Dramă de pe Valea Timoculu:i Unica biserică românească ameninţată cu buldozerul
Share

În ciuda faptului că niciodată România nu a avut conflicte directe cu Serbia şi s-a bătut multă moneda pe „tradiţionala prietenie româno-sârbă“, în mod incredibil, Episcopia româna din Vârşet, care are sub jurisdicţia sa etnicii români din Valea Timocului, nu este recunoscută oficial nici de Biserica Ortodoxă Sârbă, nici de autorităţile de la Belgrad. Asta, în timp Vicariatul sârb din România, cu sediul in Timişoara, se bucură de recunoaşterea din partea BOR şi a statului român, ca şi cult oficial !
Românii din Serbia sunt crunt discriminaţi, atât de Biserica Ortodoxă Sârbă, cât şi de autorităţile fostei Iugoslavii, care nu le-au acordat dreptul de a avea şcoli, biserici şi presă în limba română.
Persecuţii peste persecuţii
În Serbia românii trăiesc în două comunităţi cărora li se aplică standarde diferite în ce priveste dreptul la păstrarea identităţii. La nord de Dunare (în Voivodina) trăiesc 30.000, ceea ce reprezintă 2% din populaţia provinciei, fiind majoritari în doar 17 sate; au biserici şi dreptul la şcoală şi presa în limba română. Aceşti români au intrat în componenţa Serbiei la 1918 şi România a purtat lungi tratative cu statul vecin pentru a le da măcar atâtea drepturi câte aveau sub statul austro-ungar.
La sud de Dunăre trăiesc, după recensământul din 2002, peste 45.000 români sau valahi, deci cu 50% mai mulţi în mod oficial decât în Voivodina. Analiştii sârbi recunosc însă că este vorba de 10 ori mai mulţi (în jur de 250.000). Liderii românilor susţin că trăiesc în proporţie însemnată în 300 de sate şi 20 de oraşe din ţinuturile numite popular Timoc, Homolie, Craina Negotinului si Târna Reca, după cum notează Viorel Dolha, preşedintele Asociatiei Învăţătorilor Arădeni, căruia îi mulţumim pe această cale pentru sprijinul competent acordat în realizarea acestui articol. Timocenii au intrat în componenţa Serbiei în 1833. Sub turci avuseseră slujbă religioasă în română şi li se spunea valahi, pentru că aşa li se spunea la 1800 tuturor românilor. Sub sârbi slujba religioasă a devenit obligatorie în slavonă, iar când au apărut şcoli, acestea au fost exclusiv de limbă sârbă. La botez îşi puteau alege doar nume sârbeşti de pe o listă. Şi astăzi sutele de mii de români timoceni nu au dreptul nici măcar la un cuvânt în limba lor în şcoli, biserici sau presă. Pentru drepturile lor România nu a intervenit niciodată serios pe lângă Belgrad. Nu a reuşit nici măcar să impună că „valah“ este sinonim cu “român“.
“Marş din Serbia!“
După 1991 au început să apară şi în Timoc asociaţii politice şi culturale ale românilor. Înregistrarea lor oficială nu a avut nici un efect, pentru că nici măcar un oficil român de rang semnificativ nu a vizitat marea aceasta de români. În continuare, şcolilor nu li se permite să colaboreze cu cele din România, iar când sunt invitaţi în România tineri timoceni, profesorii lor etnici români nu au curajul să îi însoţească, pentru a nu-şi pierde serviciul. Formaţii culturale româneşti nu au voie să facă turnee în Timoc, iar abecedare româneşti sunt confiscate de poliţie. Pe uşa sediului asociaţiei culturale Ariadnae Filum din Bor a fost scris în două rânduri „Marş din Serbia!“ şi desenate obscenităţi, iar în 6 iunie 2005 au fost sparte ferestrele, de „persoane necunoscute“, aşa cum îi place poliţiei să repete de fiecare dată. România nu a luat poziţie. Publicaţia din Kladovo din aprilie 2005 a Partidului Radical al lui Seseli l-a ameninţat pe Mihailo Vasilievici, neputând concepe că un român poate să lucreze în administraţie !
Sârbii cer intervenţia armatei!
Sătui de atâtea persecuţii, românii timoceni au reacţionat. La cererea sa personală şi a sutelor de credincioşi ortodocşi români din Valea Timocului, ipodiaconul Boian Alexandrovici, din Negotin, a fost hirotonit întru diacon în ziua de sâmbătă, 4 iunie 2005, la Sfânta Mănăstire Prislop din judeţul Hunedoara, şi întru preot în ziua de duminică, 5 iunie 2005, la Schitul „Schimbarea la Faţă“ din Munţii Retezat, de către Prea Sfinţia Sa Dr. Danil Stoenescu, Episcop-locţiitor de Vârşet, pentru românii din Serbia, pe seama Bisericii Ortodoxe Române „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din Malainiţa, ctitorită de Părintele Boian.
Tânăr preot român de 20 de ani din satul Malainiţa, raionul Negotin, a ridicat cu sprijinul credincioşilor în grădina sa o biserică ortodoxă, în care slujeşte în limba română. Ridicarea bisericii a isterizat autorităţile sârbe. Poliţia din Negotin a obţinut o autorizaţie de demolare, iar oficialităţi locale sârbe au cerut intervenţia armatei împotriva satelor valahe ! Pe 31 ianuarie 2005, primarul comunei (raionului) Bor din Timoc, Serbia, în cadrul unei conferinţe de presă incendiare, a cerut şefului său pe linie de partid, Vojislav Kostunica, în calitatea sa de premier al Serbiei, trimiterea de trupe în Timoc, comparând această regiune cu zona comunelor locuite de albanezi aflate la limita dintre Kosovo şi restul Serbiei! Necesitatea trimiterii de trupe s-ar motiva, în opinia primarului Dragan Velikovici, prin activităţile unor „grupări naţionaliste proromâneşti“ care ar urmări destabilizarea şi distrugerea statului sârb!
Biserica şi parastasele interzise
În ciuda faptului că nici o clădire din Malainiţa nu are autorizaţie de construcţie, neexistând un plan de urbanism, Inspectoratul pentru construcţii al comunei Negotin îi transmite periodic părintelui Alexandrovici decizii de demolare a bisericii româneşti! Preotul este intimidat zi de zi şi chemat des la poliţie pe această temă. La un parastas ţinut la Kolograsi (mănăstire ridicată de Mircea cel Bătrân), în 21 mai 2005, în memoria morţilor de la Rovine, poliţia a interzis oficierea acestuia, iar un grup de sârbi au strigat obscenităţi şi s-au dedat la violenţe fizice.
Asta deşi în Serbia există o lege a minorităţilor, adoptată în anul 2002, în care se stipulează dreptul inalienabil al individului şi al colectivităţii la expresia, prezervarea, cultivarea şi promovarea moştenirilor specifice, naţionale, etnice, culturale, religioase şi lingvisice, şi exprimarea lor publică; statul sârb nu a aplicat-o însă niciodată.
Sârbii continuă deznaţionalizarea forţată a românilor şi au drept cuvânt de ordine zicala Da se Vlasi ne dosete! – „Ca românii (valahii) să nu-şi dea seama!“.