos, cu care ar trebui să avem o relaţie vie. Mulţi creştini ortodocşi de astăzi nu-şi fac timp nici măcar pentru rugăciunile de dimineaţă ori de seară, însă discută asiduu teme de provenienţă neoprotestantă referitoare la codurile de bare, noile buletine electronice (un fel de noi carnete P.C.R, spun ei,  aducă­toa­re de avantaje materiale şi „pecetluire” în acelaşi timp),  sfârşitul lumii (regia, scenariul) şi alte bazaconii, mai ceva ca în teoria dro­bului de sare. „Ce or să ne facă, ce vom păţi?”. Nu ştiţi cine? „Ei”(?) „masonii, oculta” etc. Îşi lucrează oare liniştit mântuirea un astfel de creştin care se teme mai mult de Antihrist decât de Hristos? Evident, nu. Un astfel de război este pierdut din start dacă se luptă după strategia vrăjmaşului şi cu armele sale orizontale, iar nu cu cele duhovniceşti. De fapt, creştinul nu luptă împo­triva cuiva, ci pentru a do­bândi mântuirea. De ce nu lăsăm regia şi sce­na­riul exterior pe seama lui Dum­­nezeu şi nu ne pre­o­cupăm de cele du­­hovniceşti? Nimeni din­tre noi nu este izbit de faptul că parohia a devenit o ilu­zie. După liturghie, nu aler­găm nici la spitale că­tre cei bolnavi, nici în tem­niţă, şi nu ne preocupă prea mult vreo po­run­că a iubirii lui Hristos. Scrâşnim însă, temă­tori de moartea tru­peas­că, împotriva unor antihrişti iluzorii. Nu are nici o importanţă că un produs frumos îm­pa­chetat a fost oferit celui rău, de la producător până la vânzător, de zeci de ori, sau că este contaminat şi nenatural, ci doar faptul că este marcat cu sistemul de bare „ce are inclus semnul Antihristului”. Că statul este mai puţin înşelat în acest mod în sistemul său de impozitare, ori că vânzarea produselor şi contabilizarea datelor devin mai uşoare, nici nu mai contează. Cât despre buletine, lamentările de genul: „Vor şti totul despre noi, nu ne vor mai angaja, vor şti că suntem ortodocşi” etc., aceasta sună mai degrabă a deznădejde necreştină. Primirea buletinelor, după unii, ar însemna automat lepădarea de Hristos. Nu ne mai lepădăm de Hristos prin multele noastre păcate developate astăzi cu o gravitate enormă în societatea creştină românească şi pentru care nu ne simţim deloc responsabili, ori prin faptul că tot mai mulţi ortodocşi botezaţi sunt indiferenţi la Sfintele Taine ori părăsesc Ortodoxia din vina noastră, a creştinilor simpli, ci am ajuns să credem, aşa cum spunea un părinte din Basarabia, că „dacă vom trimite portocale cu semnul Crucii pe ele în Turcia, îi transformăm pe toţi musulmanii de acolo în creştini. Am rezolvat problema”. Teoria că „sun­tem pecetluiţi prin codurile de bare” etc. s-a pro­dus mai întâi în lumea protestantă. Sfinţii Părinţi au pus accentul pe viaţa duhovnicească trăită în Biserică. Pocăinţa noastră trebuie să fie plină de bucurie şi nădejde „că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor”. Evenimentele exterioare, oricât ar fi de înspăimântătoare, dacă suntem pregătiţi duhovniceşte (pentru dragostea lui Hristos, nu pentru ele), sunt totuşi trecătoare. Dacă nu vom trăi după duh, fie că ne va afla moartea, fie că va veni peste noi ziua cercării, vom fi pecetluiţi în viaţa noastră netrăită după Hristos.
