LOADING

Type to search

Lumea Credintei, anul IV, nr. 10 (39) Octombrie 2006

Lumea Credintei, anul IV, nr. 10 (39) Octombrie 2006

Share

EDITORIAL   –   DOSARIADA

Lumea noastră românească este pusă în faţa ultimei provocări: „dosariada“. Acest val care deja mătură multe repere ale vieţii noas­tre publice se va izbi, cât de curând, şi de zidurile Patriarhiei Române, ca şi de cei ai altor credinţe, culte şi confesiuni. Deja există ­voci importante ale intelighenţiei care cer desecretizarea şi publicarea dosarelor acelor clerici care ar fi făcut poliţie politică. Cu alte cuvinte, se cere adevărul – întreg şi fără rest. Purtaţi de viitura dezvăluirilor de până acum, românii aşteaptă cu sufletul la gură evoluţia evenimentelor, cu atât mai mult cu cât Patriarhia însăşi nu se opune deschiderii respectivelor dosare. Dar ce trebuie însă să ştie (sau să-şi amintească) poporul dreptcredincios, precum şi intransigenţii formatori de opinie?
Mai întâi faptul că, în acele vremuri de maximă oprimare, Biserica era singura instituţie a Statului (repet, singura!) care era în opoziţie directă – prin mesaj şi finalitate – cu ideologia comunistă. Practic, într-o ţară în care absolut toate instituţiile mergeau în sensul în care dorea Partidul, slu­jindu-i necondiţionat interesele, una singură era contra curentului prin în­săşi menirea ei, prin învăţătura, aspiraţiile şi tradiţiile ei milenare. Aşa cum era şi firesc, aplicând experienţa din fosta URSS, în care Biserica nu a putut fi distrusă (dimpotrivă, au apărut noii martiri ai prigoanelor), la noi s-a în­cercat infiltrarea şi discreditarea ei. Subminarea din interior pă­rea a fi singura şansă a comuniştilor de a lichida această „relicvă“ a „obscurantismu­lui“. Aşa şi-au infiltrat „cârtiţele“, însă unii oameni de la vârf ai Bisericii au avut abilitatea personală de a negocia cu ocupantul ateu condiţiile unei păci măcar neutre, dacă nu chiar pe alocuri favorabile.
În al doilea rând, convingerea mea este că nici un preot – cât ar fi fost de căzut în păcatul delaţiunii –  nu a încălcat Taina Spovedaniei, iar denunţurile (care sigur au existat) nu au provenit din această sursă. Când spun asta mă bazez pe constatarea că după 1989 singura instituţie care a ieşit aproape teafără (adică întreagă) din ruinele lagărului comunist a fost Biserica Ortodoxă. Adică: fără sincope de slujire, fără avarii patrimoniale grave, fără cedări doctrinare şi fără pete mari pe obrazul oamenilor săi. De aceeaşi încredere se bucură şi astăzi printre români. Aşadar, dacă clerul ortodox ar fi cedat masiv presiunilor bolşevice în chiar esen­ţa Tainei mântuitoare a Spovedaniei, credeţi că acest lucru nu ar fi fost sancţionat? Dacă nu de către noi, oamenii, măcar de Dumnezeu, Care toate le vede şi le ştie…