LOADING

Type to search

Bizanţul: Mânăstirea Sf. Gheorghe Cudunas

Bizanţul: Mânăstirea Sf. Gheorghe Cudunas

Share

Invităm pelerinul or­to­dox într-o uimi­toare călă­torie duhovnicească în Bizanţ. O recuperare tar­di­vă, poate, pentru creş­ti­nul de astăzi, bom­bar­dat de mass-media româ­nească doar cu ştiri de­spre pătima­şe­le parti­de de fotbal de la Istanbul, în care suporterii sunt despărţiţi adesea de blindate şi tunuri de apă. Va mai fi exis­tând ceva din preastrălucitoarea ce­tate creştină de odi­nioa­ră, atât de prezentă în scrierile Părinţilor, în Vieţile Sfinţilor, ori în alte scrieri sfinte? Biserica Sfânta Sofia, Mănăstirea din Chora, Pantocratorul, Bi­serica celor 12 Apos­toli, Mănăstirea Izvo­rul Tămăduirii, cea a Sfînţilor Serghie şi Vah, Biserica din Vlaherne, Sfânta Irina etc. – Bizanţul meu! – mai există oare?
În care dintre vechile biserici – unde au predicat atâţia sfinţi mari ai Sfintei Ortodoxii, ori s-au întâmplat atâtea mi­nuni – se mai slujeşte astăzi? Câte dintre ele au devenit moschei ori muzee? Care a fost splendoarea lor de odinioară?… Lucruri ştiute ori neştiute încă, precum şi prezen­ta­rea situaţiei „la zi” vă vor însenina cumva gândurile şi – de ce nu? – odată şi odată se vor constitui în smerite repere întru recuperarea acestei miraculoase lumi du­hovniceşti – Bizanţul.

 

Büyükada – insula de taină a împăraţilor bizantini
Ibrahim este un anticar exotic „de Stam­bul”, care vorbeşte, pe lângă engleză, fran­ce­ză, arabă şi greacă, şi… puţintică ro­mâ­nă. Îşi îmbie cumpărătorii la o cană de ceai. Dacă te întinzi la vorbă, rişti să bei 3-4 căni. Are pe raft, frumos aranjate, ediţii le­gate artistic cu vechi cronici turceşti, docu­men­te şi legiuiri. Tentante, extrem de ten­tan­te! Te trimite însă, ostentativ, în cursul dis­cuţiei, la Topkapî, palatul sultanilor turci, as­tăzi muzeu, unde se află două săbii ale pro­fetului Mahomed, întemeietorul Islamului.
– Am fost, Ibrahim Efendi – îi mulţumesc po­liticos. Însă cea mai valoroasă sabie din Pa­latul Sultanilor mi s-a părut a fi cea a Sf. Ştefan cel Mare, domnul moldovean, „atletul lui Hris­tos”, care, iată, şi aici, îndrăzneţ, îşi încruci­şea­ză sabia cu cea a profetului Mahomed.
Înţelege că sunt creştin. Se mai domo­leş­te când îl aprob că, atâtea sute de ani, noi, românii, am plătit lor „taxă”. Ibrahim, deşi musulman, respectă credinţa creştină – şi pare de neînţeles cum unii maho­me­dani au evlavie la Maica Domnului şi Sf. Mare Mc. Gheorghe. Aveam să constat aceas­ta a doua zi, când, prin bunăvoinţa unor români cu „afaceri” la Istanbul, am fost în­dreptaţi spre Insulele Prinţesei din Marea Marmara.