Iar pentru că tot se alcătuiesc astăzi anu­mite broşuri, în care politicul şi-a ales ca şi câmp de bătălie Biserica, de ce nu ar fi dezbătută în paginile lor întreaga proble­matică a buletinelor electronice, 666, coduri de bare etc., din bisericile respective (greacă şi rusă), de unde provin textele, ci doar păr­tinitor? Cei doi mari părinţi ai Greciei con­temporane, părintele Porfirie şi părintele Paisie, de pildă, nu s-au pus de acord în această privinţă. Părintele Cleopa şi părintele Sofian s-au referit mai ales la trăirea duhovni­cească autentică a creştinului ortodox, indiferent de vremurile apocaliptice, care vor urma negreşit, sub o formă sau alta, şi cărora nu le vom face faţă nicidecum dacă nu trăim creştineşte, ci devenim doar „savanţi în codurile de bare”. Iată, în încheiere, atitudinea părintelui Porfirie în această chestiune (scri­­e­rile sale au o mare influenţă în Gre­cia de astăzi, fiind tra­duse şi în româ­neşte): „Unde e Hristos, acolo e şi Ra­iul. Hristos este totul, asta să le spui oame­ni­lor. Să nu se teamă. Şi încă ceva: Dacă ar veni acum Antihristul în per­soa­nă cu un aparat cu ra­ze laser şi mi-ar spune că vrea să mă însem­neze cu 666, eu aş sta. O să-mi răspunzi: «Bine, părinte, dar nu este acesta semnul lui?» Ba da, şi să mă însemneze cu încă 666 de raze laser, şi aş accepta. De exemplu, când ţi se însemnează paşaportul sau mâna în timpul unei călătorii cu simbolul acelei ţări, oricare ar fi ele, nu le accepţi ca şi credinţă, nu măr­tu­riseşti nimic. Când eşti sigur că nu mărtu­ri­seşti nimic contrar iubirii lui Hristos şi că pe El Îl iubeşti profund şi pu­ternic, nu ai nici o teamă că te lepezi de El prin ac­ţiunile altora asupra ta… Hristos nu este aşa îngust la min­te cum suntem noi oame­nii, care vrem să ne apă­răm „drepturile”. Asta să-i spui părintelui: Să nu se teamă nici de Antihrist, nici de 666”. Dacă „ocul­ta” ar dori să transforme întreaga lume în „altceva”, prin implantarea de cipuri „pe mână sau pe frunte”, prin care să fie controlate senzaţiile, sentimentele şi gândurile omului, atunci aceasta ar deveni un imens spital psihiatric, în care omul nu ar mai răspunde pentru faptele sale, iar acest lucru nu se poate întâmpla. Satana doreşte, în primul rând, o lepădare de Hristos şi o tăgăduire a Lui de bunăvoie. Şi chiar dacă nu ne vom lepăda la început de bunăvoie, vom răspunde de lepădarea aproapelui nostru, căci nu ne putem mântui decât împreună. La vremea proorocită însă, el va folosi toate mijloacele de constrângere (poate şi aceste cărţi de identitate, scanarea irisului ori alte mijloace tehnice la îndemână – asemenea cuţitului trecut din mâna bucătarului în mâna călăului) pentru a ne lepăda de Hris­tos şi Biserica Sa. Acestea, deşi nu existau, să zicem, pe vremea lui Stalin ori a lui Nero, nu i-au împiedicat de­loc pe aceia să-i per­secute pe creş­tini în modul cel mai barbar cu pu­tin­ţă, pentru a se le­păda de Hristos. Să ne cercetăm fiecare dintre noi dacă nu cumva suntem deja lepădaţi prin erezii ori panerezii, prin păcatele noastre ori nelu­crarea poruncilor lui Hristos, de Biserica Or­to­doxă şi Mântuitorul nostru, şi să nu con­fun­dăm iluziile Antihristului cu lepădarea, ca nu cumva lepăda­rea noastră permanentă şi netrăirea întru Hristos să ne facă nepu­tincioşi în a-L mărturisi, mai ales dacă ni se va cere aceasta vreodată.