Datorită „fenomenului Harry Potter“, co­piii din ziua de azi învaţă cum să se apere de ma­gia neagră, cum să facă farmece, ce pot să facă din plantele magice şi cum să le mâ­nu­ias­că; ştiu să transfigureze lucruri, în­cearcă să ghicească viitorul, au cunoştinţe despre licori miraculoase sau despre zborul pe mă­turi. Universul lui Harry şi al fanilor săi este populat de creaturi fantastice – basilişti şi acro­mantule, cameleoni şi inorogi, himere şi cen­tauri, hipogrifi şi troli, manticore sau vârcolaci…
Gânditori creştini susţin că Harry Potter e de fapt povestea lui Hansel şi Gretel răstur­na­tă: prietenia dintre Harry şi Hermione îi în­va­ţă pe copii că nu mai trebuie să fugă de vră­ji­toare, pentru că pot rămâne să… îşi continue studiile cu ele.

O super-afacere mondială
Eroul, Harry Potter, este un băieţel orfan care află la vârsta de 11 ani că posedă puteri magice moştenite de la tatăl său, un vrăjitor cu renume. El nu va învăţa într-o şcoală obiş­nuită, ci în şcoala de vrăjitori Hogwarts. Aici învaţă despre vrăji, băuturi miraculoase, utili­zarea baghetei magice, şi întâlneşte multe alte ciudăţenii, dar care pentru vrăjitori sunt doar nişte lucruri obişnuite…
Povestea este un mare succes. Există pes­te 20 de milioane de pagini de referinţă pe Internet care se referă la acest fenomen, iar  primele cinci volume Harry Potter au fost traduse în 62 de limbi şi s-au vândut în 270 de milioane de exemplare. Al şaselea volum, Harry Potter and The Half-Blood Prince, a bătut toate recordurile. Lansată în 107 ţări, cartea s-a vândut, doar la ameri­cani, în 7 milioane de exemplare, în doar 24 de ore! Se estimează ca Harry Potter este un brand care a vândut peste 1,5 mili­arde de euro de servicii şi produse di­ver­­se (casete vi­­deo, dvd-uri, bi­le­te de ci­ne­ma, jucării, pos­tere, jocuri de cărţi, jocuri de cal­cu­lator).  Da­torită lui Har­ry Potter, autoa­rea, J. K. Row­ling, a de­ve­nit cea mai bo­ga­tă femeie din Ma­rea Britanie,  a­ve­rea ei fiind es­timată la 1 mi­liard de dolari, conform revistei ame­ri­cane Forbes.

“O cultură a gândirii vrăjitoreşti”
În ciuda succesului la public, mai mulţi oameni ai Bisericii şi gânditori creştini au ajuns la concluzia că Harry Poter nu re­pre­zintă decât o nouă şi violentă campanie de păgânizare a copiilor, de decreştinare a lor.
Părintele Diacon Michael Hallford are, în studiul său Harry Potter and the Culture of Magical Thinking, următoarea părere: „Ca un critic creştin al lui Harry Potter, va fi uşor să punctez evidentele aluzii oculte din această carte. Acestea sunt atât de multe şi atât de ţipătoare, încât este uşor să umplu aceste pagini cu sute de exemple, dar le voi sublinia în primul rând pe cele mai revol­tătoare. Problema principală a acestor cărţi, din perspectivă creştină, nu o reprezintă însă doar încercările lor de a aduce ocul­tismul în prim plan şi de a-i expune pe copii la cea mai dăunătoare formă de vrăjitorie, într-o manieră care o face să pară bună şi chiar amuzantă, ci încercarea de a crea prin această carte o întreagă cultură a gândirii vrăjitoreşti.
Practicile oculte din spatele ei par atrăgă­toa­re şi-i invită pe copii, la vârsta la care sunt cei mai pre­dispuşi să creadă în aceste lucruri, şi nici nu se gândesc să opună rezistenţă ideilor care le afec­tează psihicul în dez­voltare. Cul­tura noas­tră creştină este una deja saturată de ideile «magice». Magicul îi influenţează pe copii din momentul în care vorbesc pentru prima dată de Moş Crăciun, Zâna Măseluţă şi Iepu­raşul de Paşti, personaje pe care indus­tria divertismentului le întreţine, născând ad infinitum poveşti în care imposibilul devine rutină. Iar într-o astfel de lume J. K. Rowling ni-l prezintă pe Harry Potter, copilul marcat încă de la  naştere ca fiind alesul, cel pe care Cap de Mort nu l-a putut omorî şi care trebuie să-şi descopere şi împlinească destinul său de mare vrăjitor“.

Monograma lui Hristos
Alţi autori creştini, mult mai duri, au desco­pe­rit că numele lui Harry seamănă foarte mult cu monograma lui Hristos (chi-ro, XP), iar unii (printre care John Granger, semnatarul volu­mului The Hidden Key to Harry Potter) spun că povestea lui Rowling are o miză evanghelică ascunsă, că, de fapt, ocultul şi ocultismul nu ar fi împotriva creş­tinismului, ci surse de cunoaştere a aces­tu­ia. În momentul în care vrăjitorii „săr­bă­toresc“ Crăciunul şi Paştele, Harry  a fost „bo­tezat“, iar valorile perso­najelor sunt une­le „pozitive“: prie­te­nia, loialitatea, cu­ra­jul etc. Cartea conţine şi motive creştine, cum ar fi cei trei magi (McGonagall, Dum­ble­dore şi Hagrid) sau simboluri ale Graalului (Pocalul de Foc). Întrebarea fun­da­mentală, însă, rămâne următoarea: este Harry Potter o serie de iniţiere în vrăjitorie sau doar o po­ves­te frumoasă despre un copil orfan?

Semnul Fiarei?
Creştinismul condamnă simonismul, ido­latria, vrăjitoria, participarea la practici de­mo­nice şi incantaţiile magice, dar acestea au devenit în Harry Potter metode „accep­ta­bile“. Reacţia faţă de seria Harry Potter nu a întârziat. Un colegiu catolic australian a in­terzis cărţile despre el, pe motiv că „pro­movează vrăjitoria“.
Criticii duri ai cărţii susţin că seria Harry Potter conţine în mai multe locuri, ascuns printre rânduri, numărul 666, semnul Fiarei. Se vorbeşte despre vârsta alchimistului Nicholas Flamel, care, cu un an înainte de ascunderea pietrei filosofale, ar fi împlinit 665 de ani (deci în anul respectiv avea 666 de ani). Dacă adăugăm faptul că numele tatălui lui Harry este James (sfântul patron al alchimistilor) şi că pe mama lui o cheamă Lily (simbol al celei de-a doua stări din lucrarea alchimică), avem o imagine destul de tenebroasă a magiei lui Rowling.
Oricâte speculaţii s-ar face, un lucru este cert: seria Harry Potter nu are nici o legătură cu creştinismul. Şi în afară de afacerea în sine, nu se ştie cui ajută ca seara, în loc de rugăciune, copiii să viseze că sunt acceptaţi la şcoala de vrăjitori „buni“ a unei fantezii vecine cu demonia.