Mănăstirea Sfântului Gheorghe Cudunas
Büyükada (Insula cea Mare) poartă acest nume nu numai pentru că ar fi, ca suprafaţă, cea mai mare dintre Insulele Prinţesei, ci pen­tru că aici se află Mănăstirea Sf. Mare Mc. Gheor­ghe, pur­tă­torul de biruinţă, în faţa căruia turcii se pleacă, socotindu-l „Cel Mare”, iar insula de aici îşi trage măreţia numelui. Unele izvoare a­duc aminte şi de faptul că marii împăraţi bizantini petreceau retraşi în singurătatea acestei insule. Nu departe de gara feroviară şi de centrul Laleli (acolo unde opresc autocarele ce sosesc din România) se află portul Sir­keci. La ora 730, de aici pleacă vaporul spre Büyükada. Aproape 5 lei „grei” este costul unui bi­let. După o oră şi jumătate se ajunge în insulă, unde te aşteaptă sute de trăsuri. De altfel, pe insula aceas­ta se circulă numai cu tră­sura, iar în locurile sălba­ti­ce, doar cu pasul. Mulţi so­sesc aici pentru a-şi pe­trece o minunată vacanţă printre leandri şi pini, în vilele exotice de pe litora­lul insulei, însă şi mai mulţi, fie ei greci ori turci, vin în „audienţă” la „Mare­le Gheorghe”, pentru a-şi rezolva problemele care îi apasă.
Ce caută musulmanii la Sf. Gheorghe? – m-am întrebat. Avea să-mi lămurească aceas­ta Părintele Calinic, un ieromonah tâ­năr, cu ucenicia în Athos, la Mănăstirea Xenofont. „Sfântului Gheorghe îi este milă de oamenii sim­pli – în durerile lor”. Pe cât de viteaz, pe cât de lup­tător pentru dreap­ta credinţă, pe atât de îndu­re­rat de copilul cuiva grav bolnav, de omul ră­mas fără slujbă ce nu-şi mai poate întreţine fami­lia, de femeile sterpe ce vor să devină mame. Din locul în care trăsura nu mai poate urca, se mai merge aproape 1 km pe jos, până la mănăstire. Arbuştii de pe marginea drumului sunt „le­gaţi” cu mii de şerveţele şi ba­tistuţe albe. Există superstiţia că dacă îţi vei pune o dorinţă curată şi legi un nod de o creangă, aceasta ţi se va împlini, în timp ce te rogi icoanei făcătoare de minuni a Sf. Gheor­ghe aflate în biserica mare a mănăstirii. „Po­mii dorinţelor” sunt par­că ninşi, deşi este vară. Un paşă, Muslim Resul Efendi, a dăruit mă­năs­tirii poarta cea mare de fier care o stră­juieşte, drept mulţumire pentru tămă­dui­rea soţiei sale de către Sf. Mare Mc. Gheor­ghe. Alergase mai înainte la toţi marii medici ai timpului său, însă fără vreo nădejde de vindecare. El, musulman fiind, a pus să se scrie în piatră, pe două table, în turcă şi în grea­că, în stânga şi în dreapta porţii, mi­nunea săvârşită prin mijlocirea icoanei Sf. Mare Mc. Gheorghe.
Zidită în vremea împăratului bizantin Ni­ki­for Focas, în anul 963, mănăstirea avea să sufere pagube imense pe vremea cruciaţilor – în anul 1204. În 1302, atacurile piraţilor au pus-o cu totul la pământ. Atunci a ars în întregime şi a fost golită de comorile ei. După o tradiţie locală, monahii au reuşit să scoată icoana de la locul ei din bi­serică şi să o ascundă în pământ, pentru a nu fi pângărită ori furată de către piraţi. A rămas ascunsă mulţi ani, poate până prin 1625, pe vremea sultanului Murad al IV-lea, când mănăstirea s-a refăcut în chip minunat, prin puterea Marelui Mc. Gheorghe. Tradiţia spu­ne că un păstor de pe insulă a avut un vis în care i s-a arătat Sf. Gheorghe, porun­cin­du-i să meargă pe un deal din apropiere, până într-un loc unde va auzi bătând clo­pote. Acolo să sape şi va afla icoana sa cea făcătoare de minuni. Şi într-adevăr, păstorul, ascultând de porun­ca sfântului, a aflat icoana purtând un şi­rag de clopoţei. Ast­­fel s-a început re­stabilirea vieţii mă­năs­tireşti de aici. Unul din părinţii ne­vo­i­tori în această mă­­năstire, pe nume Isaia, a ridicat o bi­serică mare, închi­na­tă Sf. Mare Mc. Gheor­­ghe precum şi un paraclis în cin­stea Preasfintei Năs­că­toare de Dum­ne­zeu, cunoscut as­tăzi sub numele de Pa­na­ghia Vlaherna. A­ceasta se întâmpla pe la 1760.
Mănăs­ti­rea a avut de su­ferit de-a lungul vremurilor şi din cauza cutremu­re­lor de pământ (1894), precum şi a incendiilor (1986). Biserica mare de astăzi a fost ter­mi­nată în 1906. În 1997 mănăstirea, prin efor­turile şi cu purtarea de grijă ale Sancti­tă­ţii Sale Bartholo­meu, este re­sta­urată în întregime. Mănăsti­rea Sf. Gheor­ghe Cudunas a fost în­totdeauna loc de tămă­du­ire a celor cuprinşi de boli menta­le. Lan­ţurile şi inelele bă­tute în podea, de care ­erau le­gaţi cei su­fe­rinzi, în timpul nop­ţii, în faţa icoanei Sf. Mare Mc. Gheorghe – unde se fă­ceau ru­gă­ciuni de tămă­duire – se pu­teau vedea încă, până la reno­va­rea ce a avut loc în 1987, când a fost schimbată podeaua cu una din marmură.  În 1862, după spu­se­le lui A. Millas, circula   prin­tre creştini expresia că „cineva este bun de dus la Cudunas”, în sen­­sul că numai aici se pu­tea tămădui de o boală men­ta­lă. Mai mulţi francezi, vizi­tând în sec al 19-lea mă­năs­tirea, n-au putut să se abţină, în raţiona­lismul lor, să nu-şi bată joc de mona­hii „barbari” care ignorau metodele ştiinţifice moder­ne. Con­statau însă (1856), după no­tele lui A. Millas, cu admi­ra­ţie, minunile săvârşite de Sf. Mare Mc. Gheor­ghe, con­semnând, de ase­menea, di­ver­sele ca­douri lăsate la icoană de către cei ce se însănă­toşeau. În Büyü­kada mai sunt 2 mănăstiri. Una dintre ele – închinată Sf. Mare Ierarh Nicolae – are ca stareţ un român: Părintele Carmen. Părintele Calinic ne arată, din în­grijita curte a Mănăstirii Sf Gheorghe, şi alte locuri din insulele din depărtare în care se mai slujeşte. Mâine în zori, în insule, se vor aduce slujbe reînnoite – jertfe sfinţite „Soa­relui celui mai înainte de soare”. Soarele material îşi risipeşte razele multicolore peste Marmara. Părintele Calinic nici nu apucă bine să-şi tragă sufletul după o rugăciune făcută în faţa icoanei Sf Gheor­ghe, că la poarta mănăstirii „năvă­lesc” din nou turcii „în au­dien­ţă” la Marele Mucenic